Toţi părinţii ar trebui să fie conştienţi că investiţia lor cea mai valoroasă o reprezintă copiii. Dar ca să realizezi ceva trebuie să urmăreşti această investiţie – să urmăreşti fiecare pas al lor, să urmăreşti continuu dezvoltarea acestora. Cei mai mulţi dintre părinţi ar vrea să ştie cum să facă pentru a fi părinţi mai buni, însă atunci când află, unii sunt miraţi, iar alţii consideră că cel mai bun este tot modul în care procedează ei.
Părinţi şi dascăli deopotrivă ar trebui să realizeze că sunt împreună răspunzători de educaţia pe care o dau celor mici. După treizeci de ani de activitate la catedră vă putem împărtăşi din experienţa noastră anumite greşeli pe care părinţii le fac în creşterea şi educarea copiilor lor şi despre felul cum ar trebui să se comporte dascălii în relaţia cu părinţii şi copiii.
Una dintre problemele pe care le-am sesizat frecvent este ignoranţa, faptul că părinţii nu răspund la întrebările copiilor. Copiii sunt curioşi, vor să afle multe lucruri şi de aceea întreabă tot timpul. Dacă dânşii nu ştiu să răspundă, sau nu au timp, sau vor să îi ignore, le răspund cu una din variantele: „Lasă-mă în pace!”, „Sunt obosit”, „Acum am altceva de făcut”, „Îţi explic mai târziu”. Cu aceste răspunsuri copilul nu este mulţumit, pentru că la orice întrebare ei trebuie să primească un răspuns pe moment, nu trebuie amânat.
Părinţii, de asemenea, trebuie să ţină seama de regula: „Copiii nu fac ceea ce îi înveţi, ci ceea ce văd”. Noi îi învăţăm ce este bine să facă sau unde greşesc, le arătăm calea cea bună pe care trebuie să meargă, dar atunci când ei sesizează că unul din părinţi nu procedează corect, că se comportă în relaţiile cu cei din jur în alt mod decât ştiu ei că este bine, atunci copiii sunt dezorientaţi, putând apărea frustrări, iar la adolescenţă sau la maturitate vor rezolva problemele aşa cum au văzut că se rezolvă în familie. Părinţii ar trebui să fie repere, modele de viaţă pentru copiii lor, puncte de sprijin de nezdruncinat. Din păcate, unii dintre părinţi îşi rezolvă problemele conflictuale în prezenţa copilului. Noi încercăm să le sugerăm părinţilor să nu-şi desfăşoare conflictele sub ochii copiilor, pentru că aceştia nu au decât de pierdut.
O altă problemă este lipsa de timp, care se răsfrânge negativ asupra copilului.
Cei mai mulţi dintre părinţi cred în mod greşit că, dacă le oferă jucării, dulciuri, o distracţie, o ieşire undeva, copiii sunt fericiţi. Este greşită o astfel de concepţie. Copiii sunt fericiţi când stau cu mama sau cu tata, când simt că ei sunt în centrul atenţiei şi simt dragostea părin­tească. Copiii au nevoie să vorbeşti cu ei aşa cum vorbeşti cu un adult, să aibă lucruri de rezolvat, să vadă că cei mari au încredere şi aşteaptă de la ei nişte rezultate.
În ceea ce priveşte virtuţile, noi îi învăţăm pe copii să fie îngăduitori, să fie iertători. Eu cred că prin educaţie reuşim să sădim o sămânţă bună în sufletele lor aşa de frumoase. Copiii mai au uneori porniri răutăcioase faţă de un coleg şi zic: „Mi-ai greşit aşa de tare şi nu te iert”. Dacă ei înţeleg acum, de mititei, că este necesar să-l ierte pe cel care a greşit, cu voie sau fără voie, credem că va fi un pas înainte pe calea formării lor ca oameni adevăraţi.
Toată afecţiunea din ochii dascălului, toată dragostea din privirea lui, toată înţelegerea din cuvintele lui aceşti copii o simt imediat. Ei sunt ca nişte flori, se deschid imediat. Considerăm că eşecul unor profesori şi părinţi constă în faptul că nu-i înţeleg pe copii, nu-i întreabă şi nu se implică în problemele lor. Îndrăznim să le sugerăm acestor dascăli să le dea elevilor din când în când un test nesemnat, în care elevii să scrie despre problemele lor şi ulterior să discute cu ei aceste probleme, la ora de consiliere, să încerce să găsească împreună soluţii la nemulţumirile pe care şi dascălii, şi tinerii le au. Este o investiţie minimă de suflet, de dragoste, de dăruire, dar cu rezultate foarte mari, căci, aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, „nu există nicio artă mai înaltă decât arta de a fi pedagog”.
Învăţătorul nu uită niciodată că trebuie să zâmbească, să lase la uşa clasei toate problemele personale şi să fie mentor şi prieten pentru elevii săi. Dacă zâmbeşte, zâmbetul se va întoarce aproape mereu. Zâmbetul şi râsul întăresc sistemul imunitar, apără de boli, inspiră idei, atrag prietenii şi înfrumuseţează viaţa. Am învăţat în ani de activitate la catedră generaţii după generaţii că unde e mintea, acolo e şi comoara. Ceea ce facem pentru noi înşine moare odată cu noi. Ceea ce facem pentru alţii şi pentru lumea întreagă rămâne şi este nemuritor! Rămâneţi implicaţi! Modelaţi personalităţi şi suflete, îndrumaţi copiii pe drumul cel bun al vieţii şi veţi rămâne nemuritori! A trăi în lume fără a deveni conştient de sensul ei este ca şi când rătăceşti într-o bibliotecă fără a atinge nicio carte! Călătorie plăcută prin viaţa de învăţător, aţi făcut cea mai bună alegere! Şi nu uitaţi să zâmbiţi!
Prof. înv. primar Eugenia BOGDAN, 
Prof. înv. primar Ana-Lucreţia PRIHOI,
Colegiul Naţional I.M. Clain, Blaj-Alba