Oportunități de afirmare pentru tineri interprețiCrearea unor condiții de afirmare pentru tineri interpreți prin programul „OTA – Oportunități la tine acasă” se află între obiectivele vizate și în acest an de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), organizație neguvernamentală care de 25 de ani sprijină interpreții români din domeniile muzicii și coregrafiei, „promovând atât tinere talente, cât și muzicieni de vârf, alături de elemente de patrimoniu românesc și universal”.

Vor continua în 2022 festivalurile organizate de UCIMR: The Jazz Cave Festival – ediția a doua, 1-3 iulie 2022, peste 50 de artiști în cadrul natural oferit de sala de la intrarea în Peștera Ialomiței din Bucegi; festivalul ICon Arts Transilvania – ediția a XX-a, 23 iulie-8 august 2022, tinere talente și artiști consacrați în plan internațional, unul dintre cele mai importante festivaluri de artă contemporană din Europa de Est, în spații de patrimoniu UNESCO din satele cu biserici fortificate Biertan, Richiș, pe scenele Filarmonicii de Stat Sibiu, muzică clasică, jazz, prime audiții absolute, recitaluri de operă, dans contemporan, gastronomie locală transilvăneană.

Totodată, UCIMR anunță că va continua parteneriatele culturale de tradiție în organizarea unor evenimente de prestigiu: Sibiu Opera Festival, Carnavalul Filarmonicii, Festivalul Româno-American, Concerte pe acoperiș organizate de Filarmonica de Stat Sibiu, stagiunile organizate de Filarmonica de Stat Brașov, Asociația Forums și Muzeul Județean de Istorie Brașov, proiectul Jazz Bastion.

Sebastian Gheorghiu, manager de proiecte al UCIMR: „Vom fi la fel de harnici, creativi și entuziaști în anul ce tocmai a început, fiindcă știm că sprijinul oferit breslei artiștilor din România contează acum mai mult ca oricând. Ne bucurăm că rolul unei astfel de uniuni de artiști își dovedește importanța în societate, prin continuitatea misiunii începute în urmă cu aproape un sfert de secol. România, spre deosebire de multe țări europene, beneficiază de existența unei uniuni de muzicieni cu peste 10.000 de membri la nivel național uniți de aceeași misiune: solidaritate și promovare a actului artistic autentic”.

Burse de studii și îndrumare în carieră

În 2021, UCIMR a organizat peste 70 de concerte și a fost partener în susținerea altor zeci de evenimente în plan național. A organizat 11 master classuri, cu burse de studii și îndrumare în carieră pentru tineri. În mediul online, arhiva digitală s-a îmbogățit cu peste 30 de producții video la calitate HD, însumând documentare de scurt-metraj, înregistrări și montaje speciale din timpul concertelor, dialoguri pe marginea culturii, mulțumită parteneriatului de durată cu televiziunea culturală online EnjoyTV România. O parte dintre proiecte au putut fi organizate prin câștigarea în competiție deschisă a finanțărilor oferite de AFCN, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Local Dâmbovița.

Un eveniment cu tradiție din 2008 a fost și la actuala trecere dintre ani Concertul de Anul Nou de la Sibiu, organizat de UCIMR în parteneriat cu Filarmonica de Stat din Sibiu, anul acesta solicitat și la Brașov și Deva. Dirijorul italian Gian Luigi Zampieri apreciază că „formatul tematic și spectacular al Concertului face din acest eveniment unul cu care România se poate mândri în plan internațional”.

Foto: UCIMR

 

Distribuie acest articol!