Peste 50 de instituţii de învăţământ internaţionale vor veni la World Education Fair, ediția 2022. Astfel, potrivit edumanager, peste 50 de instituții de învățământ superior vor fi prezente vineri, 4 martie, la Iași, sâmbătă, 5 martie, la Bucureşti și duminică, 6 martie, la Constanța pentru ediția din această primăvară a târgului international World Education Fair.
Potrivit IntegralEdu, în topul preferințelor de studiu ale tinerilor din țara noastră pe primul loc se află Olanda, țară urmată de Marea Britanie, Italia, Danemarca, Germania şi Spania.
În cee ace privește domeniile de studii preferate de tinerii români, pe prima poziţie în topul preferinţelor se situează Computer Science & Engineering, pe locul doi, studiile europene, pe locul trei, Business şi Creative Media and Game Technologies, dar și Aerospace Engineering, surclasând Dreptul, domeniu care, anul trecut, se găsea pe această poziţie.
Potrivit sursei citate, comparative cu anii precedenții, anul acesta se înregistreagă o creștere cu 50% a aplicaţiilor pentru studii de licenţă în SUA.
„În contextul sanitar actual, numărul solicitărilor pentru studii gimnaziale şi liceale în străinătate a crescut cu 20% în ultimii doi ani. În topul preferinţelor se situează Marea Britanie, urmată de alte destinaţii europene precum Elveţia, Germania şi Spania”, arată IntegralEdu.