România Educată răspunde unei necesități. Pur și simplu, în lumea de azi cu toate ale ei și cu fața spre viitorul devenit repede prezent, România are nevoie de oameni educați sub toate accep­țiile termenului, de la știință de carte la treabă făcută de-adevăratelea și de la înțelegere a ceea se petrece-n jur și eventual mai încolo la bună creștere și bun-simț. Documentul ca atare România Educată răspunde nevoii de formalizare a unui context și a unui orizont pentru realizare. Perspectiva deschisă astfel este normal să intereseze și să angreneze în dezbatere și în concretizare cu precădere lumea școlii, dar în același timp și alți factori din mediul economic, social, politic, administrativ și cultural, pentru că școala se află la baza dezvoltării tuturor acestora. Educația este un domeniu prea influent și prea prezent, încât să fie lipsită de o așezare conceptuală (proiect, plan, strategie și cum i se mai poate zice, într-o lume convinsă că jonglarea cu sinonime e de bază). Prin România Educată, școlii i se deschide un prilej excelent pentru regăsirea locului care i se cuvine în viața cotidiană, ca și în particularitățile atâtor domenii de activitate, de exprimare. Pentru toate acestea, România Educată – documentul – este de citit ­înainte de a fi judecat, așa cum este de folosit în scopul pentru care a fost inițiat și creat.

Concretizarea Proiectului România Educată, o treabă pentru profesioniști ai educației

Ignorând aprecierile nu mai mult decât frivole asupra Proiectului România Educată bazate pe numărarea filelor de text și a pozelor și pe comparații cu planurile cincinale (documentate, la rândul lor, probabil din zbor), de luat în seamă este confuzia care se insinuează între proiectul în discuție și Legea Educației. Revine astfel modul de receptare de la în­­ceputul anilor ’90, când conceptul de Re­­forma Educației era considerat totuna cu legea în domeniu. Acum, Proiectul România Educată este luat ca lege („se bagă“, „se desființează“, „vor fi“ etc.), fără să fie lege. Această abordare a proiectului nu este de ignorat (precum abordările numerice, comparative etc.), pentru că provoacă receptare rigidă, absolutizantă, fragmentară, or, Proiectul România Educată marchează un început și oferă un cadru de ansamblu. Legea Educației nr. 1/2011 nu a fost abolită odată cu apariția Proiectului România Educată; nici prevederi ale ei nu au fost modificate automat, „pentru că așa scrie-n România Educată“. În același timp, concretizarea Proiectului Ro­mânia Educată nu e de ținut pe loc până va ieși o lege nouă de profil; atât numai: concretizarea este absolut necesar s-o facă oameni profesioniști ai educației.

Viziune și strategie așezate obiectiv

Timpul și participarea sunt cele două coordonate majore care ghidează și elaborarea, și concretizarea Proiectului România Educată; totodată, îi provoacă o anume vulnerabilitate. Sub aspectul timpului, pe parcurs Proiectul România Educată s-a debarasat de subtitlul „Viziune și strategie 2018-2030“, cu care pornise. Era firesc să se întâmple așa, din moment ce finalizarea și adoptarea prin memorandum de către guvern s-au produs în 2021. Nu e ceva de speculat în sensul „deliciilor“ (mărunte) din categoria „v-am prins“. E un semn de așezare obiectivă a lucrurilor.

Sub aspectul participării, a provocat critici implicarea în elaborare a 12.400 de persoane, aceasta fiind considerată o diluare a bazei științifice a documentului. În egală măsură, a fost criticată prezentarea ca „Proiect al Președintelui Româ­niei“. De fapt, asumarea prezidențială înseamnă un gir de autoritate instituțională la nivelul statului, cu un plus de în­­dreptățire profesională dată de faptul că președintele României nu numai că e profesionist în domeniu, ci e profesionist în urma unei cunoașteri din experiență proprie, acumulată la scara întregului spectru de responsabilități profesionale specifice domeniului educațional. Cât despre implicarea la nivel de masă în elaborare, e de admis că participarea numeroasă și diversitatea organizațională nu au cum să constituie o dovadă a valorii, însă cuvântul cheie al discuției este „proiect“, justificându-se astfel de ce de la el încolo e de lăsat locul exclusiv specialiștilor.

