Paradigma curriculumului reconsideră relaţia dintre evaluare şi toate componentele procesului de învăţământ, relaţie necesară normativ la nivel de: a) proiectare pedagogică: obiective – conţinuturi – metodologie (strategii şi metode de predare-învăţare-evaluare); b) acţiuni, subordonate activităţii de instruire, de predare-învăţare-evaluare, realizată-dezvoltată în context deschis în cadrul specific procesului de învăţământ – vezi formele de organizare a instruirii impuse social/frontală; iniţiate de profesor/pe grupe, pe perechi, individuală; stilurile pedagogice adoptate de educator (manageriale, didactice, atitudinale); etosul comunitar (naţional, teritorial, local, al şcolii; al clasei de elevi).
Ambele niveluri solicită raportarea evaluării la sistemul de învăţământ, necesară în măsura în care: a) proiectarea pedagogică vizează planul de învăţământ, programele şi manualele şcolare elaborate conform scopurilor generale stabilite de sistemul de învăţământ, care determină pedagogic obiectivele generale şi specifice ale procesului de învăţământ; b) activitatea de instruire, de predare-învăţare-evaluare, este realizată-dezvoltată în contextul deschis, propriu procesului de învăţământ, organizat şi planificat ca principal subsistem al sistemului de învăţământ.
Din această perspectivă, evaluarea vizează: a) curriculumul ca proiect global angajat la toate nivelurile sistemului (reforma învăţământului, cercetarea pedagogică fundamentală) şi ale procesului de învăţământ (planul de învăţământ, programele şi manualele şcolare), proiect global construit conform finalităţilor pedagogice macrostructurale (idealul educaţiei, scopurile generale ale educaţiei) şi microstructurale (obiectivele generale şi specifice ale educaţiei/instruirii); b) activitatea de instruire realizată de profesori la toate disciplinele şi treptele de învăţământ, conform obiectivelor generale şi specifice stabilite la nivel de plan de învăţământ şi de programe şcolare, operaţionalizate la fiecare lecţie, în termeni
de obiective concrete.
Teoria evaluării, construită intradisciplinar (ca subteorie a teoriei generale a educaţiei şi a teoriei generale a instruirii), are ca obiect de cercetare specific evaluarea realizată la ambele niveluri de referinţă, în calitate de evaluare de sistem şi de evaluare de proces. Problematică extinsă a evaluării de sistem, care vizează evaluarea gradului calitativ de realizare a tuturor funcţiilor generale ale sistemului de învăţământ (psihologice – cognitivă, noncognitivă; sociale/culturală, civică, economică – de formare profesională), solicită construcţia unei noi ştiinţe a educaţiei, care s-ar putea afirma sub denumirea generică de pedagogia evaluării. În acest caz, teoria evaluării s-ar putea concentra asupra problematicii activităţii de instruire, organizată, planificată şi realizată-dezvoltată în contextul procesului de învăţământ, cu referinţă specială la evaluarea rezultatelor şcolare (vezi Adrian Stoica, op. cit., pp. 21–39).
La nivel de proiectare pedagogică, evaluarea este integrată deplin în structura de funcţionare a curriculumului, abordat în sens restrâns, tehnologic, ca model de „proiect curricular“ aplicabil la toate nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ. În această perspectivă, evaluarea este promovată în mod necesar, obiectiv, ca strategie de evaluare continuă, cu funcţie specifică formativă/autoformativă care asigură reglarea-autoreglarea activi­tăţii de instruire, permanent şi la nivel calitativ superior.
La nivel de activitate de instruire, evaluarea este integrată deplin în structura de funcţionare a acesteia. Intervine ca acţiune, aflată în interdependenţă permanentă cu acţiunile de predare-învăţare. Toate cele trei acţiuni sunt subordonate obiectivelor generale şi specifice ale activităţii de instruire. Evaluarea verifică gradul de îndeplinire a obiectivelor specifice (unităţii de instruire/învăţare, capitolului, modulului de studii) – exprimate în termeni de competenţe şi de conţinuturi de bază – şi a obiectivelor concrete (construite prin operaţionalizarea scopului general), definite în termeni de performanţe şcolare, realizate în cadrul lecţiei, dezv­oltate în context deschis.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA