Foto: dreamstime.com

Dezvoltată pe cale experen­țială, pedagogia clasică se caracterizează prin lipsa re­­perelor de orientare în valul informațional actual, fapt pentru care educația devine tot mai stresantă, atât pentru educatori, cât și pentru părinți. Datorită ambiguităților conceptuale, în lipsa activităților digitale, scopul educa­ției devine tot mai confuz pentru noile generații.

Putem prezice viitorul, pregătind tinerii pentru cum ar putea arăta lumea muncii în 2030? Suntem pregătiți pentru ce meserii se prefigurează în viitor și ce abilități vor fi necesare?

Globalizarea, progresul tehnologic și schimbarea demografică sunt principalele tendințele aflate în desfășurare care au potențialul de a modifica în mod semnificativ piața muncii și implicit viitorul educației. Dacă adăugăm și schimbările în setul de valori, atunci educația, din perspectiva pedagogiei viitorului, trebuie să caute niște răspunsuri rapide despre profilul celui care învață.

Diseminarea rapidă a tehnologiei digitale în ultimul deceniu al secolului al XX-lea a schimbat modul în care elevii gândesc și procesează informațiile, făcându-le dificilă excelarea academică folosind metodele de predare învechite (Prensky, 2001). Cu alte cuvinte, copiii crescuți într-o lume digitală, saturată de media, necesită un mediu de învățare bogat în mass-media pentru a le atrage atenția.

Cum tehnologia este omniprezentă și locurile de muncă tot mai fluide, într-o piață extrem de competitivă, putem vorbi de o provocare care aduce schimbări și în educație: o nouă alfabetizare digitală, căci peste 93% din locurile de muncă europene folosesc computer și nu există aproape niciun loc de muncă care să nu necesite abilități digitale, cel puțin de bază.

Nativii digitali sunt mai bine plasați pentru viitorul pieței muncii. Ei își schimbă mult mai des locurile de muncă și chiar și profesiile. Nu mai poți avea un loc de muncă toată viața, e firesc azi să ai mai multe job-uri. Se prognozează că peste 75 de milioane de locuri de muncă vor dispărea. Piața muncii va cere tot mai multe din abilitățile de bază necesare pentru a performa într-o anumită profesie.

Pentru a maximiza viitoarea capaci­tate de angajare, e nevoie de o investiție în educația de calitate, permanentă și durabilă. Este nevoie de o accesare a unor noi instrumente de lucru la clasă cu elevii din Generația Z, Generația Google, cu cei ce se definesc nativi digitali, expuși la noile tehnologii, născuți în mediul digitalizat și care au copilărit online.

Tehnologia are un cuvânt important de spus, căci tinerii născuți în era tehnologiei sunt elevii nativi digitali mult mai bine „echipați“ pentru a face față provocărilor și decalajului existent între aceștia și profesorii imigranți digital. Elevii născuți în epoca hyperlinkului și a căutării instantanee pe Google, nu doar folosesc tehnologia astăzi, au o relație cu aceasta. Ei vor ca învățarea să fie distractivă și mult mai relevantă pentru lumea lor.

În pedagogia modernă, rolul principal al profesorilor de a transmite informații nu mai este prioritar, aceștia devenind partenerii de învățare ai elevilor. Facilitator al învățării, profesorul modern este un mentor și un model de inspirație pentru elevii săi, are rolul de a selecta și structura informația relevantă, de a-i an­­trena pe tineri să se descurce în noianul de informații existente.

Profesorul modern proiectează activitățile de învățare pentru a dezvolta simțul critic la elevi, îi învață pe elevi să gândească, promovează un set de valori civice, educația durabilă, integrează tehnologia în mod natural în experiența di­­dactică. Educatorii trebuie să fie receptivi la noi tehnologii și abordări educaționale inventive, pentru a face față provocărilor din zilele noastre.

Progresele tehnologice permit o revoluție a inteligenței artificiale prin care aparatele pot să învețe și să preia sarcini din ce în ce mai complexe. Cum oamenii se găsesc din ce în ce mai des în situația în care concurează cu roboții, sistemele educaționale trebuie să se reorienteze asupra abilităților și competențelor care joacă un rol important în succesul angajării pe o piață a muncii tot mai dina­mică, cum ar fi: creativitatea, negocierea, adaptabilitatea, gândirea critică, munca în echipă, empatia și emoțiile, comunicarea interculturală.

