Motto: „Nu există nimic care să nu poată fi făurit de o muncă perseverentă și de o grijă încordată și atentă”. (Seneca)
Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relației de schimb între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri.
Esențiale pentru actul comunicării sunt: 1) relația dintre indivizi sau dintre grupuri; 2) schimbul, transmiterea și receptarea de semnificații; 3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajați.
Elementele comunicării didactice sunt: emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informație, de la o anumită distanță; canalul prin care se transmite mesajul; receptarea mesajului de către elevi; stocarea și prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).
Expresivitatea comunicării didactice este influențată de ținuta fizică, expresivitatea fetei, gesturi, strălucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificația cuvintelor. De exemplu, un profesor care intră în clasă și se așază la catedră sau se lipește de tablă și rămâne acolo toată ora își diminuează mult din forța discursului. Limbajul nonverbal are semnificații la fel de profunde ca și cel verbal.
Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale comunicării interumane:

• se desfășoară între doi sau mai mulți agenți: profesor și elevi, având ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, nonverbală, paraverbală și vizuală, dar mai ales forma combinată;
• mesajul didactic este conceput, selecționat, organizat și structurat logic de către profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele școlare;
• stilul didactic al comunicării este determinat de concepția didactică a profesorului și de structura lui psihică;
• mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ-demonstrativă și este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora și nivelului de cunoștințe pentru a fi înțeles de elevi;
• comunicarea se reglează și autoreglează cu ajutorul unor retroacțiuni (feedback și feed forward), înlocuind blocajele care pot apărea pe parcurs.

Regulile comunicării didactice eficiente sunt: să asculți, adică să ții cont de părerea și interesele celorlalți; să observi, adică să te intereseze ceea ce se întâmplă în cadrul situației de comunicare și să înțelegi starea receptorilor; să analizezi și să cunoști situația receptorilor; să te exprimi, adică să-ți expui punctele de vedere și sentimentele vizavi de obiectul comunicării; să controlezi, adică să urmărești calitatea și eficiența comunicării.
Competența comunicațională pentru profesor presupune achiziții de cunoștințe și abilități din mai multe domenii: cunoașterea influenței contextului comunicațional asupra conținutului și formei comunicării, precum și adaptarea comportamentului de comunicare la acesta; cunoașterea regulilor comunicaționale și a impactului comunicării paraverbale și nonverbale în cadrul comunicării didactice; cunoașterea psihologiei umane și școlare, abilitate de relaționare cu elevii; cunoașterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal diferă de la o cultură la alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultură poate fi ineficient pentru o alta.
Pentru a fi eficace, comunicării didactice i se cer anumite caracteristici:

1. Caracteristicile comunicării didactice a profesorului: claritatea mesajelor; precizia acestora; utilizarea unui limbaj adecvat și accesibil elevilor; utilizarea unui limbaj adecvat (corect din punct de vedere științific); structurarea logică a mesajelor transmise; prezentarea interesantă a conținutului instruirii; asigurarea unui climat adecvat comunicării.
2. Caracteristicile comunicării didactice a elevilor: să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepta și înțelege mesajul profesorului); să posede cunoș­tințele ante­rioare necesare învă­țării ce urmează; să fie motivați pentru a învăța (în general și la un anumit obiect de studiu, în particular); să cunoască limba­jele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asis­tate de acesta).

În comunicarea didactică profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă că are vocație în aceasta direcție, că este un partener de încredere, care do­rește un dialog autentic. Com­petența de comunicare se va manifesta și prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciați profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici să se simtă judecați, nici manipulați, nici sfătuiți, ci cei care le oferă sentimentul de siguranță și libertatea comunicării.
Pentru perfecționarea comunicării di­dactice, este necesară cunoașterea și respec­tarea unor reguli de către profesori, între care menționăm: vorbirea corectă, deschisă și directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor); încurajarea feedbackului din partea elevilor (pentru a cunoaște în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepționate și înțelese); ascultarea atentă, răbdătoare și încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înțelege exact sensul acestor mesaje; folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru același tip de mesaje (de regulă, orală și vizuală, concomitent); repetarea mesajelor mai complexe.
Este important să menționăm că dizabilitatea fizică nu afectează capacitatea intelectuală sau abilitatea procesului de informare. Dificultățile de vorbire și limitările fizice sunt în mod obișnuit un rezultat al pierderii controlului motor – prin procese care nu afectează.
Unele dizabilități fizice și deficiențele mintale pot afecta comunicarea. Spre exemplu, unui individ îi poate lua ceva timp să termine o frază sau o propoziție și trebuie să-i fie permis lucrul acesta. El, ea nu se pot simți confortabil la prezentările orale din cauza dizabilității. Ca în toate situațiile, cel mai bine este să se discute modalitatea în care elevul se poate concentra asupra lucrului și cum se poate comunica mai bine.
După o zi de cursuri, elevul cu dizabilități e posibil să aibă nevoie de mai mult timp, deoarece energia pentru activitățile zilnice este mai mică decât a altor elevi. Căile de acces pentru scaunele cu rotile sunt folosite pentru alte circuite decât pentru persoanele cu dizabilități – e posibil să le ia mult timp să se miște între clase sau să piardă pauzele deoarece le ia prea mult timp să meargă dintr-un loc în altul. Ca un rezultat, elevii cu dizabilități se pot simți mai obosiți.
Strategii de lucru
– Oferiți timp suficient pentru a discuta nevoile elevului înainte/în timpul primei sesiuni.
– Oferiți-i timp suficient pentru a se mișca dintr-un loc în altul.
– Verificați dacă clasele sunt accesibile. Verificați aranjamentul scaunelor pentru a permite accesul scaunului cu rotile, precum și o rută în clasă.
– Verificați dacă ușile sunt grele. Cât durează până iese din clădire? E nevoie de timp extra când plouă?
– Asigurați-vă că notițele sunt așezate acolo unde scaunul cu rotile poate ajunge.
– Verificați ce echipamente sunt necesare, verificați dacă e nevoie de spațiu în clasă sau lângă clasă. E necesară o formă specială pentru a se așeza?
– Aranjamente la examinări: va necesita timp mai mult sau un copist?
Cei mai mulți folosesc vederea ca sursă primară pentru obținerea informațiilor, nu numai pentru citire și scriere, ci și pentru interacțiuni sociale și activități practice de zi cu zi. A fi orb poate pune un elev într-un dezavantaj educațional, însă mulți studenți și-au completat cu succes cursurile și au obținut slujbe.
Auzirea și ascultarea au un rol important în procesul de învățare a elevilor care sunt orbi sau parțiali orbi. Este important de reținut faptul că ei nu sunt capabili să citească limbajul corpului sau expresiile faciale, interpretarea atitudinilor lor se face ținând cont de tonul și volumul vocii. Pot fi absenți sau dezinteresați atunci când se vorbește deoarece nu au prins firul conversației.
Asigurați-vă că lumina este bună, ajustările minore pot face o diferență imensă. Solicitările vor fi diferite de la o persoană la alta, lumina orbitoare poate fi la fel de problematică ca și întunericul. Discutați în particular cerințele elevului. Ajustările minore pot face o diferență mare și sunt în general necostisitoare; spre exemplu, schimbarea becului. Meditatorii/tutorii trebuie să stea în fața elevilor, nu cu spatele la fereastră deoarece fața lor va sta în umbră.
– Oferiți instrucțiuni și explicații clare. Elevii cu dizabilități de vedere e posibil să nu aibă experiență în realizarea de discursuri scurte și să facă rezumat la ceea ce s-a explicat.
– Examinările, lucrul de bază și testele necesită aranjamente speciale. Elevii pot avea nevoie de scris mare, cititor sau echipament special cum ar fi scanner, PC sau cameră separată. Ei au nevoie să repete înaintea examinărilor.
– Fiți pregătiți să acceptați alternativele orale dacă scrisul nu este esențial. Poate un elev să dea examen online?
– Citiți cu voce tare tot ceea ce este scris pe proiector sau în PowerPoint. Fiți siguri că cursurile și materialele citibile sunt disponibile în avans – în scriere mare (mărire la xerox/creșterea fontului) pentru cei cu probleme de vedere. Oferirea de materiale în avans va permite elevului să facă o copie în Braille/să înregistreze conținutul.
– Unii elevi/studenți cu vedere parțială pot adopta un limbaj al corpului/o poziție a capului atunci când citesc sau scriu – așa lucrează ei cel mai bine.
– Oferiți o listă de cărți la începutul cursului pentru acei studenți care au nevoie să le înregistreze sau să le scrie în Braille.
Elevii cu probleme de auz depind de informațiile pe care ei le văd. Elevii cu dificultăți de auz pot depinde de vederea lor pentru a comunica, de exemplu citirea vorbită, citirea pe buze, limbajul mimico-gestual. În unele cazuri pot folosi microfoane sau aparate auditive. Țineți cont că dificultățile elevilor surzi pot fi și culturale. Spre exemplu, în limbile străine fonetica și ortografia sunt diferite, deci dificil de învățat.
Mulți elevi surzi sau cu probleme auditive folosesc aparate auditive, chiar dacă ei folosesc și alte forme de comunicare. Aceste aparate amplifică sunetele, dar, deși toate sunetele sunt amplificate în mod egal, zgomotul de fond poate fi o problemă pentru ei.
Exemplele de bune practici – măsuri ce trebuie luate pentru a ajuta copiii cu deficiențe de auz să avanseze în dezvoltare.
Explicația succintă a măsurilor         –   Impactul lor asupra personalității elevului
Compensarea auzului – realizată în planul individual prin diverse proteze auditive (la cei cu hipoacuzie) este potențată prin afișarea a variate imagini în sala de clasă, ca o condiție pentru a facilita mai buna cunoaștere a realității – fotografii, hărți, desene și reproduceri diverse.   • Prin această acțiune copilul conștientizează cu mai multă ușurință deficiența pe care o are și nu va simți niciun disconfort când părinții, cadrele didactice îi vor acorda ajutorul necesar.
Organizarea sălii de clasă se face în așa fel încât fiecare copil să poată vedea atât profesorul, cât și pe ceilalți copii, ceea ce presupune un număr mai mic de copii în clasă.
Urmărind răspunsurile date de ceilalți colegi, pot să învețe mai bine. De aceea, mobilierul poate fi aranjat în așa fel încât copilul să stea cu fața către ceilalți copii și către profesor.

