Printre schimbările importante prevăzute în Proiectul Legii Învățământului Superior se numără și introducerea programelor de studii universitare cu dublă specializare, fără obligativitatea parcurgerii procedurilor de acreditare. Dubla specializare este, potrivit proiectului legislativ aflat în dezbatere publică, unul dintre cei trei piloni de formare inițială a profesorilor, prevedere care se regăsește atât în Raportul “România Educată”, cât și în Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar
“VIII. Înființarea și organizarea programelor de studii universitare cu duble specializări fără parcurgerea procedurilor de acreditare, cu încadrare în capacitatea de școlarizare aprobată pentru cele două specializări acreditate (în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, pentru specializări acreditate), în contextul în care dubla specializare este unul dintre cei trei piloni de formare inițială a cadrelor didactice, conform măsurilor de reformă din Raportul ,România Educată’ și proiectului legii învățământului preuniversitar.”
Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, la realizarea proiectelor au contribuit peste 10.000 de specialiști, într-o lungă perioadă de timp, au beneficiat de consultare de la Comisia Europeană și OECD și “au reunit (proiectele – n.r.) toate așteptările societățiii românești în raport cu educația”.
De asemenea, proiectele pot fi îmbunătățite și, în acest sens, pe perioada celor 45 de zile de dezbatere publică, se așteaptă propuneri, în acest sens.
“Mizăm pe propuneri constructive, în așa fel încât, la finalul perioadei de consultare publică, de o lună și jumătate, să avem o formă îmbunătățită a acestor proiecte de lege, pentru ca mai apoi proiectele să intre în procedură parlamentară de aprobare”.