Performarea la nivelul elevilor, condiționată de entuziasmul profesional al profesorilor

Nivelul de performare în școala românească a coborât atât de jos în ultimii ani, încât un procent ridicat de elevi, absolvenți de liceu și de gimnaziu, nu mai pot face față unor examene naționale de anvergura Bacalaureatului și a Evaluării Naționale și nu se prezintă să le susțină. Calitatea foarte slabă a sistemului educațional a dus la creșterea fără precedent a părăsirii timpurii a școlii, încât datele privind performanța sistemului școlar din România arată dezastruos în momentul de față. La începerea sesiunilor celor două examene majore, circa 30% dintre copiii promoțiilor din acest an „dispăruseră“ pe parcurs.

Pierduți pe drumul spre absolvire

Mai exact, potrivit rezultatelor unei cercetări realizate de sociologul Gelu Duminică, din cei 216.261 de copii care s-au născut în 2002 în țara noastră, doar 126.000, adică puțin peste jumătate, s-au înscris în 2022 la examenul de maturitate. Sociologul aprecia, astfel, că datele „sunt cea mai clară probă a lipsei majore de interes față de educație a clasei politice din ultimii 30 de ani“.

Date de cercetare ne ajută să înțelegem și mai bine cât de gravă este situația în sistemul de învățământ din România: doar 58% dintre copiii care, în jurul anului 2010, au pășit în sistemul de învățământ au reușit să-l și termine, 42% pierzându-se pe parcursul celor 12 ani de învățământ obligatoriu.

În ce privește ultima sesiune de Bacalaureat (2022), Gelu Duminică estima că din toată promoția celor 12 clase, aproximativ 50.000 de absolvenți vor merge (mulți merg, deja, anul universitar fiind început) către învățământul terțiar, iar dintre ei, și mai departe, cel mult 35.000 vor finaliza studii superioare cu un examen de licență.

În 2008 s-au născut 214.728 de copii. La examenul de Evaluare Națională din 2022 s-au înscris puțin peste 155.000. Așadar, aproximativ 60.000, adică circa 28% dintre ei, „s-au pierdut“ și nimeni nu știe, cu adevărat, ce s-a întâmplat cu ei.

„Școala vieții“, exemplu încă dominant în raport cu educația instituționalizată

Ce se ascunde în spatele acestei grave realități? În primul rând, se află situația economică precară a multor oameni și, implict, a copiilor lor (în general, numeroși, la această categorie de populație). Pe scurt, este vorba de sărăcie. Se adaugă handicapul dramatic existent între zonele rurale și cele urbane, clivajele de dezvoltare între diferitele regiuni din țară și, mai ales, nivelul extrem de scăzut al sistemului de educație, în principal în zonele dezavantajate și în cele din mediul rural, lipsa unor programe țintite care să spri­jine, într-un mod integrat, educația incluzivă de calitate. De asemenea, investițiile puține și haotice în educație și diversele modele din jur care pun accent mai degrabă pe „școala vieții“ decât pe educația instituționalizată, pe școală, sunt ex­­plicații pertinente pentru starea precară a învățământului românesc, aflat acum în fața unei noi încercări de reformă.

Semnal de alarmă din partea OCDE

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) atrăgea atenția, anul trecut, într-o amplă analiză pe tema situației economice din România, că performanța în sistemul de educație stagnează în ultimii ani la un nivel extrem de scăzut și riscă să se deterioreze și mai mult din cauza efectelor pandemiei. Raportul a fost dat publicității în contextul începerii negocierilor de aderare a României la această organizație și în contextul vizitei efectuate de secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, în România.

Mai grav, raportul OCDE atrage atenția asupra analfabetismului la nivelul populației din țara noastră, al cărui nivel, și așa ridicat, s-ar putea să crească după anul 2022, din cauza numeroaselor și prelungitelor perioade în care școlile s-au închis în timpul pandemiei, adâncind astfel diferențele de învățare între elevii din mediile avantajate și cei din mediile dezavantajate. În acest sens, autorii raportului arată că în 2018, 41% din elevii de 15 ani participanți la PISA nu înregistrau un scor minim necesar la citire. Tot în 2018, ca an de referință, jumătate dintre persoanele cu un nivel scăzut de educație erau în pragul sără­ciei, pe când doar 1,3% dintre cei cu studii superioare trăiau cu venituri foarte mici, aceasta fiind cea mai mare diferență între cele două categorii înregistrată la nivelul UE.

OCDE mai observă că pe teritoriul României, accesul la educație este inegal, cu diferențe mari între rural și urban, precum și între regiuni: 35% dintre persoanele cu vârste între 30-34 de ani din nord-estul țării au studii cel mult gimnaziale, într-un procent de trei ori mai mare decât în București. De asemenea, statutul socio-economic are un impact foarte mare asupra rezultatelor educaționale ale elevilor, conform rezultatelor testării PISA 2018.

