Sondaje de opinie, în cascadă și tot mai nemiloase în concretețea lor, ilustrează pregnant și fără niciun dubiu adevărul că încrederea publică în reprezentanții desemnați să facă legi bune, pentru cetățeni și viitorul țării, se află într-o involuție galopantă, mai mult decât îngrijorătoare prin impactul dezastruos asupra stării de criză socio-morală profundă și generalizată din societate.
Și totuși, cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, aleșii neamului au ținut să demonstreze nici mai mult, nici mai puțin decat că nu au învățat nimic din eșecul rămas în istoria recentă drept „marțea neagră”, revenind, agresiv și ca un făcut, tot într-o zi de marți, în centrul indignării universale printr-un nou abuz, sfidător și imoral, autoacordându-și o a doua pensie, supranumită indemnizație, `n funcție de timpul lâncezelii în forul suprem, pe bani publici și privilegii de tot felul. Acest act nedrept și revoltător, așa-zis compensatoriu, reparatoriu sau alte motive, care de care mai subțirele, combătut cu argumente invincibile, spre lauda ei, de unanimitatea presei, a stârnit reacția firească de indignare și dezavuare, într-adevăr întemeiată, a oamenilor de bună-credință, pensionari îndeosebi, care s-au trezit (pentru a câta oară?) sfidați, înșelați și umiliți de cei în care au crezut, mandatându-i să le reprezinte interesele și să le garanteze drepturile.
În lumea educației, aflată, ca de obicei, în aceste zile alături de elevi, în febra încheierii cu un bilanț cât mai bun a anului școlar, bulversarea și dezamăgirea cruntă au atins cote înalte, mai ales în rândul sutelor de cadre didactice în pragul despărțirii definitive de catalog, după o carieră dăruită muncii demne, care descoperă cu stupoare între inițiatorii și susținătorii scandalosului demers legislativ foști colegi, într-o prestație demagogică, jenantă prin evidența interesului. Acestora și tuturor semnatarilor Legii pensiilor speciale, cu nesocotirea flagrantă a principiilor constituționale, legale și morale sacre, nu le va fi ușor, dimpotrivă, opinăm, le va fi imposibil să explice, cu atât mai mult să convingă de ce pentru milioane de concetățeni, inclusiv educatoarea/învățătorul/profesorul care le-au deslușit, primii, sensul cuvintelor de bine, cinste, onoare, dreptate, lege etc., pensia cuvenită după o viață de muncă este cea legală, în timp ce ei, parlamentarii, cu 10% încredere și cam tot pe atâția certați cu legea, departe deci de a se regăsi între cei cu adevărat merituoși din această țară, își permit atribuirea de pensii suplimentare, sfidătoare, pe criterii inventate, numai pentru că, în absența conștiinței, așa le dictează interesul, egoismul și lăcomia.
„Tara va fi ce este școala.” Aici, în acest text, concis și dens, aparținând celui ce „a vărsat pe altarul patriei sale toate comorile sufletului”, poetul și ministrul patriot Dimitrie Bolintineanu, se poate afla răspunsul la această dilemă teribilă – Cum este posibil? –, a cărei veridicitate se direcționează inevitabil tot spre Educație, responsabilă seculară, prin menire, de buna pregătire și formare a cetățenilor, exprimată în profesionalism și patriotism, inclusiv atunci când sunt chemați să facă legile de care depind progresul și viitorul țării.
Prof. Constantin BARBUTA