Anul trecut a fost adoptat planul-cadru pentru gimnaziu. În ciuda apelurilor Academiei Române, ale Universităţilor din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, ale asociaţiilor profesionale ale cadrelor didactice, ale sindicatelor, în ciuda criticilor unanime, domnul ministru Adrian Curaj a simţit nevoia să legifereze un plan-cadru dezastruos. În acest an, cu o mare întârziere, au apărut şi noile programe, catastrofale din perspectiva conţinutului. Din combinarea unui plan-cadru dezastruos, cu nişte programe catastrofale, vom avea o şcoală mândră, pentru un viitor mai luminos decât în feeriile propagandistice comuniste. Cum au existat unele critici la adresa programelor, domnul ministru Pavel Năstase şi-a propus să dreagă busuiocul în câteva zile, cu ajutorul unor directori-foarfecă din minister, urmând să ajusteze şi să „aerisească“ conţinutul pârdalnicelor programe, apreciat a fi prea stufos. De mare mirare ar fi reuşita acestei acţiuni de croitorie curriculară, în condiţiile în care conţinutul programelor a fost gândit „organic“, iar eliminarea unor părţi nu va rezolva problema, putând doar să o agraveze, pentru că modificările vor afecta unitatea şi coerenţa unor programe, şi aşa defectuos realizate. În 1995, Ion Negreţ-Dobridor publica lucrarea Catastrofa pedagogică. Dacă atunci se putea vorbi de catastrofă, ce să mai spunem despre situaţia de astăzi? Poate că domnia sa ar trebui să scrie acum cronica unui Armaghedon pedagogic. Una peste alta, după o întârziere de cinci ani şi cheltuirea unor fonduri importante, inclusiv europene, ISE şi responsabilii din MEN au reuşit să producă nu numai un curriculum mai prost decât precedentul, ci şi unul de excepţie, cel mai prost din Europa. Nu ştim care este secretul autorilor, dar reuşesc mereu să se autodepăşească şi să performeze ameţitor. După lecturarea programelor, am fost cuprins de un fior naţionalist şi încercat de o mândrie, bine exprimată de Fuego în versul „Ca românul nu-i niciunul“, văzând cum republica noastră îşi consolidează, prin experimentele din Educaţie, statutul de ţară a superlativelor negative şi de rai al dezorganizării organizate. Şi astfel, am ajuns să construim o Şcoală Neantică Superioară, precum în Ciberiada lui Stanisław Lem, o şcoală fără legătură cu ceea ce există, ci cu dogmele unor ideologii la modă. Nu ne mai interesează cine suntem şi încotro mergem, ne interesează strict diversitatea culturală din univers, pentru calitatea fenomenală a acesteia de a exista în mod diferit.
Din 1998, şcoala românească cunoaşte o situaţie de criză, datorată şi modului cum a fost gândit şi implementat curriculumul. Numeroasele critici făcute în timp nu au dus la realizarea unei acţiuni de corectare şi ameliorare a curriculumului, în conformitate cu principiul testării exigente şi al optimizării. De ce ne îngrijorează noul curriculum pentru gimnaziu? Iată, pe scurt, pomelnicul cu problemele grave pe care acesta le creează:
Noul curriculum pentru gimnaziu este rupt de realitatea şcolii, aduce îndoctrinarea politică în învăţământul public, eludează componenta identitară şi vine cu o mare întârziere. Adecvarea la realitate a acestui curriculum este demonstrată, printre multe altele, de eliminarea unei ore de Limba română la clasa a V-a, o măsură de mare eficienţă în prevenirea analfabetismului funcţional.
Acest nou curriculum este mai încărcat, în medie cu 2-4 ore pe săptămână, faţă de curriculumul în uz, deşi mereu s-a promis o descongestionare, o „aerisire“ a programelor, o reducere a numărului de discipline. De aceea, planul-cadru adoptat în 2016 este un pas înapoi faţă de planul-cadru din 2001, un evident regres, fiind introduse în mod nejustificat noi discipline, fărâmiţându-se artificial şi inutil cunoaşterea, în acelaşi timp mărindu-se programul şcolar săptămânal cu două ore la clasele a V-a şi a VI-a, cu trei ore la clasa a VII-a şi patru ore la clasa a VIII-a!
Noul curriculum substituie identitatea naţională cu identităţi multiple, şi cetăţenia română cu o cetăţenie multiculturală inexistentă. Oare aşa înţelege MEN să promoveze identitatea spirituală şi valorile culturale ale poporului român prin şcoală? În noul curriculum educaţia pentru identitate nu există, Limba română, Istoria, Geografia şi Latina fiind marginalizate. Se induce o alienare identitară nu numai prin marginalizarea şi ideologizarea studiului Istoriei, ci şi prin reducerea numărului de ore la Limba română şi prin dispariţia autorilor canonici, Eminescu, Caragiale, Creangă fiind aproape eliminaţi din studiul literaturii. Identitatea culturală românească dispare, vorba părintelui Dumitru Stăniloae, „ca un abur în nimic“.