Aceeași organizație evidențiază nivelul foarte scăzut al cheltuielilor pentru educație, care au reprezentat 3,6% din PIB în 2019, comparativ cu media de 4,7% la nivelul Uniunii Europene, cheltuiala per elev de școală primară și gimnaziu fiind de mai puțin de o treime din media europeană. În condițiile în care școlile dezavantajate au fost cel mai puternic lovite de pandemie, ele nu au primit un sprijin financiar suplimentar, finanțarea de bază fiind făcută fără a lua în considerare vulnerabilitățile socio-economice ale școlilor, se mai arată în amintitul raport. Din nefericire, autorii raportului OCDE din 2022 nu aveau de unde să știe, la vremea respectivă, că un an mai târziu educația în România avea să primească cel mai modest procent din ultimii 30 de ani: 2,1% din PIB.

Pe ultimele poziții în UE la pregătirea pe tot parcursul vieții și dezvoltare personală

Performanța în educație se atinge cu profesori performanți. De aceea, ca un sistem de educație să fie performant, trebuie să fie atrași profesori experimentați și bine pregătiți, iar odată integrați, tre­buie orientați, în mod special, către zonele dezavantajate. Nu în ultimul rând, trebuie susținută și încurajată partici­parea profesorilor la programe de învă­țare pe tot parcursul vieții (Long Life Learning). Numai că, și la acest capitol, România înregistrează un nivel inferior multor țări europene.

Potrivit unui raport Eurydice realizat în 2021, ca nivel de pregătire, de preocupa­re pentru formarea profesională și de im­plicare reală în actul educațional, profesorii români se poziționează pe ultimele locuri la nivelul UE. Cadrele didactice din România manifestă cel mai scăzut nivel de stres din Europa, iar atunci când sunt stresați, motivele țin de munca ad­mi­nistrativă și răspunderea pentru rezultatele elevilor, doar că potrivit aceluiași raport, cu munca administrativă nu se prea ocu­pă și, în medie, recunosc că lucrează mai puțin decât li se cere prin contract.

Totodată, instituțiile de învățământ superior nu se complică cu formarea profesională pentru cariera didactică, în vreme ce profesorii de gimnaziu nu se ocupă în cine știe ce măsură de formarea profesională continuă. Ca urmare, acești profesori, potrivit rezultatelor testelor PISA, livrează, în raport cu alte state ale Uniunii Europene, un nivel record de analfabetism funcțional în rândul elevilor. Așa arăta, anul trecut, portretul robot al profesorului de gimnaziu, potrivit ra­­portului din 2021 al Euridyce, cu privire la calitatea cadrelor didactice din Europa.

Totuși, potrivit datelor obținute prin sondajul cantitativ TALIS 2018, România figura cu cel mai mare procent de profesori de gimnaziu care au declarat că au urmat programe de formare sau de instruire (89,1%, comparativ cu media europeană de 68,8%).

În ceea ce privește activitățile preferate de profesori, același raport arată că 71,3% dintre profesorii europeni au spus că au participat personal la cursuri și seminarii, 58% au spus că au citit literatură de specialitate, 43% au participat la conferințe educaționale, 38% au observat activitatea altora sau activitatea proprie și au urmat programe de coaching, în vreme ce 34% au declarat că au urmat cursuri online.

Comparativ cu colegii lor din restul Europei, potrivit raportului, cadrele di­dactice de la noi nu s-au arătat prea interesate de cursuri, seminarii și alte activități similare (participare în proporție de 47%), capitol la care s-au poziționat, din punct de vedere procentual, sub media europeană. Paradoxal este că profesorii români se numără printre europenii care declară o varietate largă de domenii studiate în formarea profesională continuă.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, nici formarea inițială, nici cea continuă a profesorilor nu sunt aliniate suficient la nevoile de la clasă. Avansarea în carieră pe perioade lungi de timp și salariile reduse au efecte asupra atractivității profesiei didactice, iar atragerea de profesori calificați către școlile dezavanta­jate și asigurarea unui număr suficient de specialiști reprezintă în continuare provocări.

Nivelul scăzut al performanței sistemului educațional din țara noastră decurge și din pregătirea medie și sub medie a cadrelor didactice din sistem. De aici decurge într-o bună măsură rata ridicată de analfabetism funcțional a absolvenților de învățământ obligatoriu (12 ani) din țara noastră. De altfel, nu doar profesorii sunt codași la pregătirea pe tot parcursul vieții. În 2021, în plină perioadă pandemică, doar 10% dintre cetățenii români cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani urmaseră cursuri de pregătire profesională sau de dezvoltare personală, România fiind pe ultimul loc la acest capitol. De reținut este că, la nivelul Uniunii Europene, în același interval de timp, media a fost de aproape 30%. Profesorii români spun că de vină a fost pandemia.

Codași în Uniunea Europeană la pregătirea pentru piața muncii

Absolvenții de învățământ preuniversitar și de învățământ superior din țara noastră sunt cel mai puțin pregătiți pentru piața muncii, observă autorii altui studiu de la nivelul UE privitor la educația prin prisma pregătirii copiilor și tinerilor pentru piața muncii și a participării părinților la piața muncii, indicând rezultate slabe ale țării, la nivel comunitar sau în comparație cu țări OCDE.

