„Dacă și profesorul învață, predarea dobândește o nouă calitate.”
(J.S. Bruner, Procesul educației intelectuale)
Apetența pentru învățare poate îmbrăca (și) diferite și surprin­zătoare forme:
– repetenția, privită ca o repetiție care stă la baza aprofundării;
– policalificarea, privită ca o renaștere a tiparului uman renascentist;
– conversia, privită ca o încălțăminte pentru vremuri la modă;
– portofoliada, privită ca probă de rezistență și transformată în abilitate.
Mai nou, o sintagmă deja intrată în uz este învățarea pe tot parcursul vieții.
Apare concurența între educabili: elevul educabil versus profesorul educabil.
O serie de întrebări se insinuează astfel:
Care dintre cele două categorii este mai dispusă să învețe?
Ce resort intern determină implicarea într-o formă de învățare?
Cine cui predă?
Și ce?
Și ce…
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Colegiul Național Iulia Hașdeu, București