De obicei, atunci când educația și schimbarea sunt alăturate, tendința comună a celor care muncesc în sistemul de învățământ este să insiste asupra faptului că educația va determina o schimbare într-un sens bun. Un om educat are șanse mai mari de integrare pe piața forței de muncă, iar în plan personal poate duce o viață de o calitate mai ridicată. La nivelul societății în ansamblu, educația face posibil progresul, ridicarea nivelului de cultură și civilizație etc.

Însă termenii pot fi corelați și astfel încât să ne întrebăm: cum vor afecta schimbările care urmează să aibă loc modul în care se va desfășura activitatea în sistemul de educație? Vor fi ele benefice, vor constitui cadre potrivite pentru un învățământ de calitate sau vor aduce neajunsuri suplimentare?

Termenii educație și schimbare au fost considerați termeni cheie și în titlul unei conferințe dedicată respectului pentru drepturile omului: Conferința Anuală a Drepturilor Omului, organizată de către Institutul Român pentru Drepturile Omului, împreună cu instituții partenere și diverși colaboratori.

Conferința cu titlul generic Dreptul la siguranță și pace. Educație, Schimbare, Emancipare s-a desfășurat în data de 8 decembrie 2022, în Sala de Colegiu, la sediul Institutului Național de Statistică.

Discuțiile au fost moderate de către prof. univ. dr. Nicolae Voiculescu, de la Universitatea Titu Maiorescu din București. În cuvântul de deschidere s-au adresat directorul IRDO, dr. Adrian Bulgaru, apoi Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS, prof. Eugen Stoica, director în Ministerul Educației, și alți participanți. Conferința a avut loc în format hibrid, ceea ce a permis participarea persoanelor interesate din diferite locuri din țară. De exemplu, de la Cluj a participat directoarea Colegiului Național George Barițiu, prof. dr. Alina Bărăian, din Republica Moldova, doamna Veronica Lupu, vicepreședinte al Platformei pentru Egalitate de Gen, de la Galați, conf. univ. dr. Carmen Crețu.

Evenimentul a fost unul semnificativ, în primul rând, pentru că a reunit profesioniști din domenii de activitate diferite, dar complementare în susținerea și promovarea drepturilor copiilor, experți care au avut astfel ocazia de a face un schimb de idei și experiențe de bune practici.

De pildă, domnul Viorel Vișan, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Co­­pilului, s-a referit la „Modificările legislative în domeniul protecției și ocrotirii tinerilor după ieșirea din în­grijirea din partea statului“, domnul Eugen Bogdan Preda, Coordonatorul Național al Departamentului de Integrare din cadrul Consiliului Național Român pentru Refugiați (CNNRR) a făcut trimitere la „Răspunsul societății civile în gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina“, iar psihologul Viorela Togan a vorbit despre Unitatea Protejată „Nazarcea Grup – promotor al schimbării și dezvoltării în viața persoanelor cu dizabilități“.

Din sfera educației au participat atât profesori, cât și elevi care au luat parte la lucrările conferinței chiar din clasele în care învață. Această oportunitate de a implica elevi în activități cu valențe educative în care își dau concursul profesioniști din domenii diferite de activitate trebuie remarcat drept un exemplu de bune practici în școală.

În cadrul lucrărilor conferinței, cu referire la sistemul de învățământ s-a desprins o preocupare îngrijorată pentru relația dintre educația pentru drepturile omului și tendințele de schimbare, ocazionate de proiectele legilor învățământului, dar nu numai de către acestea.

Despre ce este vorba? Educația pentru drepturile copilului fusese introdusă din anul 2017, în cadrul Educației sociale, ca disciplină de trunchi comun pentru clasa a V-a, cu titulatura: Gândire critică și drepturile copilului. Această disciplină nu se mai regăsește în propunerile legislative actuale.

Analizând proiectul Legii învățământului preuniversitar, din perspectiva interesului educației pentru drepturile omului, putem remarca apariția unei noi discipline școlare integrate în trunchiul comun: Educația pentru viață. Aceasta este gândită drept disciplină modulară, concordantă nivelului de educație al elevului, totodată fiind parte integrantă a profilului absolventului.

