Conținuturile activității de instruire (CI) proiectate în cadrul procesului de învățământ (PÎ) (CI/PÎ), în funcție de finalitățile pedagogice (de sistem și de proces, elaborate la nivel de filozofie și de politică a educației), sunt obiectivate în zona a trei categorii de documente curriculare:
a) fundamentale – planul de învățământ, programele școlare sintetice (pe trepte de învățământ); manualele profesorului/metodicile de specialitate, concepute ca „didactici aplicate“ pe discipline și trepte de învățământ;
b) operaționale (pentru profesori și elevi):
- programele școlare analitice, anuale (concepute pentru fiecare an de învățământ), care fixează cunoștințele de bază (teoretice și aplicative, susținute valoric și atitudinal), validate pedagogic și social (în acord cu obiectivele/competențele generale și specifice, asumate la nivel de politică a educației), necesare profesorului pentru proiectarea curriculară eficientă a activității de instruire (la nivel de: module de studiu, capitole, unități de învățare/2-5 lecții; lecție/de diferite tipuri și variante etc.);
- manualele școlare anuale, concepute pentru fiecare an de învățământ, în acord cu programele școlare anuale, care oferă elevului cadrul metodologic necesar pentru reușita școlară (minimă, medie) în condiții de învățare/autoînvățare autonomă și de autoevaluare obiectivă continuă, cu funcție formativă/autoformativă, premisă pentru reușita școlară medie/maximă/durabilă, care solicită și utilizarea altor surse și resurse de învățare/autoînvățare autonomă, organizată formal și nonformal, deschisă și spre informațiile semnificative pedagogic, care pot fi preluate și prelucrate în condiții de învățare/autoînvățare informală;
c) auxiliarele școlare (ghiduri, atlase, crestomații, hărți conceptuale și mentale, antologii de texte fundamentale, culegeri de probleme de diferite tipuri, caiete de exerciții algoritmice/euristice, modele de proiecte de învățare/autoînvățare eficientă, modele de probe docimologice etc.), complementare în raport cu activitatea profesorului (de proiectare curriculară eficientă) și a elevului (de învățare/autoînvățare autonomă), aflate în raporturi de complementaritate cu programele și manualele școlare, în perspectiva extinderii/aprofundării/localizării/exemplificării/exersării etc. acestora, în contextul optimizării relației dintre resursele instruirii formale – nonformale – informale, multiplicate și amplificate tehnologic în condiții de autoinstruire/autoînvățare asistată de calculator.
Planul de învățământ constituie documentul curricular fundamental, în funcție de care sunt elaborate toate celelalte documente curriculare (programele școlare sintetice, programele școlare analitice/anuale, manualele profesorului, manualele elevului, auxiliarele școlare).
Reconstrucția planului de învățământ constituie un obiectiv specific, final, al oricărei reforme școlare necesară în condiții de criză a sistemului de învățământ care nu poate fi rezolvată prin schimbări punctuale (noi metode și mijloace de învățământ, noi manuale etc.), ci doar prin transformarea calitativă globală, realizabilă în funcție de: a) finalitățile educației (idealul educației, scopurile generale ale educației, obiectivele generale ale educației/instruirii); b) structura de organizare (pe niveluri și trepte de învățământ); c) conținutul procesului de învățământ.
În contextul reformei sistemului de învățământ, necesară la diferite intervale de timp, schimbarea conținutului procesului de învățământ implică proiectarea curriculară a unui nou plan de învățământ în acord cu noile finalități ale educației, cu noua structura de organizare a sistemului de învățământ, cu noul conținut al procesului de învățământ.
1. Noile finalități ale educației vizează: a) idealul educației care definește tipul de personalitate necesar societății pe termen lung; b) scopurile generale ale educației, care definesc direcțiile strategice de dezvoltare a sistemului și a procesului de învățământ, pe termen lung și mediu; c) obiectivele generale ale procesului de învățământ care definesc competențele generale (sau competențele-cheie), valabile pe termen lung și mediu care fundamentează valoric construcția ariilor curriculare distribuite pedagogic pe niveluri, trepte și ani de învățământ;
2. Noua structură de organizare a sistemului de învățământ, pe niveluri și trepte de învățământ, fixează pedagogic, cu argumente psihologice și sociale:
a) durata școlii generale, de bază, obligatorie, care include învățământul primar și prima treaptă a învățământului secundar (în România, învățământul secundar gimnazial), în funcție de care este construit curriculumul comun (core curriculum), trunchiul sau soclul comun de cultură generală necesar pentru egalizarea șanselor de reușită școlară a tuturor elevilor (în acord cu scopul general, strategic, care vizează democratizarea educației, la nivel de sistem și de proces de învățământ);
b) conexiunea curriculară necesară între obiectivele generale ale procesului de învățământ care vizează formarea-dezvoltarea elevului prin cultura generală (susținută prin produsele superioare ale cunoașterii umane, validate universal și național, cu valoare formativă superioară, confirmată la diferite vârste psihologice și școlare): instrumentală (în învățământul primar); de bază (în învățământul secundar gimnazial); aprofundată la nivel de profil de studii și de specializare profesională medie (în învățământul secundar superior, liceal și profesional).
