Educația este o prioritate națională. În România această sintagmă a trecut peste prefacerile revoluționare din ’89. A fost preluată și clamată de toate guvernele care s-au perindat prin Palatul Victoria. Nu mai vorbim de Opoziție! Toate forțele politice au priceput, mai repede decât multe alte lucruri, că o asemenea abordare dă bine. Și s-au adaptat. Ce e bun pentru Europa e bun și pentru noi. Păi, cum să fie altfel dacă noi luăm de bune și unele lucruri considerate rele de alte țări membre UE.
Domeniu „neproductiv” prin definiție, cu puține investiții, cu mari cheltuieli și multe bătăi de cap, Educația a fost mereu pasată – ca o castană caldă – de la un partid la altul. Faptul că în ultimii 24 de ani Ministerul Educației a avut 13 titulari demonstrează suficient de bine acest lucru.
Departe de bătăliile grele, ce vizează Finanțele, Transporturile sau Internele, Educația a fost mereu tratată ca o complicată chestiune nerentabilă. Reforme inventate și abandonate înainte de start au lăsat urme adânci la nivelul unei generații.
Finanțarea jenantă, asigurată atât în timp de creștere economică, cât și în timp de criză, a agravat decizii manageriale cel puțin bizare. În multe cazuri, abordările aiurea nu au fost legate de lipsa banilor. Nepriceperea unor amploaiați propulsați politic în sfera Puterii a produs daune mai mari decât subfinanțarea cronică. Exemplele, extrem de numeroase în anii precedenți, nu lipsesc nici în zilele noastre. Probleme cu soluții simple (care nu necesită finanțare), abordate neprofesionalist, duc uimirea cetățenilor la apogeu.
Putem discuta bunăoară despre admiterea în liceu. Sistemul centralizat „computerizat” a rămas încremenit în reperele anului 2001. Defectele identificate de-a lungul timpului nu au produs schimbări importante. Despre un examen de admitere s-a tot vorbit. De întâmplat însă nu s-a întâmplat nimic. Absolvenții de gimnaziu continuă să completeze o listă interminabilă cu opțiuni după care sunt repartizați la nu se știe ce școală, profil sau specializare. În general, e bine. Dar nu puține sunt situațiile în care repartiția este alterată fie de erori în completarea fișelor, fie de rezultate la evaluarea națională – fără legătură cu realitatea.
Opțiunile sunt inspirate, printre altele, și de un clasament al liceelor în funcție de ultima medie de admitere în clasa a IX-a. Deși, în opinia unora, avem de-a face cu o găselniță deșteaptă, clasamentul cu pricina nu are nimic de-a face cu o analiză cât de cât serioasă.
Într-o formațiune de studiu se poate întâmpla să fie 29 de elevi admiși cu medii peste 9 și un elev cu media 5,20. Clasamentul întocmit după criteriul „ultima medie de admitere” va încuraja candidații cu medii mai mari de 6 să opteze pentru clasa respectivă.
Putem presupune că broșurile care conțin aceste informații sunt doar un sprijin pentru absolvenții de gimnaziu. Ce ne facem însă cu clasamentele oficiale întocmite în baza acestui criteriu? Poate cineva să justifice, cât de cât logic, perpetuarea acestui sistem? Are cineva intenția să repare această defecțiune? Vor avea vreodată liceele dreptul de a-și selecta elevii? Încă nu știm.
Știm însă că MEN va efectua controale cu prioritate acolo unde se înregistrează diferențe semnificative între rezultatele la evaluarea națională și rezultatele obținute în timpul gimnaziului. Să controleze ce?
Cu riscul de a-i plictisi pe cei avizați, trebuie să menționăm că media din gimnaziu, la orice disciplină studiată, rezultă din prelucrarea evaluărilor pe parcurs. Situațiile în care elevul a fost mai bine pregătit alternează cu situații în care a fost mai puțin pregătit. Toate aceste momente sunt reprezentate în media anuală și media celor patru ani de gimnaziu. Evaluarea națională produce doar două note: una la limba și literatura română și una la matematică.
Absolvenții care au studiat într-una din limbile materne ale minorităților mai primesc o notă. Candidații obțin câte o notă la fiecare din aceste discipline. Sunt evaluate cunoștințele lor din materia studiată în patru ani. Nu dintr-o singură lecție!
E ca și cum ar fi anormal ca o echipă de fotbal care a câștigat campionatul să piardă finala cupei. Ce e greu de priceput? Cât de departe de realitate trebuie să fii pentru a accepta o asemenea abordare?
Recenta decizie a MEN prin care se modifică modul de calcul al mediei de admitere crește ponderea rezultatelor obținute la evaluarea națională la 75%. „Bomboana” este îndulcită… dar problema rămâne nerezolvată.
Reducerea subiectivismului, inclus în evaluarea pe parcurs, este unul dintre efectele pozitive. Neglijarea pregătirii la disciplinele din care nu se susțin probe la evaluarea națională va fi prima măsură de protecție la care elevii – cu acordul declarat sau tacit al părinților – vor apela.
Toate aceste bâlbâieli se produc în zone în care nu sunt necesare fonduri suplimentare. Aportul evident al unor (destul de mulți) consilieri „dezinteresați” creează impresia că ministerul este preocupat mai ales de sabotarea propriei activități.
Așa se întâmplă de fiecare dată când o instituție nu reușește să-i elimine pe cei care nu știu ce trebuie să facă sau nu vor sau nu le pasă… de nimic.
Ioan ARDELEANU