În proiectul de lege se precizează că: disciplina Educația pentru viață va include module de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă și alte module care pot fi stabilite prin ordin al ministrului Educației (p. 45).

Așa cum decurge la o primă observație, educația pentru drepturile omului nu apare menționată ca modul de sine stătător. Principial vorbind, există însă posibilitatea ca aceasta să se poată realiza prin intermediul lecțiilor din unele dintre modulele incluse Educației pentru viață, cum ar fi: educația civică, educația interculturală, educația pentru cetățenie democratică. Mai putem spera ca educația pentru drepturile omului să fie introdusă în mod expres prin ordin al ministrului Educației, așa cum lasă deschisă oportunitatea proiectul de lege.

În noua structură organizatorică se preconizează ca în planurile-cadru de învățământ să crească ponderea curriculumului la decizia școlii (CDȘ), ceea ce va asigura o mai bună flexibilitate curriculară, cu scopul de a răspunde specificității în dezvoltarea comunitară, precum și intereselor de cunoaștere și formare directe ale beneficiarilor educației.

În acest sens, Educația pentru drepturile omului poate fi propusă ca un curs opțional de către profesorii care predau discipline socio-umane sau istorie, la nivelul fiecărei școli.

Pentru a veni în sprijinul celor care consideră importantă o astfel de dimensiune în educație ar fi interesant de construit, în mod analog cu crearea unei Platforme Digitale Naționale a Școlilor Verzi (platforma va cuprinde: resurse educaționale, exemple de bune practici etc.) așa cum propune proiectul de lege (p. 80), o Platformă Digitală Națională a Școlilor Drepturilor Omului.

Dar proiectul de lege vizează deocamdată doar aspecte care au ținte de tip ecologic, iar nu unele care să ajute tine­rele generații să aibă o deschidere de tip cultural spre om și valorile umaniste. Evident, cele două tematici educative nu se exclud. Deocamdată însă, direcția în care se vor desfășura activități educative, cu o vizibilitate mai clară, este spre sfera ecologică. Acest fapt poate fi dedus și din includerea în structura anului școlar a unei săptămâni verzi. Aceasta se va des­fășura în mod efectiv încă din acest an școlar.

Cei care fac o pledoarie susținută în favoarea educației pentru valori în general, iar pentru respectul acordat drepturilor omului, în special, ar putea presu­pune că teme dedicate subiectului pot fi abordate în cadrul unei săptămâni de acum consacrate sub titlul generic Școala altfel.

Documentele de politici publice su­gerează că sistemul de educație, în orizontul anului 2030, va avea o structură flexibilă, care va cuprinde cursuri prevăzute în sistemul formal de învățământ, la care se vor adăuga, într-o pondere semnificativă, activități din sfera educației non-formale.

În acest sens, în Raportul proiectului prezidențial România Educată se precizează că școala are drept misiune să formeze personalitatea tinerilor, să le creeze premisele de a avea o cultură civică solidă, respectul față de semeni și toleranța fiind valori cheie asumate și exersate pe tot parcursul educațional: „Școala formează nu doar tineri care stăpânesc și aplică informațiile primite, ci și caractere umane, care își exersează în permanență integritatea, toleranța, respectul față de celălalt, față de mediu și față de societate. Sistemul de educație formează cetățeni activi, cu valori europene, adaptați condițiilor economice și sociale, cu o cultură civică și democratică solidă“ (http://www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2021/07/Raport-Romania-Educata-14-iulie-2021.pdf, p. 21). De aici devine clar că formarea unor caractere puter­nice se poate realiza doar dacă în școală există o consistentă educație axiologică.

Tendința care se prefigurează din proiectele de lege este aceea de a realiza într-un mod complementar prin educație formală, dar și non-formală, educația pentru valori.