3. Noul conținut al procesului de învățământ implică proiectarea curriculară a unui nou plan de învățământ, determinat pedagogic de noile finalități ale educației, în cadrul noii structuri de organizare a sistemului de învățământ (pe niveluri și trepte de învățământ).
Noul plan de învățământ, conceput curricular, orientat valoric, cu impact prospectiv, pe termen mediu și lung, este consolidat și flexibilizat prin:
A. Fundamentarea construcției, ca design curricular, proiectat global la nivelul corelației dintre:
a) durata școlii generale, de bază, obligatorii și curriculumul comun (core curriculum) care asigură trunchiul/soclul comun de cultură generală necesar pentru formarea-dezvoltarea normală (în sens normativ), a personalității de bază a elevului, între 6-16 ani;
b) obiectivele generale ale procesului de învățământ, definite în termeni de competențe generale (sau competențe-cheie) în funcție de care sunt propuse ariile curriculare, determinate psihologic (în raport de tipurile de inteligență care pot fi orientate și valorificate pedagogic permanent, în sens pozitiv) și sociologic (în raport de produsele superioare ale culturii, validate social, care pot fi transpuse pedagogic în diferite materii școlare sau discipline de învățământ).
B. Realizarea construcției, ca dezvoltare curriculară, prin implementarea designului curricular în context deschis, în funcție de modelul de curriculum promovat (academic, experiențial; psihologic/centrat pe elev, sociologic/angajat în reconstrucția societății) și resursele pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale) existente sau disponibile, care condiționează:
a) definirea materiilor școlare (sau a disciplinelor de învățământ), dependentă de modelul de curriculum adoptat (academic, experiențial etc.);
b) elaborarea materiilor școlare în viziune monodisciplinară/intradisciplinară/interdisciplinară/multidisciplinară sau pluridisciplinară/transdisciplinară;
c) statutul materiilor școlare: formal (materii școlare: obligatorii, opționale, facultative), nonformal (materii școlare propuse la inițiativa școlii, comunității educaționale etc.);
d) distribuirea materiilor școlare pe trepte și ani de învățământ, în acord cu caracteristicile specifice vârstei elevilor (psihologică și școlară);
e) numărul de ore rezervat săptămânal, fiecărei materii școlare, în cadrul fiecărei trepte de învățământ și al fiecărui an de învățământ;
g) recomandările speciale, de ordin metodologic (forme de organizare a activității de instruire, strategii didactice, strategii de evaluare etc.).
Un nou plan de învățământ este confirmat pedagogic prin ariile curriculare și disciplinele de învățământ propuse, stabilizate valoric, pe termen mediu și lung, în funcție de care sunt realizate-dezvoltate programele școlare ale disciplinelor de învățământ, sintetice (pe trepte de învățământ, vezi, de exemplu, programa școlară la matematică pentru învățământul primar, pentru învățământul secundar gimnazial etc.) și analitice (pe ani de învățământ, vezi programa școlară de matematica la clasa I, la clasa a V-a, la clasa a VII-a etc.).
Analiza planului de învățământ, în calitatea sa de document curricular fundamental, evidențiază două caracteristici generale care pot fi identificate la nivel de design curricular (construcție curriculară) și de dezvoltare curriculară (realizare-dezvoltare a designului curricular în raport de context, de resursele pedagogice existente sau disponibile).
