Motto: „Nu uita amănuntele, mai ales pe cele mici, căci de multe ori tocmai acestea sunt mai semnificative…” (Dostoievski)
Întregul ansamblu simfonic de lumină al vieții în Köln, un mare oraș germen și european, m-a învăluit cu respect și culoare din momentul în care am coborât din autocar. Aici anul școlar începuse în 12 august 2015. Consfătuirile cadrelor didactice avuseseră loc cu trei zile înaintea deschiderii noului an școlar. Cunoștința la care fusesem cazată este cadru didactic la una dintre școlile gimnaziale de referință din oraș și astfel am avut șansa de a vizita trei școli gimna­ziale: două școli gimnaziale cu elevi normali, sănătoși și o altă școală gimnazială pentru elevi cu deficiențe psihice și locomotorii.
Voi enumera aleatoriu câteva aspecte care la ei funcționează ireproșabil, în timp ce la noi lasă de dorit.
Menționez că am vizitat aceste școli atât în timpul vacanței lor, cât și după aproximativ două săptămâni de la deschiderea noului an școlar. Am stat de vorbă cu cadre didactice din conducerea fiecărei școli, cât și cu doi-trei profesori diriginți. Toate sălile de clasă sunt utilate cu calculatoare, hărți, table, videoproiectoare de ultimă generație care, normal, funcționează. Sălile de clasă, coridoarele, anexele, toaletele în timpul vacanței arătau perfect: nicio scrijelitură, nicio pată, niciun nume scris cu marker etc., deoarece aici se respectă legea. La intrarea în fiecare instituție sunt expuse: drepturile și obligațiile elevilor, drepturile și obligațiile cadrelor didactice și drepturile și obligațiile părinților. Ședința cu părinții avusese loc la o săptămână după începerea anului școlar la nivelul fiecărei clase. La întrebarea mea când va mai avea loc ședința cu părinții mi s-a răspuns că la sfârșitul anului școlar. No comment!
Elevii învață să nu se pârască și să fie responsabili începând cu perioada preșcolară. Sunt implicați în viața școlii și a comunității. Oamenii cu bani, patronii locali și nu numai sunt onorați să spon­sorizeze școlile în varii situații. Pentru ei este o cinste, și nu o vajnică laudă. Școlile gimnaziale pe care le-am vizitat sunt înfrățite cu câteva școli din mediul rural. Mi s-a explicat că aici nu se concepe ca un cadru didactic din mediul rural să fie subestimat de un alt cadru didactic din mediul urban. Nu mediul face diferența, ci calitatea.
Un învățător în pragul pensionării mi-a subliniat că, deși au fost perioade, ani când și societatea lor a trecut prin greutăți și mari transformări, învățământul lor nu a fost niciodată o Cenușăreasă în care incompetenții, amatorii să-și găsească doar un loc de muncă.
Elevii nu poartă uniforme. Este irelevant, mi s-a spus. Manualele, indiferent de obiectul de învățământ, sunt utile, calitative și, evident, atractive. Literele și cifrele se învață cu creionul pe caiet, și nu pe tabletă. Se lucrează mult cu caiete speciale și culegeri. Deși există în școală două-trei xeroxuri, în cancelarie sunt afișate orele când au permisiunea cadrelor didactice să xeroxeze diverse materiale. Cancelariile spațioase sunt utilate cu mese și dulapuri pentru fiecare cadru didactic, care își poate ține planificările, cărțile, culegeri, planșe etc. Nu sunt camere de luat vederi pe coridoare sau în clase, dar ordinea și disciplina sunt cele două coordonate care se găsesc la tot pasul. Nici nu pot concepe un sistem de învățământ fără ordine și disciplină. Copiii au un spirit civic foarte dezvoltat. Nu am auzit într-un an școlar expresii: „Te rog frumos!”, „Mulțumesc!”, „Poftim” câte am auzit aici într-o zi și îndeosebi în rândul elevilor.
Toate orele pe care le fac în plus în școală cadrele didactice se consemnează într-o altă condică decât cea obișnuită și la sfârșitul lunii sunt remunerați. Deși spațiile de joacă, curtea arată impecabil, dacă plouă, viscolește, elevii nu au voie să părăsească incinta (interiorul) școlii în timpul pauzelor.
Comitetele de părinți sunt unul dintre „motoarele” oricărei școli spre buna funcționare de-a lungul fiecărui an școlar. Orarul școlii, al claselor îl efectuează prin rotație fiecare cadru didactic din școală la nivelul specific pregătirii lui (primar, gimnazial). Materiile considerate grele, complexe sunt limba maternă și matematica. Acestea obligatoriu se găsesc în primele ore din fiecare zi.
