Bate ora istoriei. Dacă n-o auzim și dormim în continuare – ignorând apelul lui Mureșanu perpetuat de Imnul Național –, s-ar putea ca istoria să treacă, din nou, pe lângă noi, cum s-a mai întâmplat în dramatica și sinuoasa existență românească. Clipele astrale trec rar prin istoria unui popor, iar prin a noastră parcă și mai rar. De aceea, trebuie să întâmpinăm istoria cu simțurile treze, cu mintea și sufletul în stare de veghe. Dacă dormim la apelul istoriei, adormiți vom rămâne pentru multă vreme.
Pentru înfăptuirea marilor proiecte politice, horele, cântecele, îmbrăţişările frăţeşti, efuziunile patriotice, declaraţiile solemne, chiar dacă sub semnul unor elanuri patriotice sincere, nu sunt suficiente. Prima condiţie a realizării lor este ca astfel de proiecte să existe. Dacă nu există, atunci toate manifestările entuziaste, care parcurg o gamă întreagă de trăiri şi atitudini, de la emoţie adâncă până la eroism patriotic, sunt gesturi fără rezultat, cel puţin pe termen scurt, irosirea unui potenţial şi a unui capital. Dacă există, atunci declaraţiile, horele şi îmbrăţişările afirmă un sprijin popular bine-venit, fără de care orice iniţiativă ar avea puţini sorţi de izbândă. Prin celebrarea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 2018, am început să parcurgem pas cu pas marile momente ale anului 1918, cel mai important an din istoria românilor.
În anul Centenarului, România are nevoie de mari proiecte politice care să o redefinească din punctul de vedere al conştiinţei de sine, al identităţii şi demnităţii, al statutului ei în Europa şi în lume. Măreţia anului 1918, încununare a unei istorii de suferinţe, jertfe şi aspiraţii, ne obligă pe toţi să fim dacă nu la înălţimea celor de atunci, măcar vrednici de memoria marilor realizări politice şi a corifeilor Marii Uniri. Tratarea formală, bifarea în agendă a unor manifestări festiviste şi lacrimogene, sub presiunea conjuncturii şi a obligaţiei publice, nu au nicio valoare şi acuză un substrat demagogic. Centenarul înseamnă, înainte de toate, o mare obligaţie morală şi, de ce nu, politică în faţa istoriei. Clasa politică, elitele din toate straturile şi structurile au un rol esenţial de jucat. Poporul pare pregătit. A început deja să se prindă în horă şi să cânte. Rămâne doar să aflăm dacă există şi proiectul care să aibă nevoie de o asemenea susţinere plină de suflet şi simţire.
Sorin IVAN