În data de 31 mai 2016, la Biblioteca Centrală Universitară, s-a organizat Conferinţa cu tema „Desegregare şi incluziune socio-educaţională a copiilor rromi prin combaterea rasismului şi asigurarea calităţii educaţiei”, la care au participat oficialităţi ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale Roma Education Fund, Centrul Naţional de Cultură al Romilor, invitaţi din partea Agenţiei Naţionale pentru Romi, UNICEF România, Centrul de Apărare a Drepturilor Omului, Romani CRISS, Salvaţi Copiii – România, World Vision România, Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Amare Romentza, Federeaţia Democrată a Romilor, Comisia Europeană, Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, precum şi reprezentanţi ai Preşedinţiei României, respectiv ai Ministerului Fondurilor Europene, ambasadori, directori de unităţi de învăţământ, auditoriul fiind format din inspectori şcolari generali, directori de Case ale Corpului Didactic, inspectori şcolari pentru minorităţi, precum şi reprezentanţi din zona societăţii civile.
Tematica pusă în discuţie a fost organizată pe patru paneluri: desegregarea – între definiţii, statistici şi cauze, desegregarea şi incluziunea şcolară prin creşterea calităţii educaţiei, interculturalitate şi stimă de sine etnică în educaţie, respectiv un ultim panel concluziv – desegregarea: de la dezbateri, încotro?
Luările de cuvânt, opiniile exprimate, dialogurile iniţiate repre­zintă o radiografie a stării de fapt – dar şi a intenţiilor – privind dezvoltarea şi aplicarea de politici publice educaţionale coerente şi eficiente privind cele două concepte: desegregare, respectiv inclu­ziune, radiografie din care am selectat câteva elemente de interes:
– orice copil trebuie să fie pregătit pentru a deveni cea mai bună versiune a adultului care poate fi;
– studii privind segregarea în şcoli – datele sunt greu de obţinut cu acurateţe, însă nu se poate contesta că fenomenul nu există;
– direcţiile de acţiune trebuie să asigure tuturor dreptul la educaţie;
– există studii care analizează corelaţia dintre numărul de supli­nitori, dotări şi numărul de elevi de populaţie rromă;
– zone de acţiune/politici publice există: o serie de ONG-uri desfăşoară/au desfăşurat proiecte privind bullyingul, acces la grădiniţă etc.;
– zona politicilor publice trebuie să fie extinsă astfel încât conceptul de Românie educată trebuie să asigure nu doar o Românie parţial educată;
– la nivelul MENCS există o direcţie pentru incluziune socială şi parteneriate educaţionale;
– suntem la momentul în care adevărurile trebuie spuse şi la care punerea în discuţie a subiectelor sensibile reprezintă o oportunitate de acţiune concretă;
– exemplu de segregare: segregare rezidenţială în corelaţie cu nivelul/calitatea educaţiei;
– importantă este atât punerea în discuţie, cât şi acţiunile care sunt generate ca urmare a discuţiilor; este vorba de asumare şi voinţă;
– creşterea impactului măsurilor existente sau viitoare printr-o mai bună monitorizare şi evaluare;
– excluderea de la educaţie conduce la diminuarea şansei ca cel exclus să-şi mai poată asuma roluri şi responsabilităţi sociale – conse­cinţă pe termen lung şi extrem de costisitoare (resurse, imagine etc.);
– educaţia este o cursă lungă şi importantă, este participarea pe o durată cât mai mare, nu trebuie să privim doar spre podium;
– ţintă europeană: educaţia pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care provin;
– calitatea politicilor publice este corelată cu rezultatele pe care le produce;
– până în 2021 vor fi alocate din partea UE sume importante pentru dezvoltarea de acţiuni privind integrarea în zonelor cu fenomen de segregate;
– deoarece economia este într-o perioadă de contracţie, cu atât mai mult trebuie imaginate măsuri de protecţie care să crească accesul la educaţie al copiilor, vorbind specific de copiii rromi;
– există divergenţe de optică privind accesul copiilor de etnie rromă în alte şcoli în care nu sunt tradiţional şcolarizaţi, în sensul că în anumite cazuri reprezentanţii şcolilor reclamă faptul că familiile nu doresc integrarea, în timp ce familiile reclamă că fenomenul de bullying este prezent în acele zone;
