14 jos Orase-1Colegiul Alexandru cel Bun, din Gura Humorului, păstrează tradiția. De aceea, și în acest an, elevii au ales să organizeze o excursie în săptămâna în care ar trebui să știe mai multe și să fie mai buni. Traseul a inclus orașe – Bistrița, Sibiu și Târgu Mureș – și cetăți – Sighișoara, excursia având ca scop principal vizitarea unor orașe și cetăți din România.
Cei 50 de elevi, însoțiți de cadre didactice, au avut șansa să cunoască, să se deplaseze și să viziteze pentru că vremea a fost de partea lor, s-au bucurat de soare și de căldură deși veștile de acasă nu erau îmbu­curătoare în această privință. Obiectivele excursiei au fost tentante și au antrenat elevii într-un parcurs relaxant prin centrul vechi al Bistriței, centrul vechi al Sibiului, cetatea Sighișoara și Târgu Mureș.
Soarele i-a însoțit în plimbarea prin Muzeul Astra, din Sibiu, unde au avut ocazia să retrăiască un trecut al morilor, al vâltorilor și al caselor de lemn. Pe aleile muzeului era liniște, iar verdele naturii le-a oferit o dimineață specială pe malul lacului, la Târgul de Paște cu preparate oferite de lipoveni sau pur și simplu prin descoperirea unor simboluri ale unor zone pe cât de diferite, pe atât de încărcate de istorie.
La Grădina Zoologică unii au putut să vadă animale diverse, s-au plimbat cu hidrobicicleta, au mâncat înghețată sau au cumpărat câte ceva pentru acasă. Pe scena din mijlocul grădinii, copii talentați erau prinși într-un spectacol de muzică și dans care a încântat prin coregrafia și munca celor implicați.
Galeria de Artă Românească de la Palatul Brukenthal i-a ajutat să se familiarizeze cu nume mari din pictura românească: Grigorescu, Aman, Tonitza, Luchian, Șirato. Vizita le-a oferit șansa de a intra în contact direct cu pânze celebre din cultura română, ca să aprecieze și mai serios adevăratele valori și talentul unic.
Centrul vechi al Sibiului, catedralele gotice, Orașul de Jos, Podul Minciunilor, Turnul Primăriei au fost obiective care au oferit șansa de a valorifica momentele răsfățate de soare ale după-amiezii și de a imortaliza totul în fotografii ce vor deveni amintiri dragi. Și pentru că orice oraș mare înseamnă și shopping, grupul a ajuns și la Shopping City, călătorind în față cu Munții Cindrel îmbrobodiți în zăpadă.
Cetatea Sighișoara a însemnat mai întâi vizita la prima școală românească, la care au ajuns după ce au trecut prin pasajul scărilor. Explicațiile oferite de un elev de liceu și detaliile primite în timp ce stăteau așezați în bănci i-au adus mai aproape de niște vremuri trecute. Grupurile de vizitatori de pe diverse continente, multitudinea de limbi străine auzite, conversațiile cu străini în limba engleză, turnul cetății și panorama orașului descoperită de sus, expozițiile de la fiecare nivel cu pagini de istorie și de viață vor face mereu din Sighișoara o locație importantă pe orice traseu de excursie.
Ultima oprire în drum spre casă au făcut-o la Târgu Mureș, pentru masa de prânz. Și aici era atmosferă de duminică, lume ieșită la plimbare cu copii, cu căței, un oraș liniștit și civilizat unde ne-am simțit bine și unde vom reveni cu siguranță.
Excursia a reușit să-i ajute pe participanți să știe mai multe și în același timp să învețe despre respect, toleranță, punctualitate, bun-simț și mai ales despre ei înșiși. S-a socializat mult în camere, pe traseu, la cazări, s-a cântat, totul a fost relaxant și confortabil. Am petrecut împreună ore și zile pline, dar nu obositoare. Iar la final ne gândim încotro ne vor mai purta pașii în următoarea excursie.
Prof. Brîndușa Luminița CÎMPAN,
Prof. Raluca DRAGOMIRESCU,
Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului, Suceava

Distribuie acest articol!