Personalități ale literaturii române aniversate în luna martie privite din perspectiva elevilor

2

1 pag 13Aparținând lirismului postbelic românesc, Nichita Stănescu (născut pe 31 martie 1933 și dispărut prea devreme dintre noi) este, din perspectiva elevilor mei, poetul neomodernist sentimental, cu viziune romantică, surprinzător prin expresie și prin mesaj, fascinant și de multe ori greu accesibil celor „neinițiați”, dar, dincolo de toate, este artistul „entuziast și beat de univers”, de semnificațiile lui profunde pe care, descoperindu-le, încearcă să le transpună în imagini artistice insolite, în metafore noi. Prin versurile lecturate (în mare măsură de mine la clasă și, din păcate, în mică măsură de către ei acasă) adolescenții s-au familiarizat cu scriitorul atins de geniu care a abordat temele consacrate ale liricii dintr-o perspectivă originală, neașteptată. Pe liceenii mai mari i-a impresionat într-o manieră plăcută corporalizarea iubirii, devenită „leoaică tânără”, și i-a fascinat modul în care poetul a redat metamorfoza îndrăgostitului (evidentă pentru cei din jur și chiar surprinzătoare pentru individul însuși) prin mușcătura „de față” înțelegând, prin identificarea imaginii leoaicei arămii cu cea a deșertului, permanentizarea sentimentului. De altfel, atribuirea de materialitate imaterialului este regăsită și în poezia „Înapoierea cheii”, o meditație confesivă, nostalgică, în care tristețea „nu este gând,/ ea lucru este”. În această creație, jocurile semantice sunt concepute în scopul redării regretului pentru destrămarea cuplului prin repetiția asimetrică a cuvântului „dor”: „Mie dor să pot/ să nu-mi mai fie dor/ de tine”.
Pe Galateea, opera invocată de eul liric aflatîn ipostaza creatorului spre a-i da naștere, adolescenții au abordat-o cu o reticență inițială, dar apoi li s-a părut interesant că poezia, o reinterpretare a mitului pe care nu-l cunoscuseră anterior, ar putea fi înțeleasă ca o manieră de a promova în timp și spațiu renumele autorului prin valoarea creației.
Așadar, dacă mulți elevi de colegiu tehnologic nu au acces la metafizica sa de natură existențială, la creațiile ermetice, cu enunțuri oraculare, enigmatice de genul „El începe cu sine și se sfârșește /cu sine”, dacă nu toți pot înțelege nevoia poetului de „a exprima inexprimabilul”, atingând, prin intensitatea gândirii poetice, „neauzul”, „nevăzul”, „nemirosul”, „nepipăitul”, cu siguranță că cei mai mulți vibrează emoțional la versuri precum „Ce bine că ești, ce mirare că sunt”, „Spune-mi, dacă te-aș prin-de-ntr-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului,/nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,/ de teamă să nu-mi strivești sărutul?”, „Ploua infernal/ și noi ne iubeam prin mansarde” etc. Ultimele versuri citate, aparținând poeziei „Ploaie în luna lui Marte”, redau o altă ipostază a îndrăgostitului stănescian decât cel „devorat” de leoaica-iubire, o altă stare a celui cuprins de nobilul sentiment care îi generează acestuia impresia imponderabilității. Dacă în primul context auzul și privirea individului stăpânit de eros se întâlnesc „lângă ciocârlii”, în cea de-a doua, senzația pe care eul poetic o mărturisește este înălțarea, desprinderea de contingent. Și dacă nu trăiește senzația zborului, individul stănescian o experimentează pe aceea a plutirii, chiar „a mersului pe valuri/ în picioare”, sugerând, în manieră metaforică, adaptarea adolescenților la dificultățile vieții (privită cu admirație de persoana matură interesată de evoluția lor).
În altă ordine de idei, cei mai mici dintre elevii de liceu s-au familiarizat cu lectura textelor lui Mircea Eliade (prozator și istoric al religiilor, născut la 13 martie 1907) prin „Romanul adolescentului miop”, al cărui fragment numit „Corigența” se regăsește ca text-suport într-unul dintre manualele alternative pentru clasa a IX-a și care le-a suscitat interesul prin experiențele relatate de personajul-narator, aflat într-o ipostază similară celei pe care au experimentat-o și unii dintre ei sau au fost pe cale de a o face – adolescentul aflat în pragul corigenței (protagonistul afirmă chiar: „Nu sunt decât un adolescent ca toți ceilalți”). De altfel, motivele acestui insucces școlar se reduc la ceea ce îi caracterizează de multe ori pe elevi: lipsa de voință și lipsa motivației interioare (ne poate fi omis faptul că unii dintre ei au fost obișnuiți să fie motivați, ani de-a rândul, prin recompense materiale oferite de familie în schimbul rezultatelor). Pentru că nu modalitatea de evaluare sau ceea ce se studiază în învățământul românesc din primele decenii ale anilor 1900 primează ca interes, ci lupta cu sine a adolescentului, explorarea de către acesta a propriilor limite, incapacitatea de a pune în aplicare planul de studiu întocmit foarte riguros, dar neconcretizat, entuziasmul și naivitatea sa.
Proza fantastică a lui Eliade, reprezentată pe parcursul evoluției sale creatoare de scrieri precum „Domnișoara Christina”, „Secretul doctorului Honigberger”, „La țigănci”, „Pe Strada Mântuleasa” etc. (cu implicații simbolice sau mitologice), foarte apreciată de publicul cititor, este mai puțin cunoscută unor elevi de colegiu tehnologic, care se dovedesc totuși interesați de romanul exotic de dragoste „Maitreyi”, pe care îl studiază în clasa a XI-a și care, de altfel, este reluat în perspectiva bacalaureatului deoarece ilustrează specia literară a romanului experienței, iar ca periodizare se înscrie în proza interbelică. Pe lângă decorul și aspectele sociale din Calcutta sau din familia bengaleză, personajul-narator – tânăr european și alter-ego al scriitorului – ne prezintă incompatibilitatea dintre civilizații și mentalități. Allan se simte atras de misterul adolescentei Maitreyi, ascultă fascinat (întocmai ca elevii noștri) despre dragostea ei pentru pomul cu „șapte frunze” și pentru tânărul care îi dăruise o coroană de flori într-un templu și este contrariat când fata îi povestește despre Tagore (model spiritual, guru al său). Logodna de la Lacuri, „pusă în scenă” de adolescenta bengaleză, captează, la rândul său, atenția elevilor aflați în ipostaza celor care, prin lectura acestei opere, încearcă să înțeleagă esența spiritualității indiene.
Prof. Mihaela Antoneta FLOREA,
Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez

Așteptăm la redacție materiale (educație, didactică, pedagogie, reformă, cultură, societate, opinii etc.) pentru a le publica în revista tipărită și pe site-ul revistei “Tribuna învățământului”.
Email: tribuna@megapress.ro