O nouă amânare a voucherelor pentru educație

Ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat o nouă amânare pentru voucherele educaționale, care erau prevăzute să ajungă în ianuarie, cel mai târziu, în februarie la zeci de mii de copii din întreaga țară aflați în situații vulnerabile.

Mai exact, Boloș a anunțat că 55.000 de elevi vor primi voucherele în valoare de 500 de lei abia în perioada martie-aprilie și a precizat că se urmărește crearea unui nou mecanism de acordare a banilor pentru elevi, care să fie mai simplu și mai eficient.

„Eu încerc și ne străduim ca să le putem asigura undeva în martie-aprilie, a spus oficialul. Oricum, mecanismul acesta nu poate să funcționeze așa, să ajungem să dăm banii în timpul anului școlar pentru voucherele educaționale, trebuie să le dăm înainte de începutul anului școlar. Acum, în februarie-martie, o să publicăm noul mecanism și să încercăm să fim mult mai proactive.”

Boloș a motivat întârzierea prin faptul că a trebuit să fie pusă la punct partea de buget „și să putem derula procedurile pe care le avem de implementat. Nu văd acum decât această alternativă. Undeva în martie-aprilie, o să putem plăti efectiv, pentru că derulăm procedura de achiziție publică. Va mai dura puțin.

Din păcate, vechiul contract a fost încheiat pe un număr limitat de achiziție publică, cu peste 50.000 de carduri noi am depășit. Eu nu am inventat acest mecanism și nici nu l-am girat, decât (sic!) l-am implementat”.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în actualul an școlar există un număr de 405.000 de beneficiari ai voucherelor. Banii au fost virați pentru 160.000, anul trecut, în perioada septembrie-noiembrie, iar un număr de 190.000 au primit cei 500 de lei în ultima lună din anul trecut, în decembrie. Ultimii – 55.000 urmează să primească banii în martie-aprilie, potrivit promisiunii ministrului Marcel Boloș, citat de Edupedu.

Distribuie acest articol!