Interviu cu prof. Marius Marcu, președintele Sindicatului Învățământ Chitila, Ilfov

Domnule președinte Marius Marcu, ultima perioadă a fost marcată de o neașezare accentuată, de nesiguranță financiară și legislativă. Cum s-a văzut această perioadă de guvernare de la nivelul sindicatelor din învățământ, al sindicatului pe care îl conduceți?
Nesiguranța financiară și legislativă la care faceți referire a alimentat neliniștea care persistă de ani buni în rândul tuturor membrilor noștri de sindicat, aici mă refer la personalul didactic și nedidactic. Nu de puține ori, frustrarea și nemulțumirea membrilor noștri de sindicat, declanșate de neaplicarea unor prevederi din legea educației, metodologii și regulamente, s-au îndreptat împotriva liderilor de sindicat. Nu putem să ne raportăm decât la „această perioadă de guvernare“, așa cum reiese din întrebarea dumneavoastră, mai degrabă ne putem raporta la întreaga perioadă postdecembristă, perioadă în care transformările radicale, brutale uneori, ale societății românești au avut efecte negative asupra educației. În ciuda faptului că educația reprezintă unul dintre stâlpii societății, nu s-a putut, sau nu s-a dorit un învățământ performant.
Cu câteva săptămâni în urmă, la București, a avut loc lansarea proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED“. Ce așteptați de la CRED, acum, când din sistemul de educație românesc nu pare să mai fi rămas mare lucru după experimentele la care a fost supus vreme de aproape
30 de ani?
De la CRED nu aștept nimic, probabil vor fi cheltuite inutil niște sume de bani. În continuare se vorbește doar despre formarea profesorilor, despre competențe-cheie, despre nevoile specifice ale fiecărui elev, nu doresc a se înțelege că sunt împotriva unor astfel de proiecte, dar înainte de toate cred că trebuie să discutăm despre nevoile reale specifice societății românești și după aceea, plecând de la situația reală socială și economică, să adaptăm sistemul educațional astfel încât acesta să funcționeze. Elevii se pregătesc pentru meserii care nu se regăsesc în cererea pieței muncii sau care sunt mai puțin căutate, bacalaureatul a devenit pentru o anumită categorie de elevi un examen imposibil, aici trebuie readusă în discuție oportunitatea unui examen de bacalaureat diferențiat, școlile profesionale sunt neatractive, sistemul educațional este gripat într-o dispută a proiectelor, programelor care mai de care mai sofisticate, finalizarea și aplicabilitatea acestora fiind în cele mai multe cazuri pur teoretice. Este o vorbă: „Teoria ca teorie, dar practica ne omoară!“
Sunt mulțumiți profesorii din sindicatul dvs. cu salariile actuale?
După o lungă perioadă de nemulțumire și neîncredere, ultima majorare salarială operată la 1 martie 2018 a adus un zâmbet timid pentru majoritatea colegilor, sperăm să fie un început al recunoașterii importanței muncii și devotamentului nostru, departe însă de a ne asigura un trai decent. Pe fondul majorării prețurilor, este posibil ca pe termen lung să constatăm că nu am câștigat nimic.  Cu o floare nu se face primăvară!
Sunteți mulțumiți de modul în care este purtat dialogul dintre minister/guvern și sindicate?
Dialogul există, iar acest fapt se întâmplă nu pentru că ministerul sau guvernul și-l dorește cu ardoare, federațiile sindicale sunt cele care insistă. Au existat momente în care s-a încercat marginalizarea activității sindicale, dar cu încăpățânarea constructivă de care am dat dovadă, prin reprezentanții pe care îi avem am reușit aproape de fiecare dată să purtăm un dialog și nu de puține ori am obținut beneficii pentru oamenii pe care îi reprezentăm.
Cum vi se pare prestația actualului ministru al educației, domnul Valentin Popa? 
Este prea devreme să mă pronunț în privința domnului ministru, sper să aibă la dispoziție timpul necesar să se facă util sistemului educațional.
Care este, în opinia dvs., problema cea mai gravă, aspectul cel mai dureros al educației naționale românești?
Aici aș menționa două probleme grave în opinia mea, subfinanțarea sistemului educațional în primul rând, iar în al doilea rând finanțarea per capita.
Va primi Educația vreodată cei 6% din PIB, stipulați în Legea nr. 1/2011?
Probabil că se va întâmpla într-un viitor mult prea îndepărtat, dar atunci cu siguranță va fi mult prea târziu.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU