Ordonanța de majorare salarială este avizată și constituțională

Ordonanța de majorare salarială este avizată și constituțională

Apreciind drept „confuzii și alte informații care nu sunt adevărate” unele păreri vehiculate în spațiul public privind legalitatea măsurilor guvernamentale de majorări salariale, ministrul educației, Ligia Deca, a demonstrat că ordonanța de urgență în acest sens este avizată la nivelul parteneriatului social și se dovedește a fi constituțională: „La propunerea reprezentanților sindicatelor, prin Ordonanța de urgență a guvernului 53/2023, garantăm o creștere de 1.000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic și didactic Deca auxiliar și, respectiv, de 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic. Ca mesaj: toate salariile din învățământ cresc, niciun salariu nu scade.”
Ministrul educației a precizat că „avizul Consiliului legislativ a fost unul favorabil. De asemenea, în cuprinsul avizului nu există nicăieri menționată sintagma neconstituțională. Există o serie de observații, așa cum este absolut firesc. Ordonanța de urgență a urmat parcursul legislativ, a avut avizul CES, a avut avizul Consiliului Legislativ, ea fiind adoptată chiar ieri, de Ziua Copilului, tocmai pentru a da un semnal apropo de prețuirea pe care o avem pentru profesorii care au grijă de copiii noștri și îi îndrumă în fiecare zi la școală.”