Un dialog cu Mihaela Nicolae, profesoară de limba și literatura română la C.N. „Mihai Eminescu“ din Buzău

V-ați dorit dintotdeauna să fiți profesoară? Cum s-a întâmplat? S-a nimerit?

La fel de mult mi-am dorit să fiu actriță, regizor de teatru, să fiu ca Yuri Kordonsky din Unchiul Vanea, să mă ocup de coloana sonoră a unui film, să scriu scenarii. Să fiu judecător sau să devin jurnalist. Cred că deja am făcut toate astea, profesor fiind. Mama a fost învățătoare la o școală de țară, 22 de ani. Sunt a treia profesoară de limba română dintr-o familie cu mulți învățători și profesori. Înțeleg cum trebuie să te apropii de oamenii mai mici de înălțime, cu multă dragoste pentru învățătură, cu grijă și cu respect. Ca profesor ești un risipitor, în sensul bun. Când mă supăr, rar, mă gândesc că aș fi putut face la fel de bine orice altă meserie din zona comunicării. Acum, în vremea școlii online, am devenit (aproape) informatician.

Cum decurge în mod obișnuit o oră de limba și literatura română a Mihaelei Nicolae? Aveți o schemă, un tipar care să funcționeze?

Aveam ritualuri ale orei, pe vremea când ne găseam fizic în clasă – Minutul de lectură, Cinci minute din muzica lor etc. Am păstrat, în mediul online, doar jurnalul orei, o formă foarte bună de feedback. Întâi vreau să îi văd râzând, așa că mă străduiesc să le fac surprize frumoase și, evident, am grijă să nu fiu tristă – trec ușor stările acestea de la unul la altul. În general, stăm de vorbă despre diverse lucruri, așa pare, că stăm de vorbă. Schimb mereu ritmul, e important mai ales pentru cei de la gimnaziu. Lecția noastră, a mea și a lor, este o joacă serioasă.

Cum vă convingeți elevii să citească? Mă refer în mod special la autorii canonici, „de manual“?

Am mai multe strategii. Cel mai adesea, citesc și eu cu ei. Și încerc să le arăt că sunt pagini care-i privesc, mă entuziasmez, devin actriță, citesc pe roluri, ei râd sau se întristează și, la final, recunosc că acea carte merită mai mult interes. Nu mai vorbesc despre avantajul de a discuta, ulterior, despre ceea ce știi din experiență directă, nu din auzite. Sunt copii isteți, înțeleg repede diferența dintre a citi cartea și a citi un rezumat. În Din ce este făcut un măr, Amos Oz vorbește despre ce înseamnă să predai literatură, fără să încarci textul cu teorie literară, într-un limbaj simplu – ca profesor, ești o călăuză și, citind împreună cu elevii tăi, treci de o parte și de alta a unui munte, le spui când ajungeți la un râu, apoi, de pe celălalt mal, priviți înapoi, să vedeți de unde ați plecat. Literatura poate fi o călătorie frumoasă. Este valabil și pentru textele canonice.

Cât de important este pentru copii să citească și să întâlnească autori români contemporani?

După Lecturiada elevilor, de la Cluj, organizată anual de ANPRO, copiii rămân cu o amintire atât de vie a scriitorilor invitați la atelierele de lectură, încât nu mai citesc nicio carte fără să încerce să-și imagineze autorul. Descoperă cu uimire că se scrie încă literatură, că se scrie și la noi, sunt minunate uimirile astea. Și așa, datorită unor întâlniri privilegiate, literatura contemporană intră firesc în memoria subiectivă a noilor generații.

de Adina POPESCU – scriitoare și jurnalistă

Interbiul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 17 – mai 2021