Teama, pe care în mod legitim o pu­­tem avea, este referitoare la faptul că deși la nivel declarativ sunt făcute explicit trimiteri la valori, la cele europene, în fapt, orientarea formării școlare devine să fie din ce în ce mai pregnant una de tip instrumental. Indicele economiei și societății digitale arată că, în prezent, 4 din 10 adulți nu dispun de competențe digitale de bază (https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/digital-skills-and-jobs), iar de aici, preocuparea pentru formarea unor astfel de abilități este îndreptățită.

Fragmentată modular, educația pare că se va pierde la trecerea de la un modul la altul. Din tipul de organizare preconizat se deduce faptul că importanța conferită diferitelor module este una relativă. Mai mult, ideea este întărită și prin forma de evaluare propusă pentru fie­care mo­­dul. Aceasta este una de nivel secund, deci nu cu notă și medie, cum are loc în școală în mod obișnuit, ci prin ­calificative.

În sistemul de învățământ, evaluarea prin calificative era considerată adecvată pentru elevii claselor mici. Extinderea pentru elevii mai mari a acestui tip de evaluare poate fi problematică în sine. Mai mult, cum ar putea un profesor să atribuie unui elev calificativul „Respins“ la Educația pentru viață?

Educația pentru dezvoltarea umană

Cum vor fi făcute în mod efectiv schimbările prin adoptarea noilor legi ale învățământului astfel încât însăși educația să nu fie îngrădită?

Adaptarea tinerilor la societatea informațională, încadrarea lor pe o piață a forței de muncă atât de dinamică sunt ține importante pentru funcționarea într-un mod optim a societății în viitor. Totuși, spre deosebire de reperele din vechea legislație care guverna învățământul, pare că tendința este aceea de a presupune că educația pentru valori în general, educația profund umanistă pentru dezvoltare calitativ umană este neglijată, presupusă ca fiind posibilă implicit prin faptul că elevul petrece un anumit număr de ani în școală.

Din păcate, realitatea socială sugerea­ză că nu este chiar așa. Să luăm un exemplu. Absolventul unei forme de învățământ dovedește că a achiziționat competențele prevăzute prin profilul de for­mare, dar, deși deține aceste competențe, nu se grăbește să le valorifice, să le pună în practică. Dacă munca nu este considerată o valoare, atunci mulți dintre absolvenți nu vor fi interesați să muncească. În acest sens, 19,4% dintre tinerii între 15-29 de ani nu se aflau într-un program educațional sau de formare, nu erau încadrați profesional în câmpul muncii la sfârșitul anului 2022 (ei fiind indentificați drept Not in Education, Employment, or Training – NEETs https://neets-romania.ro/). Ce se întâmplă cu acești tineri? Cum să fie întrunite condițiile pentru respectarea drepturilor omului dacă unii dintre tineri nu fac niciun efort pentru viața lor?

Lipsa de orientare valorică, o motivație scăzută pentru dezvoltare personală pot fi cauze ale lipsei de implicare. Legătura dintre educație și piața forței de muncă nu este suficient de bine articulată astfel încât absolvirea unei forme de învățământ să fie considerată o cale sigură spre un loc de muncă onorabil, bine plătit, care să aducă satisfacții profesionale. Așa se ajunge probabil la faptul că, deși sunt tineri și ar avea o multitudine de oportunități de realizare în viață, nu consideră școala drept un mod de a deveni mai puternic, un om capabil de a stabili anumite scopuri și de a le atinge cu ­succes.

Conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populației și Lo­­cuințelor din 2021, pentru învățământ apar informații care ne îndeamnă la reflecție. În Structura populației rezidente după nivelul de educație, Institutul Național de Statistică menționează că, din totalul populației rezidente, 43,5% au un nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% au un nivel scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită), iar numai 16,0% au un nivel superior de studii (https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/cp-date-provizorii-­rpl2021.pdf).

Față de datele Recensământului din 2011, ponderea celor care au un nivel scăzut de educație s-a micșorat (de la 50% la 40,5%), procentele celor cu studii la nivel mediu au crescut (de la 37,1% la 43,5%), precum și a celor cu studii superioare (de la 12,9% la 16%).

