Perspectivă din SUA pentru dezvoltarea laserului de la Măgurele  

Perspectiva dezvoltării proiectul strategic al laserului de mare putere de la Măgurele (ELI-NP) a constituit unul dintre elementele de referință ale vizitei întreprinse în SUA de ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării anunță că delegația română a făcut „o vizită la noul birou special pentru tehnologii emergente din cadrul Departamentului de Stat al SUA și la Departamentul de Energie”.

În ansamblu, vizita ministerială de lucru în SUA a abordat „stadiul proiectelor agreate la vizita anterioară, din luna noiembrie 2022”.

MCID subliniază că ministrul Sebastian Burduja „a avut o întâlnire la sediul Lockheed Martin Corporation, unde a discutat despre proiectele care vizează cercetarea, industria aerospațială și proiecte de viitor în care se pot implica cercetătorii și inginerii români. Acesta a participat la o discuție cu Robert D. Atkinson, fondatorul și președintele Fundației pentru Tehnologia Informației și Inovării și înalți-reprezentanți ai Atlantic Council. Aceștia au discutat despre poziționarea și oportunitățile României privind noul context de securitate.

Totodată, ministrul a avut și o întrevedere cu echipa de conducere a companiei VMware, furnizor global de tip cloud. În cadrul discuțiilor, au fost punctate teme importante precum cloud-ul guvernamental și posibile investiții în România.

Programul demnitarului a inclus întâlniri și vizite la două instituții americane axate pe inovare, cu sprijinul echipei Băncii Mondiale: Small Business Administration și Virginia Innovation Partnership Corporation, o întrevedere cu Barbara McQuiston, coordonatoarea Acceleratorului de Inovație al NATO, discuții cu reprezentanții Amazon unde aceștia au prezentat propriile soluții privind proiectul de cloud guvernamental și o întrevdere cu E.S. Don Graves, ministrul adjunct al economiei, în cadrul căreia au fost abordate teme precum soluțiile pentru creșterea schimburilor comerciale, în special în sectorul IT&C”.

Foto: MCID

Distribuie acest articol!