„O filosofie aplicată ce se-ntâmplă aici!“. Sună nițel prețios, mai ales în felul cum o spune profesorul Andrei Vâlcu. Dar îi dai dreptate, dacă i-ai ascultat povestea până aici și o asociezi cu locul în care te afli: în „Atelierul de Muzică“, la Școala pentru Deficienți de Vedere din București, înțesat de instrumente muzicale și de instalații de sonorizare și pe deasupra auzi și că interlocutorul chiar e profesor de filosofie și până să se apuce de muzică a predat discipline socio-umane. În „atelier“ se lucrează pentru performanță, confirmată mai departe în școli de nivel superior, la festivaluri și în concursuri.

Veverițele Năzdrăvane

Performerii sunt elevi ai școlii, pe care-i reunește atracția devenită pasiune pentru muzică, ritm și creație spontană. Și-au zis la un moment dat „Veverițele Năzdrăvane“. Așa au început să iasă pe scenă, să fie cunoscuți. Elevii, ca oricare alții, au absolvit, însă nu­mele a rămas, a devenit un fel de marcă, pentru că purtătorii care s-au succedat sub numele ăsta au devenit recunoscuți, apreciați, premiați.

Constatarea că „Veverițele Năzdrăvane“ câștigă cam tot ce e de câștigat pe unde merg nu este chiar exagerată. Mentorul lor, profesorul Andrei Vâlcu, te reține în fața unei vitrine (e drept, cam ca de sufragerie) înțesate de plachete, medalii și trofee, și ale altor performeri ai școlii: Cosmin Candoi, acum absolvent, este multiplu campion mondial la escaladă la categoria lui. Prof. Irina Cosmina Cazan, director al școlii, subliniază că, în ge­neral, sunt elevi cu rezultate apreciate, cu preocupări diverse, unii, de exemplu, fiind înotători pasionați.

Cele mai mari sunt performanțele și cele mai multe trofee sunt ale „Veverițelor Năzdrăvane“. Ceva mai încolo de vitrină, un panou plin de poze și de steluțe imortalizează prezențe și succese pe scene ale acelorași „Veverițe“.

Afli că „Veverițele Năzdrăvane“ au pornit mai substanțial spre afirmare prin 2014, muzică făcând cam din 2012. Atunci au participat la festivalul „Miraje“ de la Cluj-Napoca și au fost premiate. Nici n-au știut că e ceva organizat sub formă de concurs. La ediția anterioară, în 2013, unde, de asemenea, participaseră, nu fusese decât un festival pe tema integrării, și atunci fiind remarcați.

Au urmat participări la diverse festivaluri, concursuri, cu trupa sau prin prezențe individuale. La festivalul „Caravana talentelor“, au câștigat o tabără de va­canță. La concursul de televiziune „Next Star“, variantă pentru copii a concursului „Românii au talent“, au primit Golden Star, calificativ care le-a dat dreptul să meargă direct în finală. Tot la televizor, dintre ei, solista Andrada Precup, elevă fiind, a câștigat concursul „X Factor“. Acum este studentă la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea Compoziție jazz. Lansată tot dintre „Veverițe“, Andra Maria Petre este în acest moment studentă în anul III la specializarea pian. Ea are capacitatea rară de a fi înzestrată cu auz absolut. S-a mai întâmplat să existe astfel de elevi în școală, sunt și acum, aceasta însemnând, simplu și aproximativ spus, că ei pot „să desfacă“ orice zgomot sau altă expresie sonoră și, de acolo, să transforme fiecare sunet în notă muzicală. În același context, este de spus că și alți foști elevi ai școlii au mers mai departe să se perfecționeze în muzică, la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București.

La un concurs internațional desfășurat sub egida Politehnicii din București, „TEDx“, trupa „Veverițelor Năzdrăvane“ a mai câștigat un premiu. De asemenea, laureate sau, în orice caz, participante au fost „Veverițele“, în ultima vreme, la festivaluri precum „Oameni aproape invizibili“, „Culorile muzicii“, „Conil Fest“, „Campioni speciali“, „Allegria“, „Caravana talentelor“, „Olimpiada de muzică“, „Tinere talente“ Iași.

Peste toate, cea mai mare performanță a „Veverițeilor Năzdrăvane“ este aceea că, de câțiva ani, câștigă premii și de in­terpretare, și de creație la fiecare ediție a festivalului „Toamna baladelor“, marele festival-concurs național de muzică folk tutelat de Ministerul Educației, unde zici că au pus stăpânire pe trofeu și a devenit o obișnuință să treacă de exigența unor profesioniști din juriu, care i-au apreciat mereu în timpul care, iată, s-a adunat: regretatul Victor Socaciu, Maria Gheorghiu, Andrei Păunescu.

Venind vorba despre apropierea de profesioniști, este de toată lauda că au atras atenția câtorva dintre aceștia și, drept urmare, au fost luați ca parteneri o dată de corul Madrigal, altădată, de Eugen Cristea.

Cât despre public, reacția e interiorizată din plin, specific, de către micii ar­­tiști: „Ne iubesc oamenii. Cele mai sincere aplauze simțim că sunt de la copiii din sală“.