Un alt capitol excepțional este faptul că, indiferent de specializare, cadrul didactic nu efectuează munca de secretar, secretariat. E doar cadru didactic și atât! Mi s-a atras atenția că așa este peste tot, indiferent de numărul de elevi dintr-o școală. Evident, nu există aici învățământ simultan. S-a eradicat demult! Li s-a părut curios că am întrebat. Când le-am confirmat că la noi este și învățământ simultan, s-au mirat și m-au întrebat ce fel de țară europeană suntem, cum este posibilă o astfel de anomalie…!?!
De asemenea, politicul nu are ce căuta în școală aici. Cu totul altele sunt criteriile de numire a ministrului, a inspectorului, a directorului. Nu culoarea politică a partidului de guvernare face diferența, ci calitatea, moralitatea, studiile, cărțile publicate și apreciate etc. Tot aici este de subliniat că un cadru didactic nu are aici salariu de merit sau, mai nou, gradație de merit (pe care la noi o primește pentru cinci ani, timp în care nu mai face nimic ca să o merite). Se dau premii cadrelor didactice pe mai multe niveluri: contribuția la renumele școlii, competiții internaționale la care au participat elevii lor, articole și cărți de specialitate publicate (traduse în alte limbi), activități îndelungate vizând spiritul civic, descoperirea talentelor în rândul elevilor etc.
O atenție deosebită conjugată cu cinste și stimă se acordă cadrelor didactice care se pensionează: cadrele didactice din școală, elevii celui care urmează să se pensioneze sunt prezenți la o lecție de adio, ținută de respectivul cadru didactic, după care urmează o festivitate în cinstea lui. Din partea statului primește o considerabilă sumă de bani. Pentru fiecare școală este o cinste, o carte de vizită să cuprindă într-un panou cadrele didactice pensionate.
Consilierea cu părinții se efectuează după un orar stabilit de învățător sau profesorul diriginte și care se ține fără referate tematice și procese-verbale!
Cadrele didactice sunt verificate de-a lungul întregului an școlar, nu însă prin lecții-șablon sau accentuat sofisticate pe care apoi nu le mai ține niciodată la clasă. Nu. Verificarea decurge firesc: cadrul didactic este implicat atât în activitatea la clasă, cât și în activități extrașcolare; în proiecte care sunt de durată, și nu doar pentru o sărbătoare religioasă sau doar pentru un anumit anotimp; se pronunță în privința unui anumit cadru didactic doar alte cadre didactice de aceeași specialitate sau superiorii acestuia. Se dau calificative cadrelor didactice la sfârșitul fiecărui semestru, dar nu tuturor din școală calificativul „foarte bine”. Cei din conducerea școlii sunt verificați de superiorii lor, dar prin vot secret primesc calificative din partea celorlalte cadre (a întregului colectiv).
Rutina nu-și găsește loc în sistemul german de învățământ. Atât elevii, cât și cadrele didactice sunt relaxați, zâmbitori, bine intenționați, respectuoși, cuviincioși.
Școala gimnazială pe care am vizitat-o și în care studiază elevi cu deficiențe psihice și locomotorii nu are termen de comparație cu ce școli de profil sunt în sistemul nostru de învățământ. Școli utilate cum multe dintre școlile noastre nu sunt, cadre didactice specializate.
Zilele se consumau nemiloase una după alta. Nu exagerez atunci când menționez că mi-a plăcut mult ce am văzut, cunoscut… parcă făceam parte dintr-un film care tocmai se derula. În telefonul meu aveam stocate fotografii, instantanee cu elevii mei, clasa mea. Deși sunt mândră de școala în care funcționez, de elevii și colegii mei, mi-au silit sinele să păstrez tăcerea și să nu le arăt fotografiile în care apare o tablă jalnică „ce funcționează” încă din 1974, de când a fost dată în folosință școala. Chiar mi-a fost rușine!
Cochetând cu ipoteza că oamenii sunt mai puternici decât locurile, după două zile de vizite intense am cerut permisiunea uneia dintre conducerile școlilor gimnaziale să particip la una-două activități în cadrul disciplinei limbă și comunicare. Am fost acceptată, ba mai mult, mi s-a propus să țin o lecție de gramatică unei grupe de 12 copii cu vârste între 11 și 12 ani. Dar despre aceasta voi scrie pe larg într-un alt material.
Prof. Diana GLÜCK,
Școala Gimnazială Giera, Județul Timiș