Marcela GHEORGHIU

Au o inteligență sclipitoare, o intuiție ieșită din comun, dau dovadă de multă maturitate în tot ceea ce gândesc și fac, sunt puternici emoțional, pregătiți pentru duritatea oricărei confruntări pe tărâm științific, ambițioși și muncitori. Știu foarte bine ce vor de la școală, viață și carieră și, pentru ei, niciun efort nu este prea mare pentru a-și atinge țintele propuse. Este vorba despre olimpici, copiii excelenței, cei care anual aduc peste România o ploaie de premii și medalii internaționale. Sunt acei tineri care duc de câteva decenii numele țării pe toate meridianele globului, la vârful elitei mondiale a învățământului superior și cercetării. Sunt acei tineri care sunt „vânați“ de cele mai mari universități din Europa și din lume și care, oriunde îi poartă pașii, repară cumva tristul renume al unei școli românești lovite în ultimii ani de critici din toate părțile. Într-adevăr, vorbim despre performanță, performanța la vârf, mai precis, acest miracol care se repetă anual și care ne face să ne întrebăm uimiți: cum e posibil ca un sistem de educație care nu reușește să găsească de 30 de ani o formulă de modernizare, redresare, upgradare, să fie capabil să formeze astfel de copii?

Există o pepinieră de olimpici?

Ca în fiecare an, trecând în revistă rezultatele obținute de loturile noastre olimpice în confruntările științifice internaționale, un lucru iese în evidență: acești elevi nu aparțin unei singure instituții de învățământ, unui grup de instituții sau unei regiuni geografice, de fiecare dată aceleași. Acești copii răsar și cresc pretutindeni în țară. Există Alianța Colegiilor Centenare, o entitate care tocmai pe considerentul performanței s-a creat și din care fac astăzi parte majoritatea celor mai prestigioase și mai vechi licee din România, unele cu o istorie care se pierde undeva în negura cu iz de legendă a timpului și care astăzi sunt fanioane ale calității, performanței, rigurozității educaționale și științifice. Acestea dau, desigur, cel mai mare număr de performeri în marile competiții științifice internaționale. Dar elevi de aur, elevi de argint sau de bronz vin și din alte instituții de învățământ din țară, din Ardeal, Oltenia, Moldova, Dobrogea, Muntenia… Concluzia? Performanța, în România, răsare pretutindeni.

Elevi de excepție împânzesc întreaga țară. Se spune din ce în ce mai des, din păcate, că din punct de vedere numeric olimpicii nu sunt reprezentativi pentru învățământul românesc. Că, adică, sunt o minoritate performantă, într-o mare de mediocritate, de analfabetism funcțional. Dacă de pretutindeni răsar valori, indiferent de numărul lor, asta înseamnă că acest popor poate da asemenea valori, printre noi se nasc mereu și pretutindeni copii capabili să facă performanță la cel mai înalt nivel. Dar oare asta e tot? Un sportiv, oricât de excepțional dotat ar fi, nu poate face performanță dacă nu are lângă el un antrenor pe măsură. Cu elevul dotat cu o inteligență peste medie se întâmplă exact același lucru. Nu poate performa cu adevărat dacă lângă el are un profesor mediocru. Deci, lângă fiecare elev de aur se află un profesor de aur. Iar câte un profesor de aur se află pretutindeni în această țară, acolo unde se face performanță la nivelul cel mai înalt. Concluzia: sistemul de învățământ românesc încă poate produce performanță. Și învățământ de calitate.

Ce anume face diferența între un elev obișnuit și un elev olimpic?

Auzim deseori exclamații de genul acesta: „de ce copilul acesta e capabil de asemenea performanțe și al meu nu?“, „de ce Georgică studiază câteva ore pe zi, în timpul liber, și pe al meu abia pot să-l aduc în casă, la lecții?“. Cum e posibil ca un elev de 11, 15, 17 ani să obțină asemenea performanțe, iar un altul reușește cu greu să gândească singur. Diferența dintre un elev obișnuit, bun la o materie, și un elev olimpic este semnificativă. Un elev obișnuit învață de nota zece, la nivelul programei. Un olimpic depășește acest nivel în mod natural, cu ușurință, deoarece este dotat cu un IQ foarte ridicat, cu o gândire și o intuiție superioare.

Copiii capabili de performanță la cel mai înalt nivel învață, muncesc din pasiune și sunt capabili, deseori, să sară peste nivelul de pregătire al vârstei și al programei specifice unui anumit nivel de instrucție. Elevul obișnuit nu renunță decât rareori la timpul liber pentru a studia în plus la o materie. Elevul olimpic își petrece aproape tot timpul liber lucrând, pentru că studiul este o pasiune pentru el. Elevul olimpic este un copil dotat nu doar cu o capacitate de gândire și de intuiție speciale, ci și cu o mare rezistență la efort, dublată de o voință extraordinară de a câștiga.

Cât de mult muncește un elev olimpic pentru performanță?

Cine stă de vorbă cu un elev de aur este surprins să audă cu câtă maturitate își organizează el programul zilnic. Cât este muncă și cât este pasiune în ceea ce face? SpikeNews.ro ne dă un asemenea exemplu, cel al lui Radu Herzal. Are 16 ani acum (poate 17 acum) și este unul dintre cei șase elevi medaliați la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori 2018. Povestește că a muncit mult, pregătindu-se la nu mai puțin de trei materii și a reușit. A obținut medalia de bronz. Elev la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare, spune că nu este atât de greu să fii olimpic, dar, ca să reușești, trebuie să vrei să faci performanță în domeniu. Este pasionat de inginerie și a lucrat (poate mai lucrează încă) la un program care simulează mișcarea planetelor în spațiu.

Cum arată o zi din viața olimpicului Radu Herzal? El însuși povestește pentru SpikeNews.ro: „O zi din viața mea nu este atât de specială. Mă trezesc dimineața și mă pregătesc pentru școală, apoi merg la școală unde particip la toate orele, însă în preajma olimpiadelor mai plec de la unele ore, cu acordul profesorului și al dirigintelui, la centrul de documentare și informare al școlii sau la unul dintre laboratoarele de științe pen tru a mă pregăti pentru acea olimpiadă. Dar mereu încerc să recuperez orele de la care am lipsit. Când ies de la școală, de obicei merg acasă pe jos împreună cu prietenii pentru a mai povesti cele întâmplate în acea zi. Când ajung acasă mănânc și încep să-mi fac temele atât pentru școală, cât și pentru olimpiadă. Eu nu sunt foarte riguros cu munca: mai citesc o lecție, mai lucrez o problemă din temă, mai scriu un mesaj, mai lucrez un subiect de olimpiadă, mă mai uit la câte un video pe youtube etc.“

Eduard Burlacu este elev în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică București și face parte din Lotul olimpic de fizică. Toți colegii lui de clasă sunt olimpici. Cât învață? Normal. Asta însemnând puțin pentru un elev de aur pasionat de ceea ce studiază și mult pentru unul obișnuit. Înainte de olimpiadă nu prea mai petrece mult timp afară, spune, dar asta nu pentru că îi impune cineva un anume program de lucru. Este strict voința lui. Spune că are, în general, mult timp liber, pe care îl folosește ca să iasă cu prietenii. Ce planuri are pentru viitor? Momentan se gândește să aplice în Anglia și în America: „cel mai mult, aș vrea să aplic în primul rând la Princeton și la Oxford“.

Sergiu Novac este elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Anișoara Odeanu din Lugoj, iar anul acesta a obținut medalia de aur la Olimpiada Națională de Matematică. Crede că matematica l-a ajutat să se concentreze mai bine și să aibă o relație mai bună cu cei din jur, în special cu colegii, pentru că îi oferă oportunitatea să se consulte și să schimbe idei. De când se pregătește pentru olimpiadă, a învățat că doar dacă muncește constant și susținut poate face performanță.

Anul 2017 a fost pentru olimpicii de la Informatică unul de succes. Au adus în țară 12 medalii. Alex Tatomir era pe atunci elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Nicolae Bălcescu din Brăila. Membru al lotului național olimpic de Informatică, a câștigat în 2017 locul I la Olimpiada Balcanică. Cum și cât lucrează Alex? Ca să ai rezultatele bune, spune el, este important să te pregătești bine, nu să lucrezi orice, iar când ai alături și un profesor bun, care știe cum să explice și să te îndrume, te ajută foarte mult. Nu respectă o rețetă anume, spune el, care să-l motiveze în fiecare dimineață (spune Alex pe site-ul Romania ajunge departe), dar dacă ar fi să aleagă trei lucruri care să-l facă să meargă mai departe, acestea ar fi câștigul pe care îl va avea dacă îndeplinește această țintă, oamenii care îl ajută să ducă la bun sfârșit tot ceea ce își dorește să facă, și, nu în ultimul rând, următoarea vacanță în care se va simți extraordinar.

Un ultim exemplu, pescuit tot din uriașul ocean de informații al internetului, este cel al Ancăi Drăgulescu, eleva care în 2017 a câștigat cu lotul național olimpic patru medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Fizică din Indonezia. Nu a fost prima olimpiadă la care a participat. Are deja la activ mai multe medalii de aur, argint și bronz, obținute la competiții de astronomie, fizică și astrofizică. Muncește mult, nu are timp liber și spune că performanța nu se poate face decât cu sacrificii. Week-end-urile nu iese cu prietenii. Timpul acela și-l ocupă cu fizica. Se străduiește însă să aibă un echilibru între muncă și loisir. În opinia ei, munca susținută este esențială, dar la fel de importantă este colaborarea cu un profesor de calitate.

Continuarea articolului poate fi citită în numarul unu, serie nouă, a revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Abonamentul standard Tribuna Învățământului poate fi achiziționat aici.