Anul viitor vom sărbători Centenarul Marii Uniri cu o istorie naţională având titulatura eliminată, cu o programă defectuos realizată la gimnaziu, în timp ce la liceu studiul ei a fost aproape desfiinţat, prin reducerea numărului de ore pe săptămână la una singură, şi prin aşa-zisa „integrare“ a ei în istoria universală. Mai mult, identitatea românească nu va fi descoperită în acest curriculum nici de către domnul Ionuţ Vulpescu, chiar folosind un microscop electronic. Oare căror elevi se adresează curriculumul? Fiind multicultural, curriculumul pare a fi gândit special pentru elevi tuaregi, başchiri, kirghizi şi masai, pentru un mozaic multicultural imaginar, nu pentru elevi români. Aceasta, probabil, pentru că românul s-a născut globalist – multiculturalist. Până la urmă, singura legătură a curriculumului cu identitatea naţională o reprezintă promisiunea autorilor de a stârpi din faşă „orice forme de naţionalism“. Fără îndoială, acest curriculum va servi integrării mozaicului cultural valah într-o Europă cu şapte viteze şi cu tracţiune faţă occidentală, noi fiind al treilea atelaj balcanic, prins creativ cu tradiţionalele sârme de cârligul de remorcare. Totuşi, cum promovează şcoala imaginea României în rândul tinerilor? Există brandul România? De ce cultura română a fost dizolvată cu totul în diversitatea culturală existentă, chipurile, în România de astăzi?
Noul curriculum este ideologizat şi ideologizant, realizat exclusiv din perspectiva marxismului cultural. El introduce noi discipline, precum: Gândire critică şi drepturile copilului (clasa a V-a) şi Educaţie interculturală (clasa a VI-a), în vederea îndoctrinării elevilor cu ideologia corectitudinii politice, în condiţiile în care România a condamnat totalitarismul comunist în 2006, condamnarea implicând şi marxismul cultural. Ideea ideologizării timpurii a noilor generaţii demonstrează caracterul inovativ al curriculumului, în măsură să-i înverzească de invidie şi pe propagandiştii lui Kim Jong-un, cărora nu le-a trecut prin cap să introducă, în Coreea de Nord, studierea ideilor Ciuce din clasa a V-a. Faptul că nimeni nu a observat ideologizarea, ne arată carenţele uriaşe ale învăţământului politico-ideologic ceauşist, care degeaba a combătut Noua stângă, de vreme ce corectitudinea politică a Şcolii de la Frankfurt este invizibilă astăzi şi pentru foştii cursanţi ai respectivului învăţământ ideologic, varza leninistă nefiind deosebită de barza neo-marxistă pe aceste meleaguri, unde teoria critică a Şcolii de la Frankfurt a devenit obiect de învăţământ!
Un curriculum dezastruos, întârziat, nu va fi corelat fericit cu proiectata nouă lege a Educaţiei. Măsura prorogării noului curriculum ar putea fi singura soluţie viabilă, pentru a se evita un dezastru complet şi pentru ca lucrul la noua lege a Educaţiei să se desfăşoare normal, nu să fie un fel de punere în acord cu un curriculum disfuncţional. Altfel, va fi interesant să vedem un curriculum dezastruos, care va trage la hăis, şi o lege care o va smuci la cea. Oare cine pe cine va ajusta: curriculumul legea, ori invers?
Nu în ultimul rând, noul curriculum a fost criticat de către Academia Română, mediul universitar, asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate, sindicate, însă aceste critici nu au fost luate în considerare de către autori, în vederea îmbunătăţirii proiectelor curriculare.
Nu aş fi scris aceste rânduri dacă n-aş fi îngrijorat, mai ales că nimeni nu pare să perceapă dimensiunile dezastrului care se anunţă. Acest curriculum va amplifica analfabetismul funcţional şi criza identitară, va duce la o risipă de resurse, va crea probleme în elaborarea şi aplicarea unei noi legi a Educaţiei. Dacă o fi să fie, cel puţin ar trebui ca factorii responsabili să acorde atenţia cuvenită unor aspecte, precum caracterul anticonstituţional al noului curriculum, al marginalizării disciplinelor fundamentale, al îndoctrinării prin folosirea sistemului de învăţământ al statului naţional român, al supraîncărcării şi al atâtor altor probleme. Poate că nu ar strica să li se ceară autorilor curriculumului, cercetătorii din ISE şi directorii din minister, nişte explicaţii, pentru că ei poartă răspunderea acestui dezastru. Să sperăm că nu este totul pierdut.
De fapt, pentru a se evita o catastrofă pedagogică, acest curriculum ar trebui temeinic regândit, mai ales că au fost făcute suficiente observaţii şi propuneri pentru necesarele revizuiri, apoi adoptat împreună cu proiectul pentru liceu, pentru a se asigura coerenţa şi continuitatea ciclurilor de învăţământ. De la început, ISE a procedat greşit, venind cu proiecte sectoriale, care mai erau şi foarte prost realizate.
Susţin pe mai departe că acest curriculum, prin riscurile şi ameninţările pe care le aduce pentru sistemul educaţional, ar trebui abro­gat sau măcar prorogat, pentru a fi revizuit şi ameliorat, pentru a se elimina ideologizarea şi a-l pune în acord cu Constituţia României, cu legislaţia şcolară şi imperativele unei educaţii de calitate.
 Prof. Constantin TOADER