1. La nivel de design curricular (construcție curriculară), planul de învățământ are un caracter global, fixat în mod obiectiv prin:
a) sfera de referință = ansamblul disciplinelor de învățământ integrate în ariile curriculare propuse pe baza obiectivelor generale, definite în termeni (psihologici și sociali) de competențe generale (sau competențe-cheie), distribuite logic și pedagogic, la toate nivelurile și treptele de învățământ;
b) funcția generală îndeplinită, de transpunere pedagogică a produselor superioare ale culturii (arta, religia și filozofia; științele: logico-matematice și informatice, ale naturii, socio-umane, tehnologia/știința aplicată/validate valoric, în plan universal și național, național și universal) la nivelul materiilor școlare/disciplinelor de învățământ care pot fi concepute monodisciplinar, intradisciplinar, interdisciplinar, multi/pluridiscipinar sau transdisciplinar;
c) structura de bază, elaborată și consolidată la nivelul relației dintre: obiectivele generale definite în termeni de competențe generale (competențe-cheie) – ariile curriculare – obiectivele specifice, definite în termeni de competențe specifice fiecărei arii curriculare – disciplinele de învățământ (cu statut obligatoriu, opțional, facultativ), distribuite pe trepte și ani de învățământ, cu numărul de ore rezervat săptămânal/în fiecare an de învățământ.
Caracterul global al planului de învățământ impune, în sens normativ, valoric:
a) elaborarea unei structuri unitare – planul de învățământ pentru clasele I-XII (XIII), care fixează liniile de continuitate și de corespondență (coerență, consistență) pedagogică, necesare și transparente pe dimensiunea orizontală, verticală și transversală a sistemului și a procesului de învățământ (organizat la nivel primar și secundar/(gimnazial și liceal);
b) eliminarea tendinței de fărâmițare a planului de învățământ prin elaborarea și prezentarea separată a planului de învățământ: pentru învățământul primar, pentru învățământul secundar gimnazial, pentru învățământul secundar liceal și profesional (cu mai multe variante în funcție de profiluri de studii și de specializări).
Caracterul global al planului de învățământ reflectă calitatea principală a proiectului pedagogic de tip curricular, construit (ca design curricular) la nivelul interdependenței necesare permanent între toate componentele, distribuite pe termen scurt, mediu și lung:
a) componentele stabile: obiectivele generale definite în termeni de competențe generale/competențe-cheie – conținuturile de bază definite prin ariile curriculare;
b) componentele flexibile: metodologia de realizare-dezvoltare a designului curricular prin materiile școlare propuse în învățământul primar și secundar, care include strategiile de instruire (cu scop de eficientizare a activității pe termen scurt, mediu și lung) și de evaluare (inițială/diagnostică și predictivă, continuă/formativă, finală/sumativă), cu scop de reglare-autoreglare activității de instruire.
2. La nivel de dezvoltare curriculară, planul de învățământ are un caracter deschis, condiționat de contextul (intern și extern) în care este realizat sau implementat designul instrucțional, context pedagogic și social dependent de:
a) modelul de curriculum adoptat la nivel de politică a educației (academic, experiențial, centrat pe cerințele psihologice ale elevului, centrat pe reconstrucția societății etc.);
b) resursele pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale) existente sau disponibile la nivel de comunitate educațională (națională, teritorială, locală);
c) dinamica raporturilor dintre curriculumul național – teritorial – local (la dispoziția școlii etc.), dintre curriculumul formal și nonformal, dintre curriculumul general (core curriculum, trunchiul/soclul comun de cultură generală) – curriculumul de profil – curriculumul de specialitate;
d) metodologia propusă la nivelul relației dintre planul de învățământ și programele școlare elaborate pe baza acestuia;
e) strategia de evaluare continuă a calității planului de învățământ, în perspectiva reglării-autoreglării permanente a acesteia.
Caracterul deschis al planului de învățământ, construit curricular, este probat la nivel de: statut al materiilor școlare/disciplinelor de învățământ (obligatoriu, opțional, facultativ) în contextul raportării acestora la toate conținuturile generale ale educației (morale, științifice, tehnologice, estetice, psihofizice) și la toate formele generale ale educației (formală, nonformală; informală) în perspectiva educației permanente, a autoeducației și a învățării/autoînvățării eficiente pe tot parcursul vieții.
Realizarea conținuturilor instruirii (I), în procesul de învățământ (PÎ), la nivel de plan de învățământ, poate fi reprezentată în cadrul unui model-ideal, fundamentat în zona liniei de continuitate epistemologică existentă între didactica generală (teoria generală a instruirii) – teoria generală a curriculumului (teoria proiectării curriculare a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ).
Sorin CRISTEA – profesor universitar
Articol integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 40
