Schimbarea paradigmei curriculare, componenta in­terculturală sau conținuturile din domeniul limbii române, conforme cu cea mai recentă gramatică a Academiei, nu sunt singurele noutăți pe care le-a adus programa de limba și literatura română pentru gimnaziu, aflată în uz începând cu anul școlar 2017-2018, în cadrul acesteia regăsindu-se și o nouă clasificare a textelor,  din punctul de vedere al formatului lor – continue, discontinue și multimodale.

Textul multimodal este un concept pătruns în spațiul didactic românesc recent, o dată cu inițierea în 2013 a Concursului „Lectura ca abilitate de viață“. Termenul a fost însă folosit de Gunther Kress și Theo van Leeuwen încă din 1996 (Reading Images. The Grammar of ­Visual Design), aceștia considerând că orice text ale cărui semnificații se concretizează prin mai mult de un singur cod semiotic este unul multimodal. Opus monomodalului, acesta implică, prin urmare, integrarea diverselor forme textuale generatoare de semnificații și presupune combinarea a două sau mai multe sisteme semiotice din seria: lingvistic, vizual, audio, gestual, spațial. Această caracteristică de bază justifică multitudinea tipologiilor de texte multimodale: designul vizual, fotografiile, revistele, cărțile în format electronic, paginile web, produsul cinematografic, spectacolul de balet etc.

Deși, ca orice text, suportă două tipuri de lectură – eferentă, interesul cititorului concentrându-se pe informația transmisă de text și pe modul în care o poate folosi, și estetică, lectorul fiind interesat de ceea ce gândește și simte pe parcursul lecturii –, textul multimodal impune o abordare diferită, avându-se în vedere nu doar sistemul lingvistic, ci și celelalte sisteme semiotice: vizualul (care presupune analiza culorii, a formei, a stilului, a dimensiunii sau a perspectivei), gestualul (observarea mimicii, a limbajului trupului), spațialul (poziționarea, apropierea sau distanța dintre obiecte), auditivul (linia melodică, efectele sonore, zgomotele ambientale, liniștea, intonația sau volumul).

O analiză a programei de limba și literatura română menționate anterior, din perspectiva acestui concept, a revelat faptul că multimodalul se regăsește de șapte ori în formularea a trei dintre competențele specifice, dar termenul apare o singură dată în lista conținuturilor, în programa pentru clasa a V-a: Narativul în texte multimodale (text și imagine – banda desenată), și de trei ori în secvența care conține sugestii de texte.

Considerată decenii întregi o specie marginală, un text paraliterar, deși în școala franceză a pătruns odată cu intrarea în vigoare, în 1980, a unui nou curriculum, banda desenată se regăsește în sfârșit și în programa școlară pentru limba și literatura română. De ce o specie marginală? Pentru că au existat voci care au susținut, sub pretextul că universul referențial, acțiunea și personajele sunt vizibile și explicite, că în cazul benzilor desenate comprehensiunea nu pune probleme, ignorând de fapt atât diversele tipuri de inferențe impuse de natura eliptică a secvențelor narative, cât și lectura simbolică pe care o permite acest text.

Deși nu s-a regăsit în mod explicit în programele de gimnaziu anterioare și nici în cele de liceu, profesorii au folosit textul multimodal în activitățile didac­tice atunci când au utilizat produse media sau când au solicitat elevilor să realizeze astfel de produse. Cu atât mai mult, în contextul în care termenul a pătruns în discursul didactic autohton, multimodalul (prin urmare și banda desenată) poate fi inclus în orele de limba și literatura română din învățământul liceal, în special în clasa a IX-a, ca suport pentru exersarea diverselor strategii de comprehensiune și de interpretare, dar și în vederea stimulării gândirii autonome, reflexive și critice a elevilor.

O bandă desenată ofertantă, care facilitează trecerea dinspre ficțional spre nonficțional (textul jurnalistic) și permite deconstrucția mesajelor mass-mediei este Red în pasărea care a strigat „Lupul“. Inclusă în volumul Noi aventuri Angry Birds – benzi desenate (Editura Arthur, Colecția Grafic Young, 2016), banda desenată (scenariu de Paul Tobin, concept de Giorgio Cavazzano, grafică de Alessandro Zemolin, traducere de Florentina Hojbotă) le permite elevilor să reflecteze asupra mecanismelor de funcționare a mass-mediei, asupra manipulării și asupra responsabilității unui jurnalist. În abordarea textului se vor avea în vedere, mai întâi, cele două tipuri de discurs – iconografic și verbal –, structura (clarificându-se concepte ca planșă, benzi, viniete, desen, filactere, recitative), dimensiunea și forma caracterelor tipografice, apoi se va trece la investigarea conținutului prin întrebări literale și inferențiale, ca în cele din urmă atenția să se concentreze pe semnificații, prin raportare la personajul principal, o bună ocazie pentru infuzarea activității cu elemente de media literacy.

Articol de Monica Halaszi – profesor Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ Bistrița

Articolul integral poate fi citit în numărul 10, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.