Istoria demonstrează, fără dubii, că România, în toată existenţa sa, a fost şi este un stat vulnerabil, care depinde în totalitate de factorii decizionali externi.
România de astăzi nu are un proiect de ţară. România nu poate face istorie. Mai grav, îşi distruge şi trecutul, iar memoria este destinată uitării.
Educaţia românească este fără consistenţă. Legea educaţiei naţionale este atât de proastă, încât oferă cadrul perfect pentru distrugerea identităţii naţionale a românilor! Școala este obligată să nu mai facă educaţie naţională! Și asta se întâmplă când aşteptam să se concretizeze expresia „România educată”, gândindu-ne că apropiata sărbătoare a centenarului Marii Uniri va fi impulsul pentru a trece la primii paşi în readucerea educaţiei naţionale în şcoală! Iluzii!
La sfârşitul anului 2015, când majoritatea românilor se pregătea pentru marea sărbătoare creştină a Naşterii Domnului, proaspăt numitul guvern tehnocrat lucra de zor. Produsul muncii sale, trei variante ale unui Proiect de plan-cadru pentru gimnaziu, a fost scos pe piaţă de către Institutul de Știinţe ale Educaţiei, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, aproape pe tăcute, cu două zile înainte de Crăciun! Adică în vacanţa de Crăciun, perioadă în care profesorii se aflau în concediu. De ce atunci? Se anticipa un gen de reacţie nedorită de minister şi s-a mizat pe trecerea timpului care linişteşte emoţiile?
Ca disciplină de învăţământ, istoria a fost din plin deformată, ideologizată şi manipulată în regimul comunist, la fel după cum a fost sistematic agresată după 1989.
Primul plan-cadru postdecembrist, cel din 1990, menţinea istoria ca disciplină fundamentală în gimnaziu. Erau eliminate din programa şcolară temele cu caracter ideologic impuse în vechiul regim. S-a fotocopiat manualul „Istoria Românilor pentru clasa a VIII-a secundară”, ediţia a VI-a, 1942, scris de P.P. Panaitescu, şi care avea ca ultimă temă domnia regelui Ferdinand. S-au alcătuit noile programe de istorie din 1991 şi 1993, s-au scris primele manuale de istorie postdecembriste. Evident că au fost nemulţumiţi – deopotrivă profesori, elevi şi părinţi –, care au acuzat abundenţa cunoştinţelor oferite spre studiu. Spre exemplu, în manualul pentru clasa a XI-a, istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până la 1821 era desfăşurată pe 400 de pagini. Știţi câte pagini are astăzi, într-un manual de acelaşi format, dar pentru clasa a VIII-a, căci la a XI-a nu se mai studiază? Doar 113! Timpul de studiu afectat istoriei era de două ore săptămânal pentru fiecare clasă, la clasele V-VI învăţându-se istoria universală, iar la clasele VII-VIII istoria românilor.
Noi planuri de învăţământ şi multe proiecte, din fericire neduse la capăt, au săpat sistematic statutul istoriei în şcoala generală. De pildă, în ministeriatul Marga, Buletinul informativ al MEN, nr. 9 – 1998, p. 4, propunea predarea integrată a istoriei, geografiei, economiei, ştiinţelor…
Modificarea Legii învăţământului, în decembrie 1999 (îi apucă tot în decembrie…), transformă istoria din obligatorie în opţională la examenul de bacalaureat: art. 26 preciza că, la filiera teoretică, profilul umanist, istoria este la alegere cu geografia, iar la filiera vocaţională, în funcţie de profil, este în pachet cu geografia, disciplinele socioumane, matematica şi ştiinţele. Pentru prima dată de când exista examenul de bacalaureat în România (1925, generaţia lui Mircea Eliade), istoria nu mai era probă obligatorie!
Cum încheiam secolul XX? În anul 2000, istoria se învăţa o oră la două săptămâni în clasa a IV-a (în care povestirile istorice de la Citire dispăruseră deja); la clasele V-VII se studia doar 1 oră pe săptămână, chiar dacă în planul-cadru erau prevăzute 1-2 ore; istoria românilor se redusese la 2 ore săptămânal pentru clasa a VIII-a; devenise opţională şi la examenul de capacitate de la sfârşitul clasei a VIII-a; la liceu, pierduse multe ore şi rămăsese ca istoria românilor doar la clasa a XII-a; până şi la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, probabil sub influenţa curentului demitizator promovat de Boia et. comp., s-a scos Evul Mediu de la examenul de admitere, aşa că nu este de mirare că istoria a fost eliminată din structura unuia dintre cele mai serioase examene de admitere, cel de la Facultatea de Drept din Capitală!
