O nouă performanță a elevilor români, de această dată la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2022 (Kutaisi, Georgia), de unde lotul nostrum olimpic s-a întors mai multe medalii de aur, argint și bronz.
„Felicitări triplului campion, Vlad-Ștefan Oros (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara), pentru medalia de aur absolut și pentru titlul de cel mai bun concurent European, a scris, marți seara, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Vlad a mai obținut anul acesta, în numele României, o medalie de aur la Olimpiada Internațională de Fizică și locul 2 la nivel mondial, precum și o medalie de argint la Olimpiada Internațională de Lingvistica”, anunță Cîmpeanu.
„Felicitări, în egală măsură, dublului medaliat cu aur, Andrei-Darius Dragomir (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București)! El a mai obținut anul acesta, în numele României, o medalie de aur la Olimpiada Internațională de Fizică”, continuă el.
„Felicitări şi celor trei elevi români medaliați cu bronz: Răzvan-Mihail Ciurescu, Răzvan-Gabriel Marcu și Vladimir George Necula (toți 3 de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București)! Răzvan-Gabriel Marcu a mai obținut anul acesta, în numele României, o medalie de aur la Olimpiada Internațională de Fizică”, potrivit lui Sorin Cîmpeanu”, a spus ministrul.
Sorin Cîmpeanu a felicitat și a doua echipă românească participantă la olimpiadă, compusă din: Traian Rareș Tuș (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare) – medaliat cu argint; Mendel Mendelson (Liceul Internațional de Informatică din București) – medaliat cu bronz; Mihai Bogdan Ciocarlan (Colegiul Național „Gheorghe Murgoci” din Brăila) – medaliat cu bronz; Teofil Voicu (Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca) și Andrei Dragoș Sirghi (Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava) care au obținut câte o mențiune.