Drobul de sare de la admiterea la liceu

În perspectiva concretizării a ceea ce acum este, cum îi spune și numele, un proiect, considerarea strategică, de an­samblu, a acestuia nu are cum să fie separată de abordările sectoriale, numai că acestea sunt de făcut având permanent în minte și în intervenție imaginea, disponibilitățile și limitele ansamblului. Deocamdată, câteva dintre abordările sectoriale care ar merita discuții provoacă judecăți și sentințe în notă cu precădere spectacular-mediatică și atât. Așa se întâmplă cu trecerea din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, văzută la nivelul larg al societății ca un examen de admitere. Este normal să ge­nereze interesul și discuțiile cele mai mari, știut fiind că mersul școlii noastre este subordonat în permanență câte unui examen, considerat că pândește și vine im­­placabil. În cazul de față, Proiectul România Educată deschide posibilitatea ca fiecare liceu să-și organizeze propriul examen de admitere, iar elevii absolvenți de opt clase care-l dau și-l trec să nu mai susțină Evaluarea Națională. Ideea a fost receptată ca revenire la examenul de ad­­mitere la liceu, considerându-se că asta va concentra concurența la câteva licee și astfel va intensifica „industria medita­țiilor“. Ca urmare, ideea a ajuns să fie prost văzută, criticată, refuzată.

Pericolul unei curse a meditațiilor pentru prinderea unui loc la un liceu de top, într-adevăr, există în condițiile unui sistem de trecere așa cum apare el prefigurat în Proiectul România Educată. În același timp, este de observat cu obiectivitate că și în prezent există goana întețită prin meditații după note și medii cât mai mari, acestea contând și în forma actuală a admiterii numite repartizare computerizată. Tot cu obiectivitate, este de luat în seamă realitatea provocată de admiterea (repartizarea) actuală, care face ca liceele să nu aibă niciun cuvânt de spus în selectarea și primirea elevilor, aprecierile de felul „cele mai bune licee“ făcute în funcție de ultima medie de la repartizarea computerizată fiind fără suport.

Posibilitatea de admitere la liceu prefigurată de Proiectul România Educată este văzută și ca o întoarcere la admiterea din anii ’80, cu toate neajunsurile ei, considerate acum pe cale de reactivare: și atunci, ca și în proiectul actual, trecerea din clasa a VIII-a în clasa a IX-a era socotită ceea ce și era și este, o continuitate în condițiile învățământului general obligatoriu, fără a necesita un examen de admitere; atunci, examenul apărea doar ca posibilitate (la liceele unde numărul înscrișilor depășea numărul locurilor), așa cum în proiectul actual liceele doar „au dreptul (dar nu și obligația), de a organiza examene de admitere“ (virgula între substantiv și atribut aparține cui a scris textul proiectului – n.a.). Discutabilă rămâne opțiunea între examen de admitere la liceu și Evaluare Națională, în condițiile nevoii de respectare a principiului egalității de șanse. În context, este de reamintit că încercarea de aplicare cu ceva timp în urmă a unor condiționări locale pentru selectarea elevilor într-un liceu nu a avut câștig de cauză. Totodată, se fac trimiteri la „examenele“ care acum se organizează pe alocuri pentru „admitere“ în clasa a V-a, fără ca legea să prevadă așa ceva: prin similitudine cu aceste „examene“ de la clasa a V-a, este speculată perspectiva ca în același mod să se organizeze și admiterea în clasa a IX-a și să se consolideze astfel o linie restrictivă.

În ansamblu, trecerea din gimnaziu în liceu este firesc să determine observații, rostul lor fiind să genereze soluții echitabile și, în același timp, scoase din zona fricii în fața drobului de sare.

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 20-21 / august-septembrie 2021