O nouă Ordonanță de Urgență:  Accesul la educație pentru copiii internați în spitale

Din dorința de a facilita accesul la educație pentru toți copiii, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, propune o Ordonanță de Urgență pentru a putea asigura desfășurarea orelor de curs în spitale, pentru elevii cu o condiție de sănătate precară ce nu pot participa în mod fizic la orele de la școală.

„Există sute de copii care, pe parcursul acestor examene, sunt in spitale, sau pe parcursul anului școlar, în ședințe de chimioterapie. În Fundeni avem 92 de elevi, la Marie Curie avem aproape 30 de elevi în aceeași situație și în țară numărul lor se multiplică”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Pentru ca Ordonanța de Urgență să fie acceptată, mai întâi Ministerul Educației trebuie să discute cu specialiștii din Universitățile de Medicină și Farmacie, pentru a obține un punct de vedere valid, susținut prin experiența lucrătorilor din domeniul sanitar. Simona Crisbășeanu, expert în educație, crede că propunerea are șanse mari să fie acceptată, potrivit Mediafax.

„Eu am înțeles că în unele școli se face lucrul ăsta pentru copiii care sunt bolnavi acasă, unele școli practică asta. Ar putea să facă și pentru copiii aceștia posibil să aibă acces la educație la distanță”, a declarat Simona Crisbășeanu.

Doru Grădinaru, profesor de istorie, susține, potrivit Mediafax, că pentru elevii aflați în aceste condiții trebuie creată o programă specială pentru a putea beneficia, în aceeași manieră în care ceilalți copii o fac, de sistemul de învățământ gratuit. Profesorul de istorie este de părere că sprijinul Ministerului Educației este un factor important în întregul proces și că celelalte cadre didactice care ar accepta să lucreze cu copiii din spitale au nevoie de materiale didactice special adaptate.

„Aș accepta în funcție de clauzele care sunt cuprinse într-o astfel de propunere. Să avem sprijinul necesar unei astfel de intervenții. Să avem materialele necesare, să avem o programă, să avem sprijinul Ministerului. Acestea sunt cele mai importante aspecte”, consideră Doru Grădinaru.

Distribuie acest articol!