Foto: dreamstime

Obiectivele, construite de Didactica generală (Teoria generală a instruirii/Teoria și metodologia instruirii) orientează valoric activitatea de instruire (I), realizată-dezvoltată la nivel de proces de învățământ (PÎ) în cadrul organizat formal și nonformal (pe trepte și discipline școlare), în context deschis și spre influențele ge­nerate informal de mediul pedagogic și social extern și intern.

Obiectivele I/PÎ constituie finalitățile microstructurale ale educației/instruirii. Sunt subordonate, teleologic, axiologic și prospectiv, finalităților macrostructu­rale ale activității de educație (FME) care orientează valoric realizarea-dezvoltarea educației/instruirii în cadrul sistemului de învățământ (SÎ): a) organizat pe niveluri de învățământ (primar, secundar, superior/universitar); b) condus managerial (la nivel de vârf, intermediar, de bază); c) planificat în raport de resur­sele pedagogice existente (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare), eficientizate în context (formal și nonformal, dar și informal) deschis spre toți actorii sociali, în condiții de parteneriat, contractual (vezi școlile profesionale, militare, de artă etc.) și consensual (vezi familia și comunitatea locală).

Finalitățile macrostructurale (FM) orientează valoric activitatea de educație (E) la nivel de sistem de învățământ (SÎ), realizată-dezvoltată în context deschis. În sens teleologic, axiologic și prospectiv, FME/SÎ definesc direcțiile fundamentale de realizare-dezvoltare a activității de educație în context deschis, la nivel: A) de maximă generalitate – idealul educației care definește tipul de personalitate necesar societății pe termen lung (în prezent, personalitatea deschisă, autonomă și creativă/inovatoare); B) strategic – scopurile generale, care definesc direcțiile strategice de dezvoltare a educației/instruirii pe termen lung și mediu, în contextul deschis al sistemului (și al procesului) de învățământ: a) conducerea managerială; b) democratizarea; c) informatizarea; d) descentralizarea; e) flexibilizarea – sistemului (și a procesului) de învățământ.

Aceste orientări valorice, prospective, sunt confirma­te pe termen lung (minimum 1-2 cicluri de educație/instruire formală, la nivel de învățământ primar – se­­cundar – superior/universitar). În măsura în care sunt sta­bilizate la nivel de filozofie și de politică a educației, FME/SÎ: a) nu au grad de divizibilitate sau de comparabilitate; b) nu pot fi integrate în cadrul unor taxonomii.

Obiectivele I/PÎ reflectă, la nivel microstructural (finalitățile microstructurale I/PÎ), dimensiunea teleologică, axiologică și prospectivă a Finalităților macrostructurale E/SÎ, ale idealului educației și ale scopurilor generale strategice ale educației/instruirii. Spre deo­sebire de finalitățile macrostructurale E/SÎ, obiectivele I/PÎ au un grad de divizibilitate și de comparabilitate, situat între un nivel general, specific, concret (operațional), care permite construcția unor taxonomii cu valoare de modele pedagogice de proiectare eficientă a activității de educație/instruire, aplicabile la toate treptele și disciplinele de învățământ, în elaborarea planului de învățământ, a programelor școlare, a proiectelor de lecție etc.

Taxonomiile O/IP, consacrate în Didactica generală (Teoria generală a instruirii), sunt construite pedagogic la nivel de Model: 1. Logico-matematic – obiectivele: generale, specifice (intermediare), concrete (operaționale); 2. Psihologic – obiectivele: cognitive, noncogni­tive, psihomotorii; integrate (cognitive – noncognitive – psihomotorii); 3. Social – obiectivele definite în termeni de competențe dobândite în timp prin asimilarea și in­teriorizarea cunoștințelor teoretice și aplicative, validate social, valorificate la nivel productiv (analitic, sintetic și inovativ, în sesizarea și rezolvarea de probleme și de situații-problemă.

Taxonomiile construite la nivel de model logico-matematic și psihologic (obiectivele cognitive) au fost prezentate și analizate în numărul anterior al revistei Tribuna învățământului.

I. Taxonomia obiectivelor I/PÎ, construite la nivel de model logico-matematic, oferă liniile metodologice necesare pentru proiectarea curriculară a I/PÎ (a planului de învățământ, a programelor școlare, a proiectelor de lecție) la nivel ge­­neral – specific – concret (operațional) în condițiile în care sunt definite și corelate:

1. Obiectivele generale și specifice, ex­­primate în termeni de competențe psihologice (și sociale) generale (pe termen lung și mediu) și specifice (pe termen mediu);

2. Obiectivele concrete (operaționale/deduse din obiectivele specifice prin acțiunea de operaționalizare a obiectivelor specifice), exprimate în termeni de performanțe, cu referință la cunoștințele (teoretice și aplicative) proprii domeniului (ariei curriculare, disciplinei de învățământ), validate social.

II. Taxonomia obiectivelor I/PÎ, construite la nivel de model psihologic este realizată la trei niveluri de referință care includ: taxonomia obiectivelor psihologice ale I/PÎ, „din domeniul cognitiv, afectiv (noncognitiv – n.n. ) și psihomotor“.

Taxonomia obiectivelor psihologice ale I/PÎ, „din domeniul cognitiv“ este aplicabilă la majoritatea disciplinelor de învățământ integrate curricular în structura de funcționare a planului de învățământ construit global (pentru clasele I-XII/XIII) și deschis (spre resursele pedagogice pe care le oferă instruirea nonformală și informală). Este centrată asupra corelației dintre competențele cognitive:

a) generale (cunoașterea prin reproducere; înțelegerea; aplicarea; analiza; sinteza; evaluarea critică, internă și externă);

b) specifice (derivate prin acțiunea de specificare a obiectivelor/competențelor generale, desfășurată pe termen mediu);

c) concrete (operaționale), deduse prin acțiunea de operaționalizare a obiectivelor specifice, definite în termeni de acțiuni concrete, observabile și evaluabile pe tot parcursul activității, până la sfârșitul activității.

