Pentru orice maladie se caută câte un remediu.
Orice remediu are la bază prescripții.
Prescripțiile conțin pastile.
Pastilele sunt utile, dar – de obicei – lasă un gust amar.
Pastilele, de asemenea, pot fi compensate.
Sau nu.
Acest colț este rezervat celor interesați de tratamentul pentru maladia numită „educație”.
Sprijinul nostru este furnizarea a câte unei pastile împotriva decompensării. Și – de ce nu – în sprijinul școlii.
O școală în care se vede prin ziduri, fără formalism și încorsetare.
„Oricine și-a petrecut ceva timp într-o clasă dintr-o școală primară știe că toți elevii încep școala cu o imaginație, curiozitate și creativitate nelimitate – până în momentul în care acești elevi învață că este mult mai important să știe răspunsul corect decât să pună o întrebare bine gândită.”
(Tony Wagner, Formarea inovatorilor)
Sunt bine cunoscute cele două categorii de interpretări ale contextului în care cineva adresează întrebarea „De ce?“: pe de o parte sunt cei care afirmă că este întrebarea prostului, pe de altă parte sunt cei care afirmă că o astfel de întrebare este a celui deștept.
Indiferent de motivația care stă în spatele apariției unei astfel de întrebări, profesorul trebuie să formuleze un răspuns, acesta fiind indicat a nu se rezuma la cel de forma „De-aia!”
De ce?
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Colegiul Național Iulia Hașdeu,
București
Email: tribuna@megapress.ro