Problema pe cât de veche, pe atât de importantă a manualelor şcolare se întoarce (dacă o fi dispărut vreodată în ultimii douăzeci şi ceva de ani dintre frământările sistemului nostru educaţional). O readuce în atenţia publică ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu. „Manualul unic nu a fost o decizie tocmai fericită. Faptul că manualele au arătat aşa ar trebui să ne pună pe gânduri. Prin competiţie, ar creşte şi calitatea manualelor“, spune doamna ministru la revenirea într-o funcţie care îi este foarte bine cunoscută, ca de altfel întregul mecanism al domeniului. În sine, această experiență ministerială generează speranţe că zona atât de sensibilă a manualelor va beneficia de o abordare obiectivă, realistă, în concordanţă cu necesităţile şi cu aşteptările în primul rând ale beneficiarilor, ale elevilor. Manualul rămâne, indiferent de progresul surselor de informare şi al mijloacelor de comunicare, cartea de căpătâi a oricui porneşte pe calea cunoaşterii, a formării, a vieţii luate în propriile mâini.
Deocamdată, o apreciere
Este de observat că aprecierea doamnei ministru Andronescu a survenit într-un context mediatic, deci nu are greutatea unei declaraţii oficiale şi cu atât mai puţin a unei decizii de schimbare faţă de situaţia actuală. Deocamdată, această situaţie a manualelor este cea persistentă din vară şi de la începutul actualului an şco­lar – şi nu este o situaţie nici liniştitoare, nici mulţumitoare pentru actorii implicaţi în pro­du­cerea şi în folosirea manualelor. Se ştie că legea generic numită a manualului a revenit în parlament, unde ar urma să fie modificată, după ce în forma iniţial adoptată de Legislativ fusese găsită ca necorespunzătoare de Curtea Constituţională a României. De asemenea, este notoriu dincolo de lumea şcolii felul în care au fost livrate elevilor şi profesorilor unele dintre manualele nou apărute în această toamnă.
Sub aspect legislativ, după cum motivează Curtea Constituţională, manualele beneficiază de o lege proprie, adoptată greşit pentru un asemenea tip de act normativ: cu votul unei majorităţi absolute, când necesară era o majoritate simplă; tratată de parlamentari ca lege organică, Legea manualului a fost votată în ordine inversă de cele două Camere parlamentare faţă de cum trebuia pentru un asemenea tip de lege.
Din punctul de vedere al conţinutului, mai multe serii de manuale ieşite pe piaţă la începutul anului şcolar în curs au provocat nemulţumiri prin greşeli, dovedind mai ales grabă, superficialitate, neputinţă în onorarea unei răspunderi editoriale de anvergură.
Nevoia de pluralism editorial
De pe poziţie profesionistă, în parcurgerea muncii complexe şi responsabile pe care o impun realizarea şi difuzarea de manuale şcolare, Cristian Greşanu, preşedintele Uniunii Editorilor din România, face o caracterizare concentrată a situaţiei la care s-a ajuns în domeniu, cu trimitere la decidenţi: „Ei şi-au imaginat că autorul vine cu manuscrisul finisat, după care urmează tiparul, or, nu este deloc aşa. O singură editură, indiferent de mărimea ei, este incapabilă să gestioneze câteva sute de manuale“.
Încă din ultima parte a anului şcolar trecut, din vară, exponenţii pieţei editoriale au atras atenţia că, în condiţiile provocate de concentrarea producţiei de manuale într-o sursă unică, „autorii sunt responsabilizaţi în mod abuziv cu sarcini editoriale, de competenţă exclusivă a specialiştilor din edituri (redactori, tehnoredactori, graficieni, specialişti în copy-rights)“. Odată cu reiterarea unor aspecte de ordin contractual, legate de plata drepturilor de autor şi de achiziţii, editorii de pe piaţa liberă au semnalat că recursul la serviciile unei edituri unice, „pe lângă faptul că încalcă prevederile legale şi principiile unei economii de piaţă, răpeşte şi posibilitatea autorilor de a realiza forma finală a manualului şcolar cu o editură cu care colaborează de o perioadă lungă de timp şi care s-a dovedit încununată de succes“.
Elanul promisiunilor şi realitatea pieţei
În perspectiva anului şcolar aflat în derulare, Ministerul Educaţiei Naţionale prefigura un tablou de-a dreptul măreţ al ofertei de manuale, inclusiv realizări în premieră, pe baza unor programe noi. A fost anunţat un veritabil record productiv de 105 titluri noi la 63 de discipline de învăţământ, în 2.627.855 de exemplare, de unde în anul şcolar precedent fuseseră produse numai 25 de titluri noi. Inclusiv au fost anunţate realizări altădată aparent imposibile: traducerea a 40 de titluri pentru clase cu predare în limbi ale minorităţilor etnice, precum şi apariţia de ma­­­nuale la discipline foarte specializate. Be­ne­­ficiari ai tuturor noilor manuale urmau să fie peste 500.000 de elevi din clasele I-VI. Valoarea totală a realizării acestor manuale a fost anunţată a fi de 24 de milioane de lei. Conco­mitent, a fost promisă retipărirea de manuale pentru clasele III-V şi VII-XII, ba a fost anunţată şi prezenţa deja a acestor manuale în depozitele inspectoratelor şcolare. Cât s-au potrivit aceste promisiuni încărcate de cifre cu realitatea de pe băncile elevilor au arătat-o o bună bucată de timp după deschiderea anului şcolar sesizările privind întârzieri şi improvizaţii de tot felul. De pomină a ajuns situaţia unor elevi şi profesori care, în lipsa manualelor scrise în limba lor de lucru, s-au apucat singuri să traducă pe loc manualele echivalente din limba română.
Greşeli, neglijenţe, costuri în plus
Peste toate, cel mai mult au deranjat greşelile aflate în mai multe tiraje de manuale – greşeli de informaţie, de exprimare, de gramatică, de corectură, de tehnoredactare. Aşa au fost manuale precum Geografie, Istorie, Biologie, Matematică de clasa a VI-a. Unele manuale aflate în această situaţie au fost tipărite din nou, după ce se scoseseră aproape 150.000 de exemplare. S-a difuzat în goana mare şi o aşa-zisă erată, cu asigurarea că forma digitală va fi cea corectă. S-au pornit acuzaţii, ameninţări cu instanţa de judecată, suspiciuni de sabotaj. S-au formulat minimalizări, ca şi generalizări. S-au pierdut bani – pagube şi de 300.000 de lei la un titlu.
Situaţia din acest an şcolar, cu atâtea ma­nuale care să necesite îndreptări şi chiar retra­gere, s-a dovedit comparabilă cu cea de la înce­putul anului şcolar trecut, când, tot în criză de timp şi în lipsă de cărţi adecvate, a fost realizat un „manual“ general ca formă de prezentare, impropriu numit compendiu. Şi acum, ca şi atunci, în urmă a rămas o cantitate mare de cărţi de care nu va mai fi nevoie vreodată. În toate s-au investit resurse umane şi materiale. S-au risipit munca unor autori, materiale, energie, bani din bugetul la care contribuie fiecare cetăţean. O piaţă concurenţială de profil şi o legislaţie adecvată, odată cu valorificarea competenţelor recunoscute, pot fi în măsură să diminueze neajunsuri care altfel se perpetuează. Tot din zona editorială este de reamintit aprecierea for­mulată în contextul bulversărilor din dome­niul manualelor, potrivit căreia „autorii de carte şcolară din România merită respectul de a fi liberi a se adresa cu editarea manualelor şcolare către o editură pe care o consideră potrivită pentru forma finală a acestora“.
F. IONESCU