În cercetarea Tineri în România: griji, aspirații, atitudini și stil de viață, 2014, realizată de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, analiza pornește de la o realitate socială evidențiată prin datele Recensământului 2011, conform cărora tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani reprezintă 18,8% din populația rezidentă a țării, pentru ca mai apoi observația să se refere la faptul că rata șomajului în rândul tinerilor din România a fost 24,3% în trimestrul doi al anului 2014 (http://www.fes.ro/media/2014_news/Raport-FES-Tineri_in_Romania.pdf, p. 6).
Problemele pe care le identifică tinerii ca fiind specifice societății românești contemporane sunt trei: corupția, sărăcia și locurile de muncă/șomajul (p. 8).
Cercetarea arată că, deși tinerii au un nivel de educație mai ridicat decât al părinților lor, oportunitățile pe piața muncii sunt mai mici și șansa unui nivel de trai bun este discutabilă. Cota cea mai mică de participare școlară o au copiii din mediul rural (știm, conform datelor Recensământului 2011, că 46% dintre locuitorii țării sunt din mediul rural; http://www.recensamantromania.ro/wpcontent/uploads/2013/07/REZULTATE-DEFINITIVE-RPL_2011.pdf) și din comunitățile sărace.
În linii generale, femeile tind să fie mai educate decât bărbații.
Apare ca semnificativ de subliniat faptul că, deși ponderea tinerilor este mică în ansamblul populației, și mai puțini dintre ei fac parte din categoria populației active (rata șomajului în rândul tinerilor fiind mult mai mare decât rata generală a șomajului, situată în jur de 5%, în decembrie 2014).
Într-un studiu al UNICEF din 2014, numit Copiii și tinerii în afara sistemului de educație preuniversitar superior în România, se acreditează ideea conform căreia cele mai mari riscuri de abandon sau repetenție îl au elevii din mediul rural (aproximativ cu 30% mai mare decât cei din urban), procentul cel mai mare fiind cel al băieților (http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Sumar-studiu_Copiii-%C8%99i-tinerii-afla%C8%9Bi-%C3%AEn-afara-sistemului-de-educa%C8%9Bie-preuniversitar-superior-%C3%AEn-Rom%C3%A2nia.pdf).
Din datele invocate, se confirmă (din nou) ipoteza după care fetele au o participare școlară mai bună, chiar și pentru mediul rural. De aici putem deduce că acestea se mai amăgesc cu educația, în timp ce băieții adoptă comportamente mai realiste și părăsesc școala, probabil pentru a merge la muncă.
Deci, din cele două cercetări se desprinde o concluzie comună: participarea școlară a fetelor este mai ridicată decât a băieților. Această idee a fost promovată în spațiul public de către sociologul Vladimir Pasti încă din anul 2003, sub un titlu surprinzător: Păcăleala cu educația (în lucrarea Ultima inegalitate, apărută la Ed. Polirom, în 2003). Autorul făcea referire la faptul că femeile nu se regăsesc pe piața muncii și nici în funcții de decizie pe măsura educației lor.
În general, în societatea contemporană, nivelul ridicat de educație este asociat de către sociologi cu un nivel mai înalt al veniturilor, implicit cu faptul că cei educați dețin slujbe mai bine plătite. Dar se pare că ipoteza nu se verifică în cazul femeilor. Concluzia autorului este că „femeile sunt împinse mai întâi spre școală, iar apoi spre lipsa de ocupație” (Oscilațiile tranziției, p. 171).
Revenind la datele anului 2015, privind, de pildă, nivelul de sărăcie în România, putem desprinde alte constatări. De curând (13 martie 2015), comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a subliniat, într-o declarație de presă, că aproximativ 40% dintre români se găsesc în risc de sărăcie și excluziune socială (media la nivel european fiind de 25%), (http://www.agerpres.ro/ economie/2015/03/13/phil-hogan-aproape-40-dintre-cetatenii-romaniei-se-afla-in-risc-de-saracie-si-exclu­ziune-sociala-17-40-46).
Din aceste date am putea presupune că una dintre consecințe este faptul că păcăleala cu educația îi vizează în mod real pe cei 40% dintre românii care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială. În cazul lor, un lucru este sigur: și dacă au, și dacă nu au educație, oricum nu reușesc să obțină venituri cât să ducă un trai considerat optim. Dar probabilitatea mai mare este, desigur, ca ei să dispună de un capital educațional modest.
Sociologic vorbind, este cunoscut că, în general, oamenii săraci au o educație precară, și tocmai de aceea veniturile pe care le obțin sunt insuficiente. În acest context, prima oportunitate care ar trebui să le fie deschisă este aceea de a continua să se educe, de a face școală. Dar dacă mulți tineri refuză să mai urmeze studiile, atunci probabil că vorba populară ai carte ai parte nu mai are aplicabilitate în societatea contemporană, deoarece faptul de a fi absolvenți nu corelează în realitatea românească în mod direct cu a avea un loc de muncă. Totuși știm că în societatea informațională șansa ocupațională decentă este dată de educație, în legătură directă cu faptul că multe locuri de muncă ar trebui să fie în sectorul terțiar, cel al serviciilor.
Poate un tânăr să nu mai crediteze educația cu încrederea unei vieți de calitate pentru el?
Ideea că educația este drumul spre dezvoltare al unui tânăr este de domeniul evidenței. Însă, dacă acesta este școlit și totuși nu-și găsește un loc de muncă bine valorizat social și, ca atare, bine plătit, situația de neconcordanță este în responsabilitatea societății, în general. De aici rezultă că nu te poți păcăli educându-te, ci păcăleala este ulterioară, atunci când renunți la standardele la care ai ajuns și te mulțumești cu mai puțin, uneori cu mult mai puțin. De pildă, așa cum arăta Vladimir Pasti, multe dintre absolventele de liceu măresc rândul casnicelor, iar, în concordanță cu realitatea de astăzi, am putea accepta observația după care mulți absolvenți de studii superioare acceptă munci necalificate, în contexte sociale mai ofertante.
 Dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Național Spiru Haret, București