Drumul spre succes

„Veverițele Vesele“ sunt îndrumate, cu contribuție semnficativă la educația lor, de soții Andrei și Adela Vâlcu. Adela este titulară în școală de prin 1996, de când a terminat Psihopedagogie specială la Universitatea din București. De fapt, lucrează în școală și mai demult, socotind că aici a făcut practică. Andrei venea pe la școală, o aștepta de la ore și zice că tare-l tulbura să tot vadă copii cu probleme care se reflectau în mersul lor, în gesturi. Tocmai ca să se debaraseze de receptarea asta, s-a hotărât să se apropie de acești copii, de mediul lor. A însoțit-o pe Ana într-o excursie cu copiii. A intrat și el în lumea lor. Prin mijlocirea muzicii (își luase chitara cu el) a încercat să stabilească o comunicare, având ceva studii în sensul ăsta, făcute în particular. S-a potrivit că o doamnă profesoară din grup, și ea nevăzătoare, știa multe cântece. A simțit multă receptivitate din partea copiilor, a remarcat că știu să țină ritmul, i-a învățat să dea ei cu degetele pe coarde și el să le țină acorduri.

Încurajat, Andrei a mers ulterior în școală, a devenit chiar un colaborator pentru muzică, până în 2014, când a devenit profesor educator al școlii. A observat la copii atracție pentru percuție și atunci, ca să facă treabă profesionistă (își punea problema cum se vor descurca cu bețele), a mers el însuși la un curs de tobe. Pentru copii, devenise „Domnu’ de la tobe“. Sincronizarea brațelor cu picioarele, poziția etc. pe care le necesită lucrul la tobe îi ajută și în terapia pe care o urmează ei.

Un set de bongos (un fel de tobițe) era la început tot ce se găsea în școală în materie de instrumente muzicale. Soții Vâlcu au început să cumpere instrumente pe banii lor. Cu timpul, venind și performanțele, și răsplata, au mai primit donații, au mai crescut posibilitățile de dotare.

„Noi suntem creativi pe partea muzicală“

Azi, Atelierul de Muzică este bine dotat, chiar încărcat și, mai ales, este foarte animat. Un du-te-vino printre sunete. „Trăim cu muzică. Suntem creativi“, zic doi dintre interpreții elevi, Cosmin Gabriel Simcea și Andrei Năftică, veniți într-o trecere prin atelierul lor.

Compun, improvizează tot timpul: „Un pic la pian, un pic la chitară, un pic la toate. Când mergem, fredonăm. Noi suntem creativi pe partea muzicală. Cu versurile mai puțin. Ne-a ajutat doamna Adela“, spun referitor la piesa cu care au câștigat Toamna Baladelor în 2023. Se apucă imediat s-o interpreteze. Adela se prinde parcă din reflex în frenezia lor. Fredonează împreună cu ei. Pe urmă, trec la o altă compoziție a lor, instrumentală. Cosmin e la block-flute. Andrei Năftică este la tobe. El compune cel mai mult. Încearcă să reconstituie piesa pe care i-a compus-o colegei lor Andrada pentru concurs, când ea era în clasa a VIII-a și ezita la ce liceu să meargă.

Din componența actuală a trupei, ca promițătoare sunt remarcate micile artiste Roberta Chiriac, Petruța Gerea. Cel mai nou venit este Ionuț Radu, din Vrancea, recomandat pentru „un timbru vocal in­teresant“. Intră parcă precipitat în atelier, montat să cânte: „Andrei, mă ajuți?“.

Susținerea reciprocă, nu numai muzical, prin acompaniament și compoziție, ci și sub aspect uman, în viața de toate zilele, este frapantă la toți. Contribuie la aceasta mediul de cămin în care trăiesc, nevoile personale și ale tuturor, activitățile în care sunt angrenați tot timpul. Este de remarcat că școala dispune de dotări dintre cele mai bune pentru recuperare, pentru terapie și de profesioniști de primă clasă în domeniu. Dimineața fac ore de școală ca toți elevii (cu manuale adaptate), iar după-amiaza au program de terapie și recuperare: terapie ocupațională, socializare, ludoterapie, stimulare cognitivă etc. Au o sală senzorială fascinantă pentru cine e străin de acest mediu.

Cât despre alte activități, cărora în mod curent și mecanic li se zice extracurriculare, la ei tot spre muzică și ­creație conduc. Cosmin are un canal de youtube. Se declară atras de cover-uri. Un alt membru al trupei, Rareș, își făcuse un radio online, i-a zis „Radio Nebunia“. Acum l-a închis. E foarte activ pe facebook. Andrei Năftică este pasionat de muzica electronică. Vrea să se dedice mixajelor. Au timp uneori și de cântat la biserică. Iarna, mai sunt cu colindele.

Ore întregi, o spun și ei, ar avea ce să-ți povestească, să-ți arate. „Suntem un model pentru alți deficienți de vedere“.

Profesorii sunt tot timpul împreună cu ei. „Facem ce putem“, zice Adela Vâlcu. Interesul și entuziasmul spune categoric că nu li s-a diminuat de-a lungul anilor. Nevoia de formare continuă este înțe­leasă de la sine. Totuși, recunoaște că timpul parcă nu le mai ajunge ca altădată. Și rutina? Aici, răspunsul vine prompt: „Rutină nu!“.

Articol publicat în nr. 51-52 al revistei Tribuna Învățământului