Nou Acord de parteneriat ASE – Camera de Comerț și Industrie București

Foto: CCIB

A fost semnat un nou acord de parteneriat între Academia de Studii Economice din București și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, prin prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul ASE și Iuliu Stocklosa, președintele CCIB.

CCIB anunță că „au avut loc convorbiri pentru identificarea unor oportunități ce pot fi create prin prisma acestui parteneriat.

Astfel s-a arătat interesul celor două părți de a colabora pentru a crea un mediu propice de înțelegere a temelor aferente Acordului, pentru participarea atât a studenților, cât si a masteranzilor prin programele de practică și internship/voluntariat în mediul real de business.

De asemenea, în cadrul colaborării se va avea în vedere dezvoltarea de proiecte pentru mediul privat care să conducă la  optimizarea proceselor  în specialitățile ASE București.

In cadrul convorbirilor, rectorul Nicolae Istudor și-a exprimat interesul de a primi sprijinul, în cadrul parteneriatului, pentru înscrierea unui număr cât mai mare de masteranzi din rândul mediului de afaceri la facultățile de Management, Contabilitate și Informatică de Gestiune, Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Turism și Relatii Economice Internaționale.

La final, președintele Iuliu Stocklosa, subliniind rolul istoric al Camerei de comerț bucureștene la înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, a propus ca ASE București, prin facultatea sa de profil, să devină membru în Bucharest Turism Board”.                                                               

Distribuie acest articol!