O dovadă a acestui fapt este reprezentată de datele furnizate de Eurostat potrivit cărora România se situează pe poziția a treia a ponderilor scăzute (69%) ale absolvenților noi care, în 2021, erau încadrați în câmpul muncii, pondere în scădere de la 77% în 2020, în vreme ce media Uniunii Europene este de circa 80%, cea mai mare pondere fiind înregistrată de Țările de Jos, unde proaspeții absolvenți erau încadrați pe piața muncii într-o proporție de 91,4%.

Repetenți și la educație timpurie

Referitor la educația timpurie, raportul OCDE de la începutul acestui an arată că procentul de copii români înscriși în programe de educație timpurie, la nivelul anului 2019, era printre cele mai scăzute în rândul țărilor europene și al altor țări cu economii mari, fiind de peste două ori mai mic decât media OCDE. Practic, raportul a relevat un nivel foarte scăzut al înscrierii copiilor din țara noastră în educația timpurie.

Lucrarea Sinteze de pedagogia învățământului preșcolar, coordonată de Ion Albulescu și Horațiu Catalano, arată că „focalizarea pe educația timpurie și anii preșcolarității este importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid și, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil și mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu“. Educația timpurie este o dimensiune importantă a educației pe tot parcursul vieții.

În statele Uniunii Europene, participarea la educația timpurie este privită cu multă seriozitate. Comparativ cu restul Uniunii Europene, un raport al Comisiei Europene din luna mai a.c. arată că România înregistrează rezultate cu mult sub media europeană și sub țintele UE la indicatorii-cheie ai dezvoltării educației. Rata de participare a copiilor la educația timpurie este tot mai scăzută, majorității elevilor din medii dezavantajate le lipsesc competențe de bază, inegalitățile persistă între urban și rural și în ceea ce îi privește pe romi, politicile privind profesia didactică întâmpină probleme serioase, iar participarea la învățământul superior este redusă.

Ca o concluzie, România se număra, în 2022 (și, mai mult decât sigur, și la acest început de an 2023) printre țările UE în care rata de participare la educația timpurie a scăzut în ultimii ani, rata de înscriere între vârsta de 3 ani și vârsta de începere a învățământului obligatoriu fiind semnificativ mai redusă decât me­­dia europeană.

Nivelul performanței școlare și rezultatele elevilor noștri la testările PISA

Nivelul scăzut de performanță în sistemul de învățământ din România și lipsa de racordare la standardele actuale ale UE constituie principalele cauze ale faptului că ponderea elevilor cu un nivel redus al abilităților de citire, matematică și științe, măsurate prin testele PISA, este aproape dublă față de media europeană.

Educația românească are multe de schimbat chiar și acolo unde, cel puțin în documente, pare să o ducă bine, spunea în 2020 (în cadrul unui discurs ținut la Palatul Cotroceni) Andreas Schleicher, directorul pentru educație al Organiza­ției pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), unul dintre specialiștii reputați la nivel mondial în domeniu. El a construit un tablou al problemelor cu care se confruntă educația în România, țară unde, între altele, și cei mai avantajați dintre elevi sunt sub nivelul celor mai dezavantajați elevi chinezi, conform celor mai recente evaluări PISA: „Când te uiți la rezultatele învățării în România prezentului, vezi că elevii sunt foarte buni la a replica cunoștințele pe care le-au învățat, sunt foarte buni să reproducă subiecte și conținuturi. Motivul pentru care România nu este printre elitele testelor PISA este acela că elevilor le ia foarte, foarte mult timp să extrapoleze ceea ce știu, să aplice cunoștințele în situații nefamiliare, în contexte noi. Exact pentru asta sunt importante competențele umane în prezent. Poți gândi pentru tine? Poți face echipă cu alții? Poți munci cu oameni care gândesc diferit, care muncesc diferit? Asta înseamnă o abordare foarte diferită asupra educației“.

La fiecare ediție, testele PISA arată că mulți elevi români sunt analfabeți funcțional. Totuși, unii specialiști ai noștri în educație sunt de altă părere: „Testele PISA nu sunt relevante, pentru că sistemul de învățământ de la noi este diferit de modul în care sunt testate cu­­noștințele în sistemul PISA!“.

Da, așa este. Acest lucru poate fi ob­servat de oricine. La noi se pune accentul pe volumul de cunoștințe, în vreme ce în Marea Britanie, de pildă, ori în Finlanda sau în Norvegia, accentul este pus pe competențe. Testarea PISA nu este interesată de cunoștințe. Întrebările din testul PISA pun accent pe gândirea logică, pe atenție și observație, în vreme ce sistemul românesc de învățământ susține reproducerea mecanică de informații asimilate. Asta face și diferența.

Articol integral publicat în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului