Performanță europeană pentru elevii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală

Performanță europeană pentru elevii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală

Proiectul Generation Z, inițiat și coordonat de Maia Pricopie, elevă la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București a intrat în competiția finală pentru marele premiu European Charlemagne Youth Prize, pe care Parlamentul Europei îl va decerna joi, 30 septembrie, în cadrul unei ceremonii speciale. Dacă va ieși câștigător, Maia Pricopie și echipa pe care a coordonat-o va aduce în țară prestigioasa distincție, o performanță, care readuce România în prim-planul elitei educaționale europene. 

Din grupul de liceeni coordonat de Maia Pricopie fac parte: Ilinca Pavel și Cristian Cristache, management, Robin Bucur și Vicențiu Mihăilă, marketing, și David Istrati, tech. Mai mult, în timp, în echipă au fost cooptați alți opt elevi din diferite licee din țară, dar și trei voluntari, elevi la licee din Luxemburg, Germania și Belgia.

Potrivit unui comunicat al CN „Mihai Viteazul”, proiectul Generation Z a debutat în 2019 ca o activitate extracurriculară, desfășurată în cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” și a constat, în principal, în facilitarea unui dialog direct cu personalități din țara noastră, dar și din alte țări, pe teme de interes pentru elevi, cum ar fi: rolul artei în viața de zi cu zi și în societate, dezbatere care l-a avut ca invitat pe actorul  Adrian Titieni; explorarea cosmosului și colaborarea între națiuni, care l-a avut ca invitat pe nimeni altul decât Dumitru Prunariu); cărțile și făuritorii lor (invitat: Bogdan Hrib; universitățile în SUA (invitați: Besty Boze, Mirta Martin, Dan Hurley, președinți ai unor universități și asociații academice din SUA); creativitate și antreprenoriat (invitat: Vlad Drăgușin, absolvent al Colegiului Național „Mihai Viteazul” și fondator al companiei Candylab, din New York), mediul și dezvoltarea durabilă (invitat: Carmen Preising, înalt funcționar în cadrul Comisiei Europene); problema refugiaților (invitată: reprezentantul special al Agenției ONU pentru Refugiați în România, Nisreen Rubaian).

În contextul generat de pandemia de Coronavirus, echipa Generațion Z a fost nevoită să organizeze toate dezbaterile în mediul online, deși, inițial, acestea se desfășuraseră doar în spațiile puse la dispoziție de Colegiul Național „Mihai Viteazul”. „Această schimbare a reprezentat însă și o oportunitate, ca urmare a faptului că a reușit astfel să extindă lista de invitați și audiență, dincolo de limitele distanțelor fizice”, se spune în comunicatul de presă.

De la bun început, proiectul a fost sprijinit de conducerea Colegiului Național „Mihai Viteazul” și s-a bucurat de interesul tuturor colegilor din liceu, cu o participare neobișnuit de mare pentru tipul acesta de activități extracurriculare, de atenția presei din România și de o audiență care a devenit internațională  – Albania, Belgia, Canada, India, Italia, Luxemburg, Mexic sau Singapore – din momentul în care evenimentele, dezbaterile s-au derulat online și s-au desfășurat integral în limba engleză, o performanță greu de atins.

Participarea Proiectului Generation Z la European Charlemagne Youth Prize este rezultatul unei serioase analize interne, care a inclus consultarea conducerii Colegiului Național „Mihai Viteazul” și întâlnirea online cu o echipă coordonată de Excelența Sa, doamna ambasador Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, se mai spune în comunicatul remis presei de CN „Mihai Viteazul”.

Pe 31 martie 2021, Biroul Parlamentului European, la București, a făcut următorul anunț: „Proiectul Generation Z, inițiat de o elevă de la Colegiul Național Mihai Viteazul din București, Maia Pricopie, împreună cu colegii ei și un grup de voluntari din Luxemburg, Germania și Belgia, a fost desemnat câștigător din partea României pentru Premiul Charlemagne.”

Festivitatea de premiere pentru câștigătorii naționali ai celor 27 de state din Uniunea Europeană este programată să aibă loc în cadrul unor evenimente mai ample, în intervalul 30 septembrie – 2 octombrie, la Aachen, când vor fi anunțate și cele mai bune proiecte la nivel european.

Din partea echipei Generation Z, la festivitatea de premiere de la Aachen va participa Ilinca Pavel, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și, desigur, Maia Pricopie. Inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, care se află acum în SUA, în cadrul unui program educațional FLEX.

Performanța Maiei și a echipei pe care a coordonat-o este o dovadă în plus că avem tineri de excepție cu care trebuie să ne mândrim, pe care trebuie să-i susținem și să-i convingem să rămână aici, pentru a pune umărul la reconstrucția României.