Noţiuni de educaţie antreprenorială în rândul elevilor de gimnaziu

Este necesar ca în educarea tinerei generaţii să se ţină cont și de specificul mediului economic. Dat fiind faptul că este vorba de realizarea unui demers, cum este educaţia antreprenorială, el ar putea începe prin precizarea semnificaţiilor unor termeni de bază, iar primul dintre ei ar putea fi tocmai acela de întreprinzător, care poate fi definit drept o persoană care iniţiază și derulează o acţiune, asumându-și riscurile asociate inovării în schimbul obţinerii unor satisfacţii personale (materiale, psihologice, morale sau sociale). Într-un sens limitat la sfera economiei, întreprinzătorul poate fi definit drept o persoană care iniţiază, individual sau în asociere cu alte persoane, o întreprindere care investește capital și acţionează în industrie, agricultură, transporturi, comerţ, servicii. În acest sens, s-ar putea schiţa anumite trăsături de personalitate despre care se consideră că sunt comune majorităţii întreprinzătorilor de succes: spirit de iniţiativă, perseverenţă, încredere în sine, în forţele proprii, nevoia de împlinire, adică dorinţa de atingere a unor obiective proprii, capacitatea de asumare a unor riscuri personale și financiare, potenţial energetic ridicat, concretizat în capacitatea de a depune un efort intens și îndelungat etc. Desigur, aceste însușiri sunt prezente în proporţii diferite în structura personalităţii fiecărui individ și este posibil chiar ca unele dintre ele să nu fie prezente, ceea ce nu înseamnă însă că individul respectiv nu ar putea fi întreprinzător.
Educaţia antreprenorială vizează mai multe competenţe, cum ar fi: utilizarea unor concepte specifice pentru explicarea și interpretarea unor procese și fapte din viaţa reală, aplicarea unor cunoștinţe specifice în anumite situaţii caracteristice economiei de piaţă și în analizarea posibilităţilor de dezvoltare personală etc. Educaţia antreprenorială este un demers de o mare complexitate, care, dat fiind specificul său, este mai adecvat unor discipline aferente ariei curriculare „Om și societate”, și anume cultura civică, întrucât problemele pe care această dimensiune a educaţiei le abordează sunt de natură preponderant economică și socială. Iniţierea și dezvoltarea unei afaceri ar putea fi puse în discuţie și de către profesorul diriginte în cadrul activităţilor specifice pe care el le realizează cu elevii de care se ocupă. Pentru ca elevii să poată în viitor, dacă vor dori, să iniţieze o afacere, ei ar trebui să primească informaţii despre cadrul legislativ care reglementează acest domeniu. Ei ar putea conștientiza faptul că într-o economie de piaţă oamenii au libertatea de a presta diferite activităţi aducătoare de venit, devenind astfel agenţi economici definiţi ca persoane sau grupuri de persoane fizice sau juridice care au compor­tamente economice similare. Din punct de vedere instituţional, agenţii economici s-ar putea grupa în: persoane fizice autorizate, care desfășoară o activitate independentă, fără a avea personalitate juridică; asociaţii familiale, constituite între membrii unei familii, nici ele neavând personalitate juridică; societăţi comerciale, constituite prin asocierea unor persoane fizice sau juridice. Ar fi bine ca elevii să înţeleagă faptul că iniţierea unei afaceri se cere a fi planificată în mod judicios printr-un plan de afaceri, care este un proiect profesional prin care se sintetizează obiectivele și strategiile necesare atingerii acestora în situaţia lansării sau dezvoltării unei activităţi economice. Un alt demers care precede iniţierea unei afaceri, dar care, totodată, însoţește întreaga derulare a ei este stu­dierea pieţei. Din acest motiv, elevii să fie familiarizaţi cu unele elemente de marketing, care poate fi definit drept procesul de identificare a cerinţelor pieţei de elaborare a modalităţilor în care aceste cerinţe urmează a fi satisfăcute.
În activitatea economică se utilizează mai multe tipuri de resurse: Resurse materiale, adică bunuri produse prin muncă și utilizate pentru obţinerea altor bunuri sau servicii destinate vânzării de piaţă. Ele reprezintă factorul de producţie numit „capital”, care poate fi fix, circu­lant; Resurse financiare, care fac posibilă procurarea factorilor de pro­ducţie. Procesul de finanţare a unei afaceri are ca etape: alegerea sursei de finanţare sau de împrumut, prezentarea cererii de finanţare. Resursele umane reprezintă totalitatea persoanelor existente în cadrul unei societăţi comerciale. Gestiunea acestora este o activitate complexă, care cuprinde: recrutarea personalului corespunzător; selecţia, alegerea în vederea angajării a candidaţilor care au acele calităţi afe­rente unor anumite posturi, angajarea persoanelor selecţionate, orientarea și instruirea noilor angajaţi, compensarea pentru munca depusă, prin salarii și stimulente, salariile stabilindu-se la început în funcţie de timpul lucrat sau de numărul de produse realizate. După ce un anumit produs sau serviciu este realizat, este foarte important și modul în care el este lansat și promovat. În acest sens, li se poate prezenta elevilor conceptul de „mix de marketing”, care desemnează ansamblul instrumentelor care ţin de politica de produs, de preţ, de distribuţie și de comunicare pe care o societate comercială o elaborează în raport cu resursele de care ea dispune și cu condiţiile existente pe piaţă. Etapele parcurse în elaborarea unei strategii de promovare a unui produs sunt: identificarea clientului vizat, determinarea obiectivelor promovării, conceperea mesajului, alegerea canalelor de promovare, stabilirea bugetului pentru activitatea de promovare, evaluarea procesului de promovare. Există mai multe categorii de persoane faţă de care întreprinzătorul are anumite responsabilităţi: angajaţii firmei, să fii tratat în mod corect și cu respect, responsabilităţi faţă de acţionari, faţă de furnizori și intermediari, faţă de client, plata la timp a impozitelor și a taxelor, respectarea diversităţii culturale în condiţiile unei tendinţe tot mai accentuate de globalizare, care se manifestă și în mediul economic, pro­tecţia consumatorilor.