În proiectarea și realizarea-dezvoltarea curriculară a I/PÎ sunt implicate și alte două categorii de taxonomii a obiectivelor psihologice ale I/PÎ: Taxonomia obiectivelor noncognitive; Taxonomia obiectivelor psihomotorii.

Taxonomia obiectivelor noncognitive, definită restrictiv ca „taxonomie a obiec­tivelor din domeniul afectiv“ (D.R. Krathwohl; B.S. Bloom, B.B. Masia; 1964, 1970; V. De Landsheere; G. De Landsheere, 1979, 1989) este necesară în construcția oricărui proiect pedagogic curricular, de plan de învățământ și de programe șco­lare curriculare, în general, de lecție, în mod special.

În termeni pragmatici, în construcția și realizarea-dezvoltarea oricărei lecții, profesorul trebuie să aibă în vedere obiectivele/competențele generale care definesc capacitatea psihosocială necesară elevului – pe tot parcursului de proces de învățământ – de:

1. Receptare (afectivă, volitivă, în condiții de atenție dirijată/concentrată, distributivă) a mesajului pedagogic (didactic).

2. Răspuns susținut/asumat/angajat/implicat afectiv, volitiv, caracterial – în sens pozitiv;

3. Valorizare a mesajului pedagogic (didactic) receptat, asimilat și interiorizat de elev/clasa de elevi, asigurată prin: a) acceptarea unei valori a mesajului pedagogic la nivel caracterial; b) asumarea afectivă a unei valori de la nivelul mesajului pedagogic; c) implicarea afectivă (și motivațională) pozitivă în realizarea răspunsului la mesajul pedagogic.

4. Organizare noncognitivă (afectivă, motivațională, volitivă) a mesajului pedagogic receptat, interiorizat, asigurată prin: a) asumarea unei valori dominante a me­sajului pedagogic la nivel caracterial; b) ordonarea valorilor esențiale ale mesajului pedagogic, receptate, asimilate și interiorizate la nivel caracterial.

5. Caracterizare la nivel de exprimare noncognitivă a mesajului pedagogic, receptat, interiorizat, valorizat/organizat prin: a) stabilizare a valorilor mesajului pedagogic la nivel de atitudine ­caracterială; b) generalizare a valorilor mesajelor pedagogice la nivel de concepție despre lume, interiorizată deplin în plan cognitiv (logic, rațional, intelectual) și noncognitiv, (afectiv-motivațional și volitiv-caracterial).

Operaționalizarea obiectivelor psihologice specifice domeniului noncognitiv (afectiv, motivațional, volitiv, caracterial) este dificil de realizat în condițiile în care, la acest nivel, „performanțele“ sunt greu, dacă nu imposibil, de observat și de evaluat (măsurat, apreciat etc.). În această perspectivă, taxonomia pe care o propunem are în vedere obiectivele noncognitive (afective, motivaționale, volitive, caracteriale) exprimate în termeni de competențe psihologice, generale și specifice, deschise spre diferite modalități de operaționalizare mai greu, dar nu imposibil de observat și de apreciat în cadrul lecției etc. (vezi inteligența emoțională pe care o putem reconstitui sub formula, mai exactă și mai deschisă, de inteligență socio-afectivă).

Taxonomia obiectivelor psihomotorii este angajată special în proiectarea și realizarea-dezvoltarea disciplinelor de învățământ care pot fi integrate în aria curriculară „Educație aplicată“ care include Educația tehnologică (științifică aplicată), Educația estetică (artistică aplicată), Educația fizică (științifică și artistică aplicată).

Taxonomia care propune integrarea celor trei categorii de obiective psiholo­gice, din domeniul cognitiv, noncognitiv (afectiv, motivațional, volitiv și caracte­rial) și psihomotoriu este construită la nivel de „principii de design al instruirii“, în perspectiva dobândirii unor competențe (cognitive, noncognitive, psihomotorii) care susțin performanțele școlare durabile la orice disciplină și treaptă de învățământ (Robert M. Gagné; Leslie J.Briggs, Principii de design al instruirii, trad. E.D.P., București, 1977). Această taxonomie are în vedere:

1. Obiectivele/competențele cognitive care vizează: a) automatizarea acțiunii cognitive la nivel de deprindere cognitivă (intelectuală) (de: discriminare, identificare, înțelegere, ordonare, aplicare – a cu­­noștințelor); b) conceptualizarea cunoștințelor la nivel de informații logice (noțiuni, judecăți, raționamente); c) valorificarea cunoștințelor conceptualizate și a de­­prinderilor intelectuale la nivel de strategii cognitive (priceperi) de rezolvare de probleme (normale) și de situații-problemă (probleme complexe, contradictorii).

2. Obiectivele/competențele noncognitive care vizează: a) formarea atitudinii noncognitive (afective, motivaționale, volitive, caracteriale) a elevului față de școală, profesor, colegi, instruire; b) formarea atitudinii noncognitive (afective, motivaționale, volitive, caracteriale) a școlii față de activitatea de instruire, de elev, de comunitatea educațională.

3. Obiectivele/competențele psihomotorii care vizează: a) formarea deprinderilor tehnologice; b) formarea deprinderilor sportive; c) formarea deprinderilor artistice.

Sorin CRISTEA – profesor universitar

Articol integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 36