– din statisticile europene se relevă că, dacă Cehia, Ungaria, Slovacia şi Grecia sunt ţări în care se manifestă fenomenul de segregare la niveluri semnificative, acesta este mai diminuat în Polonia, Italia Spania, iar pentru România se poate spune că este într-o zonă în care poate fi furnizor de expertiză pentru politici publice eficiente, dar cu siguranţă este şi în situaţia de a-şi dezvolta expertiza în zona educaţiei incluzive, privind spre ţări ale UE;
– categorii de recomandări: desegregarea – o ţintă în programul de reformă; trebuie închise şcolile segregaţionale; orice elev trebuie să fie evaluat pentru a fi identificat traseul educaţional optim; cooperare – educaţie – sănătate – protecţie socială; şcolile cu elemente segregative trebuie continuu monitorizate;
– fenomenul de segregare se produce chiar de la momentul iniţial al intrării în sistemul de educaţie; astfel, procentele de preşcolari rromi este 37% din totalul populaţiei rrome, faţă de 77% preşcolari non-rromi din total populaţie;
– pentru a putea acţiona, trebuie să şi cunoaştem cu adevărat; o serie de întrebări al căror răspuns presupune a cunoaşte într-adevăr şi a acţiona în consecinţă; astfel cunoaştem, ştim ce înseamnă minoritatea rromă? Se poate afirma că rromii reprezintă un popor demn, de supravieţuitori, diamant neşlefuit; răspund politicile publice nevoilor concrete?; mai ales în contextul real, care evidenţiază că rata natalităţii este în creştere în cadrul etniei rrome; cât costă un cetăţean non-euro pentru a fi integrat pe piaţa muncii şi cât costă să integrezi un cetăţean euro din zona segregării;
– România inovează în politici publice încă din 1992 – locuri speciale pentru copii la liceu, facultate, studii doctorale, studii în limba maternă a culturii rrome, mediatori şcolari; toate aceste măsuri trebuie să facă parte dintr-un pachet;
– paralelă: 1935 – pact de securitate socială SUA, 44 de programe naţionale, 200 miliarde de dolari, conducând la scăderea procentului de populaţie săracă de la 33% la 18%;
– două oportunităţi lansate: pact de securitate socială + proiect care să asigure minima dotare a şcolilor (şi) cu populaţie de etnie rromă;
– cross sectorial colaboration – punerea la comun a tuturor strategiilor pentru convergenţa scopurilor; evidenţierea mai bună a punctelor de intersecţie;
– segregarea – efect al rasismului; o şcoală segregată înseamnă educaţie la calitate neconformă: lipsa dotărilor, resursă umană precară;
– calitatea în educaţie implică relevanţa etică; întrebare: în câte şcoli cu elevi de etnie rromă se învaţă limba romani, despre interculturalitate, istoria romani?; manuale despre interculturalitate, despre valorile culturii rome;
– se poate afirma că rromii sunt în căutarea stimei de sine; opiniile merg uneori până la a afirma că nu există stimă de sine, ci un mare stigmat identitar;
– educaţia pentru/în sprijinul integrării nu înseamnă doar sprijin în învăţare, ci un pachet mult mai complet, care trebuie să se ocupe at@t de timpul şcolar, cât şi de cel extraşcolar;
– conceptul de remediere (învăţare remedială) trebuie înlocuit cu cel de dezvoltare a învăţării.
Toate cele mai sus prezentate sunt piese ale unui puzzle extrem de complex. Important dacă reuşim ca bucăţile care ar construi un întreg perfect să fie în mâinile potrivite. Şi la fel de important este ca, în raport cu această temă, fiecare să fie implicat.
Am lăsat pentru final consideraţii de suflet ale doamnei Ionela Zmeu, director al Şcolii Gimnaziale Podul Iloaiei, Iaşi, unde teoria este practica şi spusele sunt şi fapte, şi acţiuni: „Segregarea nu este ireversibilă ca timpul. Este reversibilă în timp. La fel şi desegregarea. Nu trebuie să căutăm vinovaţi în alţii, trebuie să ne gândim ce putem face. Când vorbim de copii, indiferent de unde, ce şi pe cine reprezintă – ei trebuie să reprezinte o prioritate”.
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, Bucureşti