Comisia Europeană acordă 35.511 permise de călătorie pentru tineri, cu care ei se vor putea deplasa gratuit în toată Europa în perioada 1 iulie 2024-30 septembrie 2025, singuri sau într-un grup de până la cinci persoane. România beneficiază de 1475 de premise.
Acordarea permiselor de călătorie reprezintă rezultatul ultimei runde a programului DiscoverEU, parte a programului Erasmus +.
Iliana Ivanova, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret: „Ca număr de participanţi, această rundă de înscrieri are cel mai mare succes de când DiscoverEU a aderat la programul Erasmus + în 2021. Mă bucur că atât de mulţi tineri vor avea ocazia de a descoperi Europa şi de a-i explora cultura şi istoria. Entuziasmul din ce în ce mai mare al tinerilor, evidenţiat în timpul Anului european al tineretului 2022 şi al Săptămânii europene a tineretului 2024, este cu adevărat grăitor.”
După cum precizează Comisia Europeană, „candidaturile DiscoverEU se deschid de două ori pe an, primăvara şi toamna. Solicitanţilor selectaţi li se oferă un permis de călătorie, în principal pentru mers cu trenul. Călătorii primesc, de asemenea, un card european de tineret, care oferă reduceri la vizitele culturale, activităţile de învăţare, activităţile sportive, transportul local, cazare şi masă.
Participanţii au la dispoziţie mai multe oportunităţi de consolidare a dimensiunii de învăţare a DiscoverEU, cum ar fi cursuri şi reuniuni de informare înainte de plecare. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul DiscoverEU şi în fişa informativă din aprilie 2024”.