Un alt criteriu de clasificare a modelelor de instruire este cel al raportării la acțiunile didactice promovate predominant, din motive paradigmatice sau programatice, susținute la nivel de doctrină sau de ideologie pedagogică. La acest nivel, literatura de specialitate identifică mai multe categorii de modele de instruire (vezi Ioan Cerghit, Strategii de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 51‑206):

1) Modelul de instruire bazat predominant pe acțiunea de comunicare: a) tradițională – unidirecțională; b) modernă – interactivă, realizată la nivelul repertoriului comun dintre profesor și clasa de elevi (abordată frontal, pe microgrupe, individual), în condiții de conexiune inversă permanentă (externă și internă, pozitivă și negativă); c) postmodernă – prin resursele tehnologice ale informaticii (învățământul deschis la distanță; învățământul multi‑media, învățarea electronică/e‑learning).

2) Modelul de instruire bazat predominant pe acțiunea de procesare a învățării: a) internă – de tip euristic, de tip operațional, de tip „învățare deplină“; b) externă – de tip algoritmic, de tip instruire programată; de tip învățare programată; de tip instruire/învățare prin îndeplinirea obiectivelor concrete (operaționale), de tip instruire/învățare asistată de calculator.

3) Modelul de instruire bazat predominant pe acțiunea de valorificare a contextului instruirii la nivel de: a) organizare a situațiilor de învățare (prin interacțiunea ecologică învățare‑mediu; prin raportare la condițiile ierarhice ale învățării; prin confruntarea cu „varietatea nelimitată“ a problemelor care apar în „situația de instruire“ (probleme de ordin: docimologic; cognitiv, afectiv, psihomotor; social, individual, mixt; probleme precise‑imprecise, determinate‑nedeterminate, deschise‑închise); b) construcție a situațiilor de învățare, favorabile clasei/microgrupului/elevului individual, în condiții de: b‑1) învățare prin: receptare, cercetare și descoperire, transfer, intercomunicare, exersare, evaluare continuă/formativă, autoformativă; b‑2) analiză de situație: psihologică, sociologică, pedagogică (structurală, experențială); b‑3) abordare prioritar didactică, etnografică, sociopedagogică, psihosocială, experimentală, comunitară (locală, regională, națională, internațională).

4) Modelul de instruire sociocentric, bazat predominant pe interacțiunea socială, realizată în condiții de a) determinare a dimensiunii sociale a învățării (prin interacțiunea socială abordată în context deschis, „ca mediație socială a învățării“; la nivel de „interdependență socială și autonomie cognitivă“; b) provocare a conflictelor sociocogntive (concept elaborat de reprezentanții constructivismului: psihologic/Piaget – socio‑cultural/Vîgotski, Bruner); c) organizare a socială a învățării (prin „situațiile de cooperare bazate pe conflictul sociocognitiv; crearea de situații competitive“; prin perfecționarea metodologică a „rolului profesorului în situațiile sociale de învățare“).

 5) Modelul de instruire bazat predominant acțiunea de procesare a informației, realizată prin: a) învățare abordată ca „formă superioară de procesare conștientă a informației“ care are ca rezultat performanțele obținute, „concretizate în reprezentări cognitive și cunoștințe“ (declarative/teoretice – procedurale/deprinderi și priceperi implicate în rezolvarea de probleme și de situații‑problemă – condiționale/atitudini pozitive față de cunoștințele asimilate și interiorizate); b) conceptualizare a informației prin operații de analiză‑sinteză, generalizare‑abstractizare, comparație, ierarhizare, clasificare, concretizare – logică; c) formalizare a informației: grafică, iconică, verbală; d) utilizare a informației, interiorizată (prin conceptualizare și formalizare), valorificată optim în context deschis, în condiții de transfer (disciplinar, intradisciplinar, interdisciplinar, pluridisciplinar/multidisciplinar, transdisciplinar) și de exprimare creativă, inovatoare.

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA