Pentru profesori, curs de protecția consumatorilor în domeniul pensiilor private

Cadrelor didactice din învățământul preuniversitar le este adresat cursul vocațional de protecția consumatorilor în domeniul financiar nebancar cu secțiunile distincte la alegerea doritorilor: Piața de capital, Asigurări, Sistemul pensiilor private. Cursul, gratuit, online, este organizat de Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons, cu sprijinul Metropolitan Life SAFPAP (Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat), în campania „o9atitudine! – Pensii Private” (www.pensiiprivate.infocons.ro).

Inițiatorii informează că „la finalul cursului, absolvenții vor avea un certificat electronic, oferit de Asociația InfoCons, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori (F.A.C.). Cadrele didactice interesate au opțiunea de înscriere exclusiv online, iar suportul de curs este transmis în format electronic. Până în prezent, la cursul vocațional de protecția consumatorilor în domeniul financiar nebancar Sistemul pensiilor private s-au înscris peste 8.800 de profesori de gimnaziu și liceu. Până la finalul acestui an se estimează un număr de 15.000 de cursanți”.

Sorin Mierlea, președintele InfoCons: „Educația financiară și informarea corectă a consumatorilor români reprezintă atât o obligație, cât și o necesitate, pentru ca fiecare dintre noi să fie, cu adevărat, consumator european. Proiectul cu privire la Pensiile Private se numără printre programele cu impact pe termen lung în rândul consumatorilor și a societății”.

Oana Velicu, director general al Metropolitan Life SAFPAP S.A.: „Misiunea de a fi un partener pe termen lung pentru participanții noștri este definitorie pentru compania noastră și îmbracă numeroase forme de manifestare, inclusiv implicarea în campanii și programe educaționale atât pentru participanții noștri, cât și pentru toți consumatorii români. Metropolitan Life SAFPAP are datoria firească de a sprijini inițiativele de educație financiară a publicului român cu privire la sistemul de pensii din România”.

Distribuie acest articol!