Totuși, înțelegem că un procent foarte mare – 40,5% – dintre rezidenți au ab­solvit, cel mult, cursurile școlii gimnaziale. Pentru a fi oameni pe deplin funcționali într-o societate informațională este necesar însă un nivel cel puțin mediu de educație. Cum va fi posibil acest fapt?

La nivelul Uniunii Europene, 2022 fusese desemnat drept Anul european al tineretului, cu scopul de a integra problemele tinerilor în politicile publice și de a organiza activități dedicate tinerilor, aceștia fiind speranța pentru viitor a ­uniunii (https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/eu-affairs/20211213STO19307/anul-european-al-tineretului-2022).

Ipoteza de la care s-a plecat a fost aceea că asupra tinerilor s-au răsfrânt multe din neajunsurile create în peri­oada de COVID-19. Mulți tineri ajunse­seră șomeri, unii avuseseră probleme semnificative de sănătate. Tocmai pentru a-i sprijini pe tineri, Europa le dedicase un an prin care să sublinieze importanța pe care o au aceștia pentru viitorul comunitar, un viitor pe care îl dorim mai bun decât prezentul frământat de o multitudine de dificultăți.

Într-o Comunicare a Comisiei către Parlamentul European privind realizarea Spațiului Comun al Educației până în 2025, se menționează că: „Educația este fundamentul împlinirii personale, al capacității de inserție profesională și al cetățeniei active și responsabile. Dreptul la educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții, care trebuie să fie favorabile incluziunii și de înaltă calitate, este proclamat de Pilonul european al drepturilor sociale ca primul său principiu. Uniunea își restabilește strategia de creștere pe baza durabilității, cu tranziția verde și tranziția digitală ca factori de transformare. Educația se află în centrul modului de viață european, con­solidând economia socială de piață și democrația prin libertate, diversitate, drepturi ale omului și justiție socială“ (https://eur-lex.europa.eu/legal-content, p. 1). Deci, educația, democrația și drepturile omului sunt pilonii Spațiului Comun al Educației, în viziunea europeană contemporană.

2023 – Anul european al competențelor

Anul 2023 este declarat la nivelul Uniunii Europene drept Anul european al competențelor (https://www.fonduri-­structurale.ro/stiri/29740/anul-2023-a-fost-desemnat-drept-anul-european-­al-competentelor). Scopul declarat este acela de a promova învățarea pe tot parcursul vieții, astfel încât să fie asigurate competențele necesare pentru buna funcționare a pieței forței de muncă. Obiectivele anului european se află în strânsă legătură cu cele ale Strategiei Europa 2030, conform cărora cel puțin 60% dintre adulți ar trebui să participe la formare în fiecare an. Acest lucru este, de asemenea, important pentru atingerea nivelului optim privind rata de ocupare a forței de muncă, de cel puțin 78%, până în anul 2030. Problema identificată este aceea că oamenii au nevoie de o formare continuă pentru a face față schimbărilor de pe piața forței de muncă. Astfel, competențele trebuie aduse în concordanță cu cerințele pieței forței de muncă, aflată la rândul său într-o tranziție digitală.

Așa cum rezultă din datele Eurostat, în prezent numai 37% dintre adulți ur­mează cursuri de formare în mod regulat. Conforma țintelor asumate de Strategia Europa 2030, cel puțin 60% dintre adulți ar trebui să participe la cursuri de formare în fiecare an.

Anul european al competențelor se dorește o inițiativă de a face vizibilă im­­portanța aportului adus de învățare și formare în societatea în care trăim. În acest sens, vor fi urmărite mai multe aspecte. În primul rând, promovarea unor investiții în formare și perfecționare. Apoi, formarea unor competențe care să aibă relevanță pe piața forței de mun­că, dar și o mai bună corelare a aspirațiilor persoanelor cu realitatea pieței forței de muncă. Iar când este vorba despre aspirații știm că un rol important îl au valorile la care oamenii se raportează.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret, București

Articol publicat integral în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului