Întotdeauna educația a fost și a rămas o prioritate pentru familie, pentru comunitate, pentru țară. Într-o societate modernă, cu tehnici noi de la o zi la alta, cu un înalt grad de comunicare și mereu sub presiunea globalizării, problemele educației s-au amplificat și complicat. În țara noastră însă s-au produs schimbări mari în ultimii ani, cu urmări și în domeniul educației.
Un număr de circa 80.000 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar educația și îngrijirea copiilor au rămas în seama bunicilor, rudelor sau a prietenilor de familie. Socotim cea mai grea situație în sfera educației, respectiv pentru ceea ce numim noi „cei 7 ani de-acasă”. Cei mai mulți părinți plecați la muncă în alte țări sunt – spun reprezentanții Organizației „Salvați Copiii” – din județele Suceava (8538), Bacău (7281), Neamț (5750), Botoșani etc. Fără a avea o experiență proprie, ne putem închipui cum se poate realiza educația unor copii temporar fără părinții lor acasă și cum sunt formate și consolidate valorile morale într-o perioadă atât de importantă. Toți oamenii, inclusiv vârstnicii, adesea își aduc aminte cu o mare fidelitate de momentele decisive din copilăria lor alături de ambii părinți și de ceilalți copii din familie. Ce-și vor aminti copiii de astăzi când vor ajunge părinți și apoi bunici și care acum sunt rămași fără părinți luni și ani în șir? Lipsurile din zona educației se datorează și unor neîmpliniri din grădiniță, școala primară, gimnaziu și liceu.
Credem că în zilele noastre un rol deosebit îl au și unele posturi de radio și televiziune sau multe ziare și reviste în care predomină veștile, prezentările și descrierea unor fapte grave sau chiar tulburătoare pentru orice persoană construită normal, cu educație și demnitate de cetățean român. Astfel de informații însoțite de imagini: accidente grave, conduite neadecvate ale unor copii și adolescenți, violențe în familie și pe stradă, adversități și certuri între oameni care astăzi sunt lideri în politică, administrație sau justiție, diverse „dezvăluiri” în care augmentările sunt la ordinea zilei, toate converg spre scăderi în valoarea demersului educativ. În ultima vreme, chiar și unii redactori de emisiuni tv, pentru creșterea audienței, vin cu superlative precum „foarte interesant”, „veți afla ce n-ați auzit niciodată”, „știre-bombă”, „miraculos”, „știri îngrijorătoare”, „dezvăluiri tulburătoare”, „scandal uriaș”, „contraste izbitoare”, „vești cutremurătoare”, „conflict de proporții”, „manevre șocante” etc. Dacă avem în vedere că informațiile din mass-media au cea mai largă circulație, iar copiii nu au restricții la vizionarea lor, putem înțelege ce fel de lăuntricități se construiesc pentru anii viitori!
Iată că în această societate au apărut noi realități, între care și „școala fără școală”. Este vorba de posibilitatea ca școala să se facă acasă, în familia copilului sau a adolescentului. La această dată, în România o astfel de „școală” au ales să facă aproape două sute de familii! Subiectul școlii acasă sau sistemul homeschooling este prezentat ca având aspecte pozitive, dar și negative. Și această prezentare o susține și Mircea Dumitru, ministrul Educației: „Aspectele pozitive sunt evidente, pentru că există o anumită libertate de a alege subiecte, educatorii pe care vrei să îi ai, cu cine faci anumite activități care sunt agreate de către copilul tău (…). Riscul este că, atâta timp cât în România nu există o legislație foarte clară care să-ți dovedească o rută de trecere, de acces din homeschooling în sistemul public, în gimnaziu, liceu și mai departe în universitate, poți să fii în situația ca, odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de școlarizare acasă, să nu poți să te întorci în sistemul public, adică să ai dificultăți pentru că nu ai diplomă care este acreditată, nu ai un număr de credite, un număr de ore…”
Omul este o ființă socială și, ca urmare, devenirea lui se înfăptuiește în mediul social. Școala cu săli de clasă, cu bănci și catedră, cu tablă, caiete și manuale și cu mai mulți colegi este un mediu social, mediu coordonat de învățător sau profesor. În acest mediu s-a acumulat o temeinică tradiție, multe constante de conduită relațională și o experiență confirmată de fiecare promoție, generație, comunitate.
Și totuși, astăzi am ajuns să vorbim și să începem un nou fel de a face școală – homeschooling sau școala de acasă. Valorile culturale și morale ale societății se formează și se cultivă în comunități, începând cu grupa de copii de la grădiniță. Comunicarea între copii, relațiile la jocuri sau la temele specifice preșcolare și bucuriile faptelor înfăptuite de copii împreună conferă importanță valorilor viitoare, de la alte niveluri și dimensiuni.
Când oferi copiilor preșcolari și școlari posibilitatea ca aceștia să facă numai ce le place și ce vor înseamnă un mediu al educației care ignoră realitățile viitoare. Tinerii și apoi viitorii adulți vor avea de făcut și lucruri pe care nu le agreează sau sunt împotriva lor. Ce conduită așteptăm în astfel de cazuri de la acești tineri sau adulți integrați în viața socială?
După modificări în curricula școlară și concursul pentru calitatea de director de școală, sunt în pregătire modificări în cadrul examenului de bacalaureat. Oare ce mai trebuie stricat în cadrul acestui moment evaluativ esențial la finele anilor de liceu?
Pentru lumea modernă și în plin proces de globalizare sunt necesare construcții lăuntrice temeinice pentru fiecare persoană care va trăi și munci în România sau în lume. O astfel de construcție azi este una complexă și extrem de importantă și începe încă din primii ani de viață, când viitorul cetățean se află în brațele mamei, primul și cel mai important constructor de lăuntricități durabile. Urmează rolul educației în această decisivă construcție pentru lumea de astăzi și de mâine. Această construcție trebuie să cuprindă ca structuri de bază valorile morale fundamentale ale personalității: corectitudinea în toate, bucuria pentru munca cinstită și de calitate, iubirea aproapelui, buna comunicare și comuniune cu semenii, dorința și truda pentru cunoaștere și apartenența deplină la familie, comunitate și țară.
Petru BEJINARIU,
Rădăuți