Utilizarea tehnologiei în clasă poate îmbunătăți accesul la informații și poate face învățarea mai captivantă. Tehnologia oferă o gamă largă de opțiuni pentru a spori interesul și implicarea elevilor în învățare, de la platforme online și jocuri educaționale până la simulări virtuale. Însă problema educației moderne rămâne cât și cum trebuie să o utilizăm în procesul didactic. O persoană înțeleaptă digital nu numai că știe cum să folosească tehnologia digitală, dar are și capacitatea de a o evalua critic, de a face alegeri etice și de a lua decizii mai pragmatice.

Tehnologiile digitale reprezintă un catalizator pentru personalizarea învățării și transformarea acesteia într-o experiență de învățare din ce în ce mai activă și mai flexibilă. Până în 2030, conform World Economic Forum (Davos, 2020), mai mult de 1 miliard de locuri de muncă (aproape 1/3 din total) vor necesita recalificare („reskilling“), 50% dintre profesii vor fi schimbate de automatizări, 9 din 10 profesii vor necesita abilități digitale.

Dezvoltarea tehnologică rapidă mo­delează modurile de lucru. Deoarece TIC le permite oamenilor comunicări din toată lumea, munca nu mai este legată de o anumită locație sau timp, dimensiune. Toate acestea au un impact semnificativ asupra sistemului nostru educațional și asupra societății noastre.

Pe baza diferitelor tendințe (demografice, economice și tehnologice), ne așteptăm ca e-Work să aibă o creștere la nivel global în următoarele decenii. Nu­mărul de locuri de muncă moderne, bine adaptate pentru e-working va crește ca procentul din totalul locurilor de muncă. Evoluțiile continue în tehnologie vor permite mai multor angajați să lucreze din afara biroului.

Generațiile Y (cunoscute și sub nu­mele de Digital Natives, Generation Me, Generation Rent sau Echo Boomers) și Z (cei născuți între 1994 și 2010, cunoscuți și sub numele de Post-Millennials, iGeneration, Founders, Plurals sau Homeland Generation) sunt obișnuiți să-și trăiască viața online, prin orice posibil dispozitiv, în orice moment. Aceste generații se așteaptă la acces imediat la cele mai importante informații pentru nevoile lor, se așteaptă la multe opțiuni și feedback imediat.

Generațiile Y și Z au crescut cu un model peer-to-peer, care înseamnă că este probabil să se cumpere un produs mai degrabă pe baza recomandării prietenilor, decât un produs al unui brand consacrat sau cunoscut. Un membru al generației Me este caracterizat ca un multitasker și foarte înalt educat, pozitiv în materie de tehnologie, antreprenorial, civic, ecologic conștient, progresiv și flexibil, iar cineva din generația Z este ambițios, bun multitasker, are nevoie de independență în sfera profesională, individualitate și este global.

Adaptabilitatea la schimbare este o parte importantă a muncii profesorului modern. Care este rolul acestuia în pedagogia viitorului?

Nu se poate prezice viitorul, dar pu­­tem înțelege direcția de călătorie și identifica provocările, pentru a genera locuri de muncă noi și productive.

Metodele educaționale trebuie să se adapteze la evoluțiile rapide ale tehnologiei. Profesorul modern trebuie să fie capabil să adapteze metodele de predare, folosind o abordare de învățare personalizată, care să ajute elevii să-și descopere pasiunile, să-și dezvolte abilitățile, curiozitatea și imaginația și să facă față provocărilor societății contemporane, în mod creativ și autonom.

Învățarea poate fi transformată într-o experiență personalizată în care fiecare abordează problemele într-un mod propriu și dobândește cunoștințe în propriul său ritm. Promovarea unei învățări active, bazată pe proiecte sau jocuri didac­tice, se potrivește nevoilor și circumstanțelor actuale ale elevilor.

Deși Europa are cea mai educată forță de muncă din istoria sa, aproape 40% din europeni au studii superioare, puțin peste un deceniu în urmă fiind doar de 25%. Totuși, Europa se luptă cu un nivel ridicat al șomajului în rândul tinerilor, fapt care susține teza că tranziția de la școală la viața activă este dificilă.

Pedagogia viitorului trebuie să se centreze pe acea educație care să pregătească tinerii pentru locurile de muncă ale viitorului, asigurându-se că tinerii sunt echipați cu tipul potrivit de abilități, cu care vor naviga cu succes printr-o piață a muncii într-o continuă schimbare, bogată în tehnologie, care să ofere tuturor lucrătorilor posibilitatea de a-și menține în mod continuu abilitățile, perfecționarea și/sau recalificarea de-a lungul vieții lor profesionale.

Ioana Șandru – dr. psiholog, Colegiul Național Mihai Viteazul, București

Articol publicat în nr. 55-56-57 al revistei Tribuna Învățământului