În educaţie, ştim cât de utile sunt demersurile de formare de tip interogativ-problematizatoare; valorizând vechea metodă socratică a dialogului de tip maieutic, cu rol coparticipativ în descoperirea adevărului, denunţăm ori de câte ori avem ocazia ignoranţa fudulă, acceptând ipoteza că pentru a avea acces la cunoaştere trebuie cultivată o atitudine deschisă, pornind chiar de la asumarea ca punct de pornire a tranşantului Ştiu că nu ştiu nimic.
Scopul este acela de a declanşa un dialog productiv, în urma căruia să se avanseze în înţelegerea lumii. În acest sens, euristica îl implică pe cel care acceptă să se confrunte cu întrebările, reflectează asupra lor, caută posibile răspunsuri.
Uneori respingem anumite întrebări ca fiind fără sens, prost puse, încercăm să le reformulăm, sau chiar renunţăm să aprofundăm înţelegerea în direcţia respectivă. Sunt şi cazuri în care, pornind de la un impas constatat la nivelul bunului-simţ, se iveşte o întrebare asupra căreia, dacă mai zăbovim, avem şansa să constatăm că are valenţe generatoare, formatoare.
De exemplu: Bună, ştie cineva ce înseamnă ştiinţele socio-umane? era o întrebare adresată, cum se spune, pe net de un părinte, motivată de faptul că ar vrea să îşi orienteze copilul aflat în clasa a 8-a să studieze în liceu la profilul de ştiinţe sociale.
Reluând în alte cadre de abordare, putem considera că întrebarea constituie o bună temă de discuţie şi cu cei care sunt deja elevi ai profilului ştiinţe sociale, viitori absolvenţi pe care ar trebui să-i considerăm specialişti ai domeniului.
Un prim răspuns uşor de formulat de către elevi ar fi că, în mod sigur, ştiinţele sociale nu sunt ştiinţe ale naturii, nici ştiinţe inginereşti şi nici ştiinţe medicale. Bine, dar în acest mod nu devine clar ce sunt, totuşi? – ar putea replica un interlocutor critic. Pentru că, trasând graniţele prin enumerarea a ceea nu sunt, nu se subînţelege implicit despre ce este vorba în interiorul graniţelor, ceea ce sunt în fapt, care este domeniul lor de expertiză. O abordare de acest tip, asemenea unei definiri negative, nu ne este de ajutor.
Apoi printre trimiterile pe care, de regulă, elevii le invocă, este una de tipul wikipedia: „Ştiinţele sociale sunt un grup de discipline academice care studiază aspectele umane ale lumii, dar care se deosebesc de artă pentru că folosesc metoda ştiinţifică în studiul umanităţii“ (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tiin%C8%9Be_sociale). De aici înţelegem că se întăreşte faptul că sunt ştiinţe, spre deosebire de artă, literatură, mit, religie etc. Dar menţiunea dată suferă de acelaşi viciu al formulării negative.
Un alt tip de răspuns este acela prin care este precizată sfera de cuprindere: în cadrul Ştiinţelor sociale intră Ştiinţe juridice, Ştiinţe administrative, Ştiinţe ale comunicării, Sociologie, Ştiinţe politice, Ştiinţe economice, Psihologie şi altele (https://www.edu.ro/sites/default/files/ANEXA_1_NOMENCLATOR_2017_2018_3%20febr_2017.pdf).
Încă de la clasa pregătitoare, se studiază Educaţie pentru societate, în clasa a 12-a clasele de profil încheie cu disciplina Studii sociale, iar între acestea sunt multe discipline studiate în mod obligatoriu sau în mod opţional (http://www.socio-umane.ro/page.php?6).
Deci, studenţii de la Sociologie, Psihologie, Ştiinţe politice, studenţii axaţi spre studii economice vor putea considera că, atunci când se află în stagiul de practică pedagogică la asistenţă la clasele de ştiinţe sociale din liceu, se întâlnesc cu elevii care au interese comune cu ei în cadrul ariei ştiinţelor sociale.
Ba chiar pot face şi observaţii rezultate în mod deductiv: Ştiinţele politice sunt un grup de ştiinţe sociale în care intră, printre altele, Filosofie politică, Filosofie socială, Sociologie politică etc. (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tiin%C8%9Be_politice).
Probabil că, între timp, cineva a răspuns mulţumitor părintelui care întreba on-line, iar copilul său, absolventul de studii gimnaziale, este deja elev la liceu.
Ne aşteptăm ca şi studenţii aflaţi mai ieri în practica pedagogică să fie de acum profesori cu drepturi depline la catedră, care se gândesc probabil când o să fie oportun să-şi susţină gradele didactice.
Se pare însă că, oricâte eforturi de a da un răspuns cât mai lămuritor întrebarea Ce sunt ştiinţele socio-umane?, rămâne una care creează tensiuni relaţionale, pentru că răspunsurile obişnuite nu scapă de sub îndoială, suspiciune, chiar teamă. Iar dacă se întâmplă astfel înseamnă că întrebarea în sine este semnificativă din perspectiva unui răspuns.
În dialogul lui Platon, Republica, unul dintre personaje îi reproşează, la un anume moment dat, lui Socrate: „Ce-i cu vorbăria asta lungă pe voi, Socrate? Şi ce tot vă prostiţi făcându-vă temele unul altuia? Dacă vrei să ştii cu adevărat, Socrate, ce este dreptatea, nu te bizui doar pe întrebări şi nu te făli doar că poţi să respingi orice ţi-ar răspunde cineva. Căci trebuie să ştii că e mai lesne să întrebi decât să răspunzi“. (Platon, Opere vol. V, Ed. Ştiinţifică, 1986, p. 94).
Prof. dr. Cristina ŞTEFAN
Colegiul Naţional Spiru Haret – Bucureşti