Pedagogia redivivus

3

dictionar_pedagogicRecent, Casa Corpului Didactic Galaţi a găzduit, în organizarea Asociaţiei Profesionale Şcoala Gălăţeană, un dublu eveniment pedagogic, lansarea volumului I din Dicţionarul Enciclopedic de Pedagogie, literele A-C, şi Conferinţa cu tema Reforma educaţiei – între proiectare şi realizare, susţinut de reputatul pedagog Sorin Cristea, prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti. În prezenţa unei numeroase asistenţe – un adevărat eşantion al şcolii gălăţene –, formată din profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar, inspectori şcolari, directori, bibliotecari, psihologi şi consilieri şcolari, profesori metodişti şi formatori, Sorin Cristea şi-a prezentat primul din cele cinci volume ale unei lucrări monumentale, de referinţă, în domeniul pedagogiei, Dicţionarul Enciclopedic, apărut la Editura Didactica Publishing House, din Bucureşti, care reprezintă pentru autor „rezultatul unei munci de decenii”.
Acest volum cuprinde, în cele peste 830 de pagini, termeni/ noţiuni/sintagme privind concepte pedagogice utilizate în activitatea didactică, în perfecţionarea profesională a cadrelor didactice: abilitate pedagogică, accesibilitatea instruirii, activitate metodică, activitate ludică, actorii educaţiei, adaptare şcolară, algoritmizare, algoritm pedagogic, autoreglare a instruirii, axiologia educaţiei, baterie de teste, bildung, blocaj pedagogic, brainstorming/ asalt de idei, câmp pedagogic, cercetare pedagogică, ciclul curricular, coaching în educaţie, consilier şcolar, curriculum, cunoaştere pedagogică, cunoaşterea elevului etc.
Dicţionarul elaborat de profesorul Cristea reprezintă un instrument indispensabil fiecărui pedagog, fiecărui cadru didactic, profesorilor metodişti din casele corpului didactic, psihologilor şi pedagogilor din centrele de resurse şi asistenţă pedagogică, formatorilor din domeniul educaţiei, inspectorilor şcolari şi directorilor de şcoli. Utilizarea Dicţionarului va contribui la profesionalizarea procesului didactic, a principalilor actori ai educaţiei.
Sorin Cristea, autorul mai multor lucrări de pedagogie privind fundamentele reformei învăţămân­tului de după 1989, de ştiinţele educaţiei, de pedagogie generală, management educaţional, curriculum pedagogic, teoria învăţării, calitatea în educaţie etc., cunoscut comunităţii didactice din întreaga ţară în calitatea de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, cel care a lucrat la fundamen­tarea primei legi a învăţământului din perioada postdecembristă, Legea nr. 84/1995, a captat atenţia auditoriului prin Conferinţa referitoare la Reforma în educaţie. „Din 1990 până astăzi se întreţine (cred că din neştiinţă), de la cel mai înalt nivel, confuzia permanentă între lege şi reformă. Se consideră mereu că o nouă lege – a învăţământului, n.n. – va genera reforma, când de fapt o inhibă sau o blochează. Orice lege trebuie precedată de o concepţie privind reforma. Pentru a evita confuziile, cred că ar trebui propusă – ceea ce am încercat fără succes între anii 1990-1992 – o lege denumită explicit şi partinic Legea Reformei Învăţământului”, şi-a început discursul Sorin Cristea. Deşi de 25 de ani se tot scrie şi se vorbeşte despre reforma în educaţie, pedagogul Sorin Cristea apreciază că, din păcate, „nu a existat şi nu există o concepţie despre reforma învăţământului, care nu este o schimbare punctuală, ci una globală, structurală şi sistemică”. „O adevărată reformă, consideră conferenţiarul, trebuie să propună noi finalităţi (construite la nivel de filozofie şi politică a educaţiei), o nouă structură a sistemului, un nou conţinut, plecând de la un nou plan de învăţământ. Noi începem mereu cu manualele (alternative ieri, digitale azi) şi cu tot felul de proiecte punctuale, operaţionale, cu efecte minore, dacă nu chiar nule la scara sistemului”.
În acelaşi context, autorul a acreditat ideea, confirmată de practică, că în cei peste 25 de ani postdecembrişti nu a existat, din păcate, „o strategie naţională pe termen lung a reformării învăţământului românesc”, s-a permanentizat o adevărată confuzie între lege şi reformă, s-a manifestat din plin subfinanţarea educaţiei, statutul cadrului didactic a scăzut, inte­resul elevilor şi al părinţilor faţă de şcoală a fost şi este în descreştere etc.
Întrebat dacă pedagogia, experienţa pedagogică, a fost/este folosită în reformarea sistemului nostru de învăţământ, Sorin Cristea a fost tranşant: „Răspunsul este evident, NU, la nivelul factorilor de decizie, în termeni de politică a educaţiei. Problema este dacă acest lucru are loc întâmplător sau neîntâmplător”.
Interesul manifestat de un mare număr de oameni ai şcolii pentru acest gen de activităţi ne dă satisfacţie şi impune alte asemenea iniţiative.
Gh. NAZARE