Programele şcolare, din cauza evenimentelor din ultima vreme, nu cred că au fost consultate, aşa cum ar trebui, de către cei în măsură să îşi spună părerea, importanţa acestora fiind, din păcate, într‑un mare con de umbră.
Programa de limba şi literatura română 2017 are puncte tari, dar şi multe puncte slabe. E foarte bine că se insistă pe dobândirea competenţei de comunicare orală, nu doar scrisă, căci una dintre carenţele vechii programe este şi faptul că nu alocă suficiente conţinuturi pentru a‑l modela pe elev cum să aibă un discurs corect, în funcţie de auditoriu, de temă, astfel elementele de retorică fiind aşezate la loc de cinste. A dialoga înseamnă a fi şi un bun ascultător, înseamnă a şti să ai şi un limbaj al corpului potrivit, elementele nonverbale şi paraverbale fiind acum conţinuturi mai bine definite şi care, predate şi evaluate, după o didactică adecvată a comunicării orale, vor fi un bagaj informaţional al elevului ce‑i va servi la terminarea traseului educaţional, pregătindu‑l pentru diversele situaţii concrete din viaţa de adult.
Că un personaj al unui text literar sau o anume persoană dintr‑un text nonliterar poate fi model sau antimodel pentru elev, e adevărat. Nenorocirea vine din numărul tot mai mare de conţinuturi şi de resursele de timp pe care le va avea profesorul pentru a parcurge la clasă cu elevii texte‑suport pentru ca toţi elevii să discearnă între bine şi rău, între amănunte şi detalii, în condiţiile în care lectura pentru mulţi dintre elevi este o corvoadă, iar pentru unii, chiar un subiect tabu. Reducerea numărului de ore la clasa a V‑a în cazul disciplinei limba şi literatura română cu o oră nu pare ceva foarte grav pentru cei care nu au predat la astfel de colectiv de elevi, dar lectura‑model, lectura ghidată, lectura selectivă, lectura expresivă nu se pot face în cinci minute (era la un moment ideea secvenţei de lectură). De aceea, două ore de literatură, o oră de comunicare orală, alternată cu redactare de text şi două de elemente de construcţie a comunicării ar da un randament şcolar mult mai mare, fireşte, abordate integrat.
Punct slab, chiar de condamnat, ar fi felul în care conţinuturile în ceea ce priveşte noţiunile de gramatică au fost structurate pe clase. Nu mi se pare normal ca verbul a fi să nu fie studiat cu toate cele trei valori în clasa a V‑a. Este unul dintre cele mai folosite verbe şi ar fi o mare dificultate în înţelegerea valorii predicative a acestuia, în condiţiile în care elevul nu poate compara cu celelalte două valori, ştiindu‑se că învăţarea prin descoperire are un rol foarte important. A studia doar predicatul şi subiectul în clasa a V‑a, fără a face complementul şi atributul, nu cred că e calea bună. Ar trebui luată în considerare varianta ca atributul şi complementul să fie conţinuturi obligatorii în clasa a V‑a, dar fără precizarea felului şi disocierea clară între predicatul verbal şi predicatul nominal (construit numai cu verbul a fi). Mai importante mi se par flexiunea adjectivului şi ortografia acestuia drept conţinuturi obligatorii de parcurs în clasa a V‑a, căci aici sunt mari probleme, şi nu studierea gradelor de comparaţie, care ar trebui parcurse tot în clasa a VI‑a ca până acum.
Cum vor face elevii clar disocierea între verbul cu funcţie de predicat verbal şi verbul cu o altă funcţie sintactică (?!) dacă abia în clasa a VII‑a vor parcurge modurile nepersonale, acesta fiind un mare minus al programei din 2017, vechile programe aici având câştig de cauză?
Atributul verbal, fiind des întâlnit în comunicarea curentă (plăcerea de a‑l vedea/ bucuria de a te întâlni etc.), este unul dintre tipurile de atribute care trebuie studiate. Pentru o exprimare mai nuanţată, elevii trebuie obişnuiţi şi cu atributul interjecţional: zgomotul vai!, acesta fiind vitregit în noua programă.
E interesant de ştiut dacă propunătorii de programă s‑au gândit şi la felul în care şcolile vor primi dotările necesare sau resurse financiare, astfel încât elevul să facă înregistrări proprii pe care apoi să le folosească la oră, ştiindu‑se că telefoanele mobile sunt un factor perturbator al procesului instructiv‑educativ, fără a insista aici pe motive, acestea fiind mult titrate în mass‑media.
Un alt aspect important este în ce măsură s‑a ţinut cont şi de felul în care elevii vor fi evaluaţi la finele ciclului gimnazial, căci sunt multe conţinuturi care se vor a fi predate abia în clasa a VII‑a şi a VIII‑a, poate neţinându‑se cont de faptul că tocmai în aceste clase elevii vor avea de parcurs şi mai multe discipline, unele noi faţă de clasele a V‑a şi a VI‑a.
Faptul că la clasa a VII‑a materia nu mai este gândită într‑o mare măsură ca aprofundare cred că nu va fi spre binele elevilor, existând riscul ca efortul lor de asimila să fie mult prea mare, insuccesul şcolar fiind astfel uşor de preconizat, iar repartizarea conţinuturilor în ceea ce priveşte elementele de comunicare în funcţie de fiecare clasă cred că trebuia mult păstrată din actuala programă pentru a respecta curba de efort la care va fi supus elevul.
Prof. Ana‑Maria LEFTER,
Şcoala Gimnazială Mareşal Constantin Prezan,
comuna Dumeşti, judeţul Vaslui