Iniţierea și derularea unei afaceri presupune și o serie de riscuri, iar elevii ar trebui să fie determinaţi să conștientizeze acest lucru, pentru a fi pregătiţi și din acest punct de vedere pentru o eventuală carieră de antreprenori.
Ieșirea din afacere reprezintă încheierea firească a unui ciclu antre­prenorial, iar întreprinzătorul ar trebui să ia în calcul și această problemă, care se poate realiza prin mai multe modalităţi, de exemplu: vânzarea afa­cerii, fuziunea acţiunilor și/sau a activelor unei firme cu acelea ale alteia, transformarea în societate pe acţiuni, transferarea afacerii către membrii familiei, lichidarea, care presupune vânzarea activelor firmei în vederea încetării activităţii acesteia, falimentul, care are ca prime indicii: părăsirea firmei de către persoanele-cheie, aprovizionarea deficitară cu materii prime și material etc.
Educaţia antreprenorială are un caracter aplicativ, căci el presupune formarea și dezvoltarea la elevi a unor competenţe specifice, pe care ei să le poată utiliza la nevoie, iar activitatea de predare-învăţare se cere a fi centrată pe elev și cât mai apropiată de realitatea economică imediată. O metodă în acest sens și care se poate aplica la orele de consiliere ar fi Dezbaterea, iar ea s-ar putea realiza cu participarea unor invitaţi care să le vorbească elevilor pe anumite teme, după care să răspundă întrebărilor adresate de ei. Astfel:
– un întreprinzător din comunitatea locală le-ar putea vorbi elevilor despre specificul afacerii sale, despre felul în care a depășit dificultăţile și despre trăsăturile de personalitate care l-au ajutat în derularea și dezvoltarea afacerii (în prealabil, la lecţiile de consiliere, profesorul diri­ginte să le fi vorbit elevilor despre abilităţi și aptitudini care repre­zintă talentele tale și la ce ești bun. Multe abilităţi și aptitudini se dezvoltă și se educă în școală și sunt folosite mai târziu în via­ţă. A desena, a juca bas­chet, a rezolva pro­bleme de matematică sunt exe­m­­ple de abilităţi; la fel interesele sunt activităţi sau hobby-uri pe care îţi face plăcere să le faci. Anumite interese se pot confunda cu abilităţi, totuși poţi să fii bun la ceva, să ai o abilitate, dar să nu-ţi placă să faci acel lucru, un interes. Pe de altă parte, poate că ţi-ar plăcea să faci ceva la care nu ești bun. Exemple de preferinţe: să fii împreună cu prietenii, să vizitezi un mall, să practici un sport, să citești o carte…);
– ar putea fi invitat în clasă un reprezentant al unei firme de consultanţă în domeniul afacerilor, care să le prezinte elevilor structura unui plan de afaceri, a unui proiect de finanţare, a unui contract de muncă etc.;
– un reprezentant al unei societăţi de asigurări le-ar putea vorbi elevilor despre modalităţile concrete de transferare a riscurilor;
– prezenţa în clasă a unui jurist ar putea ușura cunoașterea de către elevi a implicaţiilor legislative ale demarării, derulării și încheierii unei afaceri, inclusiv ale falimentului acesteia;
– ar mai putea fi invitaţi în clasă reprezentanţi ai unor instituţii precum: Camera de Comerţ și Industrie, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, acestea putându-le vorbi elevilor despre activitatea pe care o desfășoară instituţiile respective și despre felul în care îi pot ele sprijini pe întreprinzători.
Educaţia antreprenorială reprezintă, așadar, o dimensiune de actualitate a acţiunii formative, iar pentru ca un astfel de demers formativ să nu se realizeze la întâmplare, ci să aibă un caracter coerent și sistematic, este important ca el să se realizeze într-un cadru instituţionalizat, pe băncile școlii.
 
Prof. Adelia COSTA,
Şcoala Gimnazială Andrei Şaguna, Deva,Jud. Hunedoara