Pentru prima data după Brexit, se reiau, în Marea Britanie, cursurile de limbă, cultură și civilizație româneascăCursurile de limbă, cultură și civilizație românească vor fi reluate în Marea Britanie pentru prima oară după Brexit, a anunțat luni ministrul Educației, Ligia Deca, pe pagina de Facebook.

„Așa cum am mai spus, a fost o prioritate pentru mandatul meu accesul la aceste cursuri de care toți copiii și tinerii din diaspora au nevoie”, a scris Deca.
Potrivit acesteia, cultura și identitatea culturală trebuie protejate.
„Cultura și identitatea culturală trebuie protejate, de aceea am depus toate eforturile pentru finalizarea cadrului legal necesar desfășurării cursurilor”, a susținut ministrul Educației, Ligia Deca, citat de Agerpres.

Cursul este structurat pe mai multe niveluri de învățământ – grădiniță, școala primară, gimnaziu și parțial colegiu – și este adresat copiilor cu vârste între 3 și 18 ani.

Pentru a facilita organizarea cursurilor, Ambasada României încurajează comunitatea românească din Regatul Unit să identifice școlile în care se pot desfășura acest program și să le comunice Ambasadei. Școlile care vor să intre în program sunt invitate să trimită informațiile necesare către Ambasadă, prin intermediul adresei de email londra@mae.ro, până la data de 15 august.

Potrivit anunțului postat de Ligia Deca, cursul va fi predat de personal selectat în urma unui concurs dintre cetățenii români cu rezidența în UK, asigurându-se, în felul acesta, o calitate ridicată a educației privind limba, cultura și civilizația românească pentru copiii românilor stabiliți în Regatul Unit.

Distribuie acest articol!