Pastile (de)compensate, cu accent pe școală

2

1 pag 7 pastile„Responsabilitatea este prețul măreției.”
(Winston Churchill)
Acum câteva zile am intrat în sala de clasă și dintr-odată scenariul pe care mi-l imaginasem referitor la rolul meu pentru acea oră s-a modificat. Am întrebat elevii despre ce anume cred că aș dori să discutăm 5 minute înainte de a intra în specificul disciplinei.
După câteva secunde de nedumerire, răspunsurile au început să apară. Primul a fost tot în contextul lecției curente: trebuie să vorbim despre reperul cartezian. Da, vom vorbi, am spus, dar nu chiar acum.
Un alt elev a completat: este vorba despre matematică. De această dată a trebuit ca eu să mă gândesc dacă ceea ce vreau să aduc în discuție are legătură cu matematica. Răspunsul meu a fost: da, are legătură cu matematica, pentru că matematica presupune și cultivarea de valori și atitudini.
Un alt răspuns din partea elevilor a fost: doriți să ne comunicați că vom primi câte o notă de 10 de sărbători. Răspunsul meu a fost: o notă nu se primește, se obține, deci de sărbători aveți șansa de a vă obține o astfel de notă, dar încă nu este răspunsul așteptat…
Una dintre eleve face o nouă încercare: se apropie Întâi Decembrie și doriți să vorbim despre semnificația acestei zile. M-am bucurat că această zi a fost adusă în discuție, însă a trebuit să solicit în continuare un răspuns, nu înainte de a-mi îndemna elevii ca în ziua respectivă să se gândească la semnificația cuvintelor „român”, „România”, „cetățenie”, „onoare”, „mândrie”, „apartenență”, „familie”, „recunoștință”, „așteptări”, „speranțe”, „acceptare”, „sărbătoare”.
După atâtea încercări – care toate ar fi meritat punerea în discuție, elevii mi-au cerut să curm starea de incertitudine și să le dezvălui la ce m-am gândit.
I-am rugat atunci să se uite fiecare în jurul său cu atenție și să remarce ce anume lipsește. Elevii erau toți prezenți, nimic din ceea ce era în celelalte ore nu fusese modificat.
Atunci?
Atunci le-am spus că ceea ce lipsește este personalizarea spațiului. O sală de clasă cu mobilier standard, nou într-adevăr, cu dotările necesare oricărei ore de specialitate, însă o clasă în care singura diferențiere se realizează prin petele de culoare ale hainelor lor.
Le-am spus că mi-ar plăcea să intru la ei la clasă, data viitoare, și să remarc cum spațiul capătă viață, că și-l asumă, un spațiu la care fiecare poate contribui pentru a-l transforma într-o frumoasă poveste a trecerii sale prin liceu.
Mi-ar plăcea ca fiecare om să reușească să iasă din zona de conformitate și comoditate și să se gândească cât de important este să contribui cu cât de puțin la înfrumusețarea locurilor în care trăiesc, muncesc, visează.
La mulți ani, România!
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, București