În aprilie 2002 se propunea o nouă revizuire a planului-cadru în care istoriei, la clasele V-VII, i se reducea „plaja orară” de la 1-2 la 1 oră obligatorie săptămânal.
În vara 2003, secretarul de stat cu învăţământul preuniversitar, doctor în fizică, era de părere că „Istoria se face şi la orele de fizică, şi la chimie, şi la matematică… Cine vrea să studieze istoria, o poate face în clasele a XI-a şi a XII-a”. Deşi era clar că habar n-avea despre ce vorbeşte, susţinea propunerea reducerii numărului de ore destinat istoriei!
Istoria a continuat să fie marginalizată, dar nimeni nu a îndrăznit să propună eliminarea ei din şcoala românească!
Au făcut-o experţii în educaţie din grupul de lucru numit de actualul ministru al Educaţiei (Naţionale??). Grupul format din
11 persoane trebuia să se pronunţe asupra celor trei variante, în condiţiile în care se lansase invitaţia la dezbaterea publică timp de o lună.
Cei 11 sunt: Oana Moraru, absolventă de Litere şi manager de şcoală privată (o fi conflict de interese?); Radu Dop, medic chirurgie generală; Tincuţa Apăteanu, manager, promotor de programe în domeniul ştiinţelor şi IT; Florin Munteanu, inginer, specialist integrare TIC în educaţie; Manuela Prajea, matematician; acad. Solomon Marcus, matematician; Marian Stas, matematician, inginer, ofiţer; Florin Colgeag, matematician; Radu Gologan, matematician; Alexandru Mironov, matematician; Ștefan Vlaston, matematician. Ce de matematicieni! Sigura umanistă pare din alt „film”!
Din teritoriu, sosiseră la minister protestele faţă de eliminarea orei de limbă latină la clasa a VIII-a, reducerea de la 5 la 4 ore a limbii şi literaturii române la a V-a, reducerea plajei orare de 1-2 ore la o oră în cazul istoriei claselor V-VII, eliminarea culturii civice la clasele VII-VIII şi introducerea celor patru noi discipline socio-umane: educaţie pentru drepturile copilului (de ce nu pentru drepturile şi îndatoririle copilului?) la clasa a V-a; educaţie interculturală la clasa a VI-a; educaţie pentru cetăţenie democratică la clasa a VII-a; educaţie economică la clasa a VIII-a.
Chiar în a doua zi de lucru, 24 decembrie 2015, cei 11 experţi au căzut de acord că cele trei variante sunt proaste şi au recomandat retragerea lor din planul-cadru. Grupul se scindează. În 3 februarie 2016, oferind o a patra variantă, 6 membri ai grupului propun eliminarea istoriei din gimnaziu! Au vreo susţinere solidă a propunerii lor? Nu, nu se bazează pe nimic, modulele propuse de ei sub denumirea de Educaţie pentru societate sunt aberante pentru nivelul de vârstă căruia i se adresează. Este clar că habar n-au de istorie nici ca ştiinţă, nici ca disciplină de învăţământ. Noi ştim că în istorie cele mai proaste decizii au fost luate tocmai de cei care nu ştiau istorie! Nici cei 6 nu ştiu ce este şi la ce foloseşte istoria! Pentru eternitate, vom scrie numele lor: Apăteanu, Colceag, Gologan, Prajea, Stas şi Vlaston. Nimic nu-i obliga să-şi dea cu părerea acolo unde nu se pricep! Nu ne miră poziţia acad. Solomon Marcus, care este consecvent cu ceea ce spunea atât de simplu şi clar, la 28 septembrie 2013: „Fără idei, fără conexiuni între fenomene, fără istorie (s.n.) nu se face cultură”! Probabil că le-a spus-o şi celor 6, dar degeaba! O mai fi vreo ţară din lumea civilizată în care să nu se studieze istoria la nivelul de vârstă 10-14 ani?
Cum va reacţiona ministrul Educaţiei la această monstruozitate care accelerează deconstrucţia naţiunii române? O fi înţeles că cei 6 atentează la identitatea naţională?
Nevoia de istorie este acută. Istoria trebuie menţinută în planul-cadru cu câte 2 ore săptămânal pentru fiecare clasă. Doar aşa se vor respecta şi recomandările europene care insistă pe realitatea că istoria este o parte esenţială a educaţiei.
Prof. Rodica BARANGĂ, Școala Nr. 27, Timişoara,
Prof. Petre BARANGĂ, Școala Nr. 25, Timişoara