Cunoscut ca profesor şi scriitor de o mare disponibilitate creativă, Ștefan Vida Marinescu  mi-a expediat recent ultima lui carte, lansată la Gaudeamus pe 15 noiembrie. Am răsfoit-o, m-a atras titlul neobişnuit, şi am încercat repede o clasificare, ajutându-mă chiar de indiciul autorului plasat discret pe copertă: „– evocări – portrete – confesiuni –“  Şi, într-adevăr, cartea e una de evocare, schiţând cu discreţie portrete, dar are, ca un fel de halou, şi caracterul de confesiune. Citind-o apoi, mi-am adus aminte de „Cartea cu prieteni“ a lui Fănuş Neagu. Undeva mai adânc, din memoria mea de şcolar a apărut şi „Oameni care au fost“,  de Nicolae Iorga.
Trebuie să fii un spirit generos şi capabil de afinităţi elective în acelaşi timp pentru a reţine chipurile celor cu care existenţa ta se încrucişează de-a lungul unei vieţi întregi, fiindcă zice autorul: „Existenţa noastră se află (…) sub semnul întâmplării, al împrejurărilor, al unor întâlniri şi contacte umane, fericite, mirabile uneori. Personal, spiritual reflectând, m-am bucurat de cunoşterea, apropierea ori colaborarea unor persoane-personalităţi-opere, devenite, iată, personaje principale, de Carte“.
Dar cine sunt acele personalităţi care beneficiază de „portretul“ scriitorului? Unele sunt foarte cunoscute, scriitori sau critici, istorici literari de primă mână din literatura noastră (Ana Blandiana, George Astaloş, Dumitru Micu, Eugen Simion, Gelu Naum), alţii sunt profesori şi scriitori (Valeriu Anghel sau Romulus Sălăgean), iar alţii sunt parte dintr-o listă (de „adaos şi postadaos“) de personalităţi rămase în memoria lui Ştefan Vida Marinescu, într-o împrejurare sau alta.
Portretele realizate au darul conciziei, autorul mizează pe găsirea unei formule fericite, sintetice, uneori metaforice, menită să închidă prin  filigramare/ori să deschidă chipul celui evocat. Ana Blandiana este „Doamna Poeziei“, fiind în spaţiul culturii româneşti şi expresia unor „gesturi ale conştiinţei“, George Astaloş este „ un „Personaj“ fabulos, Dumitru Micu e un „clasic al istoriei şi criticii universitare“, Eugen Simion ilustrează „Excelenţa critică“, Gelu Naum este „magnificul suprarealist“. Alte personalităţi evocate sunt. „romancierul pururui tânăr“ (Constantin Stan), „scriitor şi animator ideal“ (Valeriu Anghel”), „Poet de atitudine“ (Romulus Sălăjan) sau „Poetul deplin“ şi „opera deschisă“ (Florea Burtan). Printre cei evocaţi îşi face loc şi un cineast (Stere Gulea) care este: „Un Cineast realist şi poetic“.
Cartea este un model de stilizare a emoţiei, căreia i se adaugă ici-colo inserţia critică revelatoare. Stilul are aceleaşi valenţe de limpezime clasică, cu care ne-a obişnuit autorul, hrănit, paradoxal însă, de o sintaxă modernă, uneori eliptică, amintind pe alocuri de poetul Ştefan Vida Marinescu.
Autorul însuşi apare, ca într-o gravură, pe coperta a patra, printr-o emoţionantă „confesiune de final“: „Mi-este dor de aceşti oameni de cultură, de cei de AICI, dar şi de cei de DINCOLO (care nu vor şti niciodată de ecoul «absenţei» lor). Sper ca, într-o ficţiune viitoare, Ei şi alţii vor deveni ipostaze romaneşti de prim-plan, pentru împlinirea unei depoziţii autobiografice, pe un (alt) drum al «licitaţiei ingerilor»“.
O carte unică în felul ei, menită parcă să ne spună că, în ciuda tuturor „crizelor“ (politice, de cititori, de valori, de asumări, de contemplaţii), cineva lucrează la un templu menit să rămână.
_______________________
*Ştefan Vida Marinescu, Pro-eminenţa memoriei, „Personaje principale“, – evocări – portrete – confesiuni –, Editura Eikon, Bucureşti, 2018
P.S. Ştefan Marinescu Vida este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN.Club România. Doctor în filologie şi teatru, fondator, proprietar şi preşedinte al mai multor societăţi, reviste şi al Editurii Euro-Vida M, autorul a scris  peste 60 de cărţi de poezie, eseu, critică, sau publicistică.
I s-au consacrat două monografii critice.
Adrian COSTACHE