• Are efectul de a-i ușura munca de adaptare la condițiile de mediu, facilitând interacțiunea cu ceilalți colegi și cu cadrul didactic.

Copiii cu deficiențe de auz ar trebui să stea lângă cadrul didactic/specialist, cu fața la acesta. Este important însă să-i vadă și pe ceilalți copii.
Maniera optimă de organizare spațială a mediului educațional (mese și scaune, activitățile comune) este în formă de cerc sau semicerc.
Pentru a facilita citirea labială (de pe buze), este recomandabil să stăm cu fata spre el.
Dacă un copil aude mai bine cu o ureche, așezați-vă în partea corespunzătoare aceleia.

• Cadrul didactic trebuie să cunoască modul de organizare a sălii de clasă în situația existenței în colectivul de elevi a unui elev cu deficiență de auz și să dovedească disponibilitatea de a-l ajuta să se integreze cu ușurință în colectiv.
• Altfel, copilul va obosi rapid și nu va reuși să meargă până la capăt într-un ritm susținut al învățării.
• Rămânerea în urmă poate fi sesizată de acesta și se va inhiba, se va enerva etc.

 
Iluminarea trebuie să fie cât mai adecvată atât spre copii, cât și spre profesor/pedagog. Lumina trebuie să fie cât mai bună pentru ca fața, mâinile și buzele profesorului să fie cât mai vizibile.
Cel mai bun loc pentru un interpret e să stea astfel încât să nu fie distras de restul grupului.                   • Asigurarea condițiilor optime unei activități va induce copilului sentimentul că nu este abandonat, ci asupra lui se exercită o atenție sporită pentru a-l ajuta să depășească deficiența de auz.
 
Uitați-vă la el și mențineți ritmul vorbirii normal, dar mai rar.
Folosiți expresii faciale, limbajul corpului și gesturi, dacă este necesar, țineți capul drept atunci când vorbiți.
Asigurați-vă că este destulă lumină pe fața dumneavoastră atunci când vorbiți.
Când vă adresați copilului cu deficiențe auditive nu stați cu spatele în fereastră, deoarece chipul dumneavoastră va fi umbrit, iar cititul pe buze va deveni dificil.
Este imperios necesară reducerea la minimum a zgomotelor din clasă; se va folosi o sală de clasă amplasată într-o zonă mai liniștită a școlii.
Stați pe cât de mult posibil cu fața către copilul cu deficiențe de auz; nu vă acoperiți fața cu cartea atunci când citiți și nu vorbiți când sunteți întoarsă cu spatele, nu vorbiți în timp ce scrieți la tablă/pe hârtie sau desenați/modelați etc. – copilul hipoacuzic sau cu surditate nu vă va putea citi pe buze sau vedea mimica feței.

• Aceste intervenții de stopare a unor factori de mediu vor contribui la o comunicare mai bună cu copilul respectiv, ajutându-l să conștientizeze mereu cine este persoana care comunică în clipa respectivă.

Tabla, flip-chart-ul, retroproiectorul sau alte mijloace de învățământ similare sunt mai utile în grupele cu copii cu deficiențe auditive, pentru a fi vizualizate diverse informații, scheme etc. Anunțurile importante, conceptele-cheie și cuvintele tehnice ar trebui scrise pe tablă sau date ca rezumat.          • Utilizarea unor materiale didactice adaptate cerințelor copiilor cu deficiențe de auz au rolul de a sprijini învățarea-evaluarea elevilor, de a-i încuraja prin mesajul că se pot găsi metode diverse pentru a-i sprijini.
Dacă vă deplasați prin clasă în timp ce vorbiți, un copil cu deficiențe de auz poate să nu urmărească ce spuneți. Identificați câteva locuri-cheie ale sălii de clasă unde puteți sta și de unde ei vă pot vedea clar.            • Prin aplicarea unor metode adaptate necesității copiilor cu deficiențe de auz, copilul este încurajat să participe la comunicare dacă i se acordă timp în concordanță cu deficiența pe care o are.
În timpul discuțiilor sau sesiunilor de întrebări și răspunsuri alocați timp suplimentar copilului să se întoarcă și să vadă cine vorbește.
Este de ajutor să menționați numele vorbitorului, pentru a-i indica copilului direcția în care să privească.

• Prin informarea permanentă a copilului se realizează o încurajare a copilului în participarea lui la activitatea didactică.
• Crește stima de sine.

 
Familia trebuie să sprijine copilul cu deficiențe de auz de la o vârstă cât mai fragedă pentru a reuși să-l facă să simtă că este integrat în activitățile de la clasă.      • Cu cât se iau mai devreme măsuri de ajutorare a copilului, cu atât mai ușor se poate remedia defecțiunea.
Derularea de activități interactive de grup.
Elevii care depind de ochii lor pentru a „auzi” nu vor fi capabili să-și ia notițe atunci când citesc pe buze sau se uită la un interpret, așa că este folositor să le dați niște notițe sau să rugați un alt elev să îi dea copii după notițe.

• Va duce la integrarea cu ușurință în colectiv, la realizarea sarcinilor de lucru.

Elevii cu astfel de dificultăți pot găsi meditatori/tutori individuali sau un alt grup care lucrează mai mult provocând și vor avea nevoie de timp pentru a câștiga încredere. Meditatorii/tutorii pot ajuta prin punerea unor întrebări ușoare, care să necesite răspunsuri scurte.            • Elevul va fi încurajat să participe la activități, va rezolva cu mai multă ușurință sarcinile de lucru, primind ajutor suplimentar.
Concluzii
Este foarte important ca un copil cu dificultate de auz să fie depistat și să-i fie acordat ajutor la o vârstă mică – nicio vârstă nu poate fi prea mică. Majoritatea persoanelor cu deficiențe de auz reușesc să se integreze bine și eficient în viața școlară, socială și, mai apoi, în cea profesională, exercitând „profesiunile celor care aud”. Nu vor fi orientați spre profesiuni care solicită auzul (în general, nu pot lucra într-un mediu cu zgomote foarte puternice).
 
Prof. drd. Cristina STAN,
Școala Gimnazială Grigore Moisil, Ploiești, jud. Prahova
Olga-Maria CIUCĂ, 
Studentă anul I Pedagogie, FPSE, Universitatea din București