Motto: „Datorăm copilului respectul cel mare”. (Juvenal)
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE), autoritatea profesională cea mai avizată să se pronunţe asupra conţinutului învăţământului, în acord cu realităţile, schimbările şi evoluţiile din societate, a lansat în dezbatere publică, la cumpăna dintre ani, trei variante a ceea ce ar trebui să reprezinte coloana vertebrală a demersului educaţional naţional pentru gimnaziu, cel mai probabil în viitorul deceniu. Parte a reformei în curs din Educaţie şi centrat pe finalităţi precum necesitatea unei pregătiri care să permită absolventului să facă faţă „aşteptărilor recunoscute social”, noul Plan-cadru a declanşat, firesc, reacţii în cascadă, adesea vehemente şi unidirecţionale, în ansamblu utile, indiscutabil, de natură să legitimeze în final noua curriculă şcolară. Pentru iniţiator, MENCS, şi îndeosebi pentru autor(i), ISE, hoc opus, hic labor est, acesta este greul şi acum începe truda cea mare, aceea de a se decanta, cu responsabilitate, argumente şi curaj, dintre miile de observaţii critice, amendări, propuneri, sugestii etc., numai şi numai pe acelea apte să răspundă menirii fundamentale a educaţiei la această vârstă, cât şi dezideratelor vizând destinul naţional şi european al poporului român însuşi.
Momentul este determinant, plin de semnificaţii şi răspundere, impuse de cerinţa sine qua non a desprinderii şi luării de distanţă vizavi de anumite interese precum cele relative la ponderea şi rolul diferitelor discipline de studiu în edificarea „profilului dezirabil” al adolescentului-absolvent, evitându-se situaţii de genul acordului „deplin” privind descongestionarea, însă numai acolo şi atunci când măsurile preconizate în planul-cadru nu afectează explicit.
Aşadar, eliminarea latinei, diminuarea istoriei, a limbii şi literaturii române, adăugarea informaticii, precum şi reformularea unor disci­pline în zona educaţiei civice la clasele V-VI-VII şi apariţia disciplinei economice la clasa a VIII-a sunt, condensat, desigur, coordonatele definitorii ale noului plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, ajuns în faza dezbaterii ultime şi hotărâtoare, înainte de a se putea spune, în curând, Finis coronat opus. Considerată „arbitrară”, „discriminatorie”, chiar „antinaţională”, propunerea excluderii limbii latine ca disciplină de studiu la clasa a VIII-a, în toate cele trei variante ale planului-cadru, păcătuieşte în substanţa ei prin nesocotirea unor repere cardinale, semnalate inclusiv de Academia Română, precum necesitatea cunoaşterii şi recunoaşterii de către generaţiile actuale şi viitoare a originii latine a limbii şi poporului român, a valorilor culturale validate de experienţa educaţională seculară şi, nu în ultimul rând, a rolului formativ-educativ dens, variat şi incomparabil.
Rememorând, cu nemărginită recunoştinţă, inevitabila nostalgie asupra lecţiilor de latină la Liceul Matei Basarab, din Slobozia, cât şi cu privire la ceea ce cunoştinţele asimilate au reprezentat în viaţă şi de-a lungul unei cariere semnificative, ne este greu, mărturisim, a concepe că acum, după aproape şase decenii, nu se va mai preda elevilor şi nu se vor mai dezbate acele teme, emoţionante şi instructive prin sensuri morale, juridice sau civice adânci, pe care admirabila profesoară de latină le expunea cu un patos însoţit adesea de lacrimi: Ubi patria, ibi bene, Dulce et decorum est, pro patria mori, Homo res sacra homini, Mens sana in corpore sano, Repetitio est mater studiorum, Non multa sed multum, Ad augusta per angusta, Sed vitae discimnus non scholae, Nemo censetur ignorare legem şi multe, multe altele. Momentul este mai mult decât oportun pentru un semnal către factorii decidenţi (ce pare a fi fost luat în seamă de autorii proiectului-cadru), acela al unei realităţi ilustrate de numărul foarte mic al profesorilor de specialitate, astfel că o analiză statistică, calitativă şi imediată se impune până la viitoarea decizie finală).
Deşi valenţele educative ale istoriei au fost şi sunt confirmate unanim şi recunoscute prin experienţa şcolară şi socială, Historia magisive vitae, iar noile evoluţii şi realităţi în plan naţional şi global conduc cu necesitate la intensificarea şi diversificarea actelor dedicate înţelegerii lumii contemporane, recentele planuri-cadru continuă să păstreze „statutul” minim, stabilit cu un deceniu şi ceva în urmă, respectiv o oră săptămânală la clasele V-VII şi două ore la clasa a VIII-a, o regândire şi reaşezare a acestor planuri fiind posibilă în raport cu noile discipline preconizate în spaţiul alocat educaţiei civice, deoarece apare mai mult decât îngrijorătoare şi nefirească această prelungită neluare în seamă a argumentelor, impresionante prin conţinut şi capacitate de a sensibiliza, invocate în cursul dezbaterilor publice, îndeosebi în Tribuna Învăţământului. Disciplină fără tradiţie, dar cu viitor mare, informatica se bucură în planul-cadru de o oră în plus, măsură necesară şi logică izvorâtă at@t din interesul major al elevilor şi părinţilor, cât şi prin finalitatea certă a cunoştinţelor teoretice şi practice, adevăr care ne determină să întrevedem o evoluţie ascendentă a ponderii acestei discipline de studiu în planurile-cadru viitoare.
Maxima debetur puero reverentia – datorăm copilului respectul cel mare – rămâne principiul latin sacru de educaţie pe care trebuie să îl aibă în vedere orice demers ce-şi propune pregătirea autentică a elevilor pentru viaţă.
Prof. Constantin BĂRBUŢĂ