Interviu cu prof. Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea, din Focșani
Brandurile calității în învățământul românesc nu sunt puține, dar nici multe; sunt suficiente pentru a demonstra că școala românească a fost dintotdeauna un generator de elite, o pepinieră de valori. Colegiul Național Unirea, din Focșani, cunoscut și sub numele de CNU, este unul dintre cele mai prestigioase licee din țară și un brand în adevăratul înțeles al cuvântului. Seriozitatea și calitatea au făcut ca faima lui să depășească cu mult granițele vrâncene și să devină unul dintre cele mai importante repere ale învățământului preuniversitar românesc, centru științific și cultural, membru al Alianței Colegiilor Centenare. Am sperat, de aceea, la o îndelungă discuție despre această distinsă școală vrânceană. Dorința nu ne-a fost însă îndeplinită, modestia și rigoarea directorului, distinsul profesor Cornel Noană, făcând imposibilă o zburdare, chiar și cu grație, în jurul CNU, instituția pe care o conduce exemplar. Totuși, atât să spunem măcar despre dl profesor Noană: a școlit zeci și zeci de olimpici și, așa cum scrie unul dintre ei pe forumul CNU, pentru foștii și actualii săi elevi, el este sufletul Colegiului Național Unirea.
 
Stimate domnule director, vreau să începem această discuție prin a ne oferi câteva date care să ateste vechimea, dar în același timp și valoarea colegiului pe care îl conduceți – o înaltă instituție de învățământ liceal, membră a Alianței Colegiilor Centenare. Care este minunata poveste a acestui înalt lăcaș de educație și cultură și când a început ea?
În anul 1863, cetățenii Focșaniului au cerut autorităților înființarea unui gimnaziu, însoțindu-și cererea cu o întreagă listă de argumente. Că au avut dreptate o dovedește Ordinul Domnesc nr. 26512, din 10 august 1865, privind înființarea acestuia cu denumirea „Al.I. Cuza”. Cursurile încep efectiv la 7 ianuarie 1866, cu 50 de elevi și un singur profesor, Ștefan Neagoe. Gimnaziul pri­mește numele „UNIREA” în 1880 și se transformă în liceu în 1885.
Cum se face că instituția pe care o conduceți s-a aflat încă de la înființare în topul celor mai valoroase școli din țara noastră? Care este secretul?
Fiind prima unitate de învățământ din zonă și printre primele din România, este evident că aici veneau să-și continue studiile cei mai buni școlari, și nu este niciun secret că asta însemna formarea unui corp de elită atât în rândul profesorilor, cât și al elevilor.
Factorul timp este un criteriu suficient în evaluarea și afirmarea valorii unui liceu? Vechimea de peste un secol vă legitimează ca un colegiu de elită? Sau mai este și altceva?
Vechimea unei școli nu este nicicând suficientă pentru afirmarea valorii unei școli, legitimitatea elitismului este bazată pe asumarea necondiționată a tradiției, dar și pe generarea de plusvaloare. Nu există o elită fără un consum perpetuu de energii transformate în rezultate.
Ce faceți mai concret pentru a vă pregăti elevii, mulți dintre ei olimpici internaționali, să obțină rezultate de top?
Existența olimpicilor internaționali într-o școală este doar dovada că elevii excepționali s-au întâlnit cu profesorii buni. Ca unul care a avut șansa de a fi profesorul unui medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, pot spune că noi suntem ceea ce șerpașii sunt pentru alpiniști: îi însoțim cât putem de mult, însă înălțimile și piscurile cele mai semețe sunt cucerite doar de ei.
Ce determină un nivel atât de ridicat de pregătire al elevilor de la Colegiul Național Unirea?
Faptul că rezultatele elevilor de la CNU atestă un nivel ridicat de pregătire este consecința firească a normalității noastre: primim elevi foarte bine pregătiți în clasa a V-a și a IX-a și ne ducem la îndeplinire me­nirea de a-i face să progreseze.
Care este profilul, portretul, elevului de la Colegiul Unirea?
Responsabil, implicat, cu ținte profesionale clare și mereu gata să-și ajute semenii. Se regăsește la noi „spiritul unirist” ca fiind ceea ce simțim „trăind CNU” și cons­ta­tând că „CNU nu-i un liceu, CNU e-un stil de viață”, ghili­melele arătând că textele sunt luate din imnul liceului.
Sistemul de învățământ românesc și instituțiile lui trăiesc la ora actuală un ciudat complex de inferioritate față de Europa și de „mo­delele” ei. Este justificat acest sentiment general? Dvs., personal, aveți un prototip de școală europeană la care ar trebui să se raporteze învățământul românesc?
Nu cred în acest complex de inferioritate, deci nici nu-l trăiesc. Eu cred că școala românească este oglinda societății, cu bunele și relele ei, cu insule de excelență, dar și cu zone „gri”. Modul în care foștii noștri elevi sunt percepuți la universitățile din străinătate dovedește clar că punem tot ce trebuie în bagajele lor de cunoștințe, poate chiar prea mult uneori.
Vă considerați un liceu de nivel european? Dacă da – și suntem convinși că așa este –, pe ce vă bazați?
Suntem un liceu dintr-o școală din Europa, respectăm și promovăm valorile europene, am fost implicați în proiecte pe care le-am câștigat la concurență cu alte școli din lume. Dacă asta înseamnă să fii „liceu european”, răspunsul este da.
Domnule director, în ce măsură s-au făcut pași către cristalizarea unei comunități educaționale și intelectuale la nivel liceal?
Cred că e destul de mult spus „comunitate educațională și intelectuală” la nivel liceal. Suntem membri ai unei structuri organizaționale, „ACC”, care tocmai asta încearcă să facă, însă cu un număr restrâns de licee și cu multe lucruri de făcut de acum încolo.
Nu în ultimul rând, cine sunteți dvs., domnule profesor Cornel Noană? Ce așteptați de la noul an? Vă întreb, în egală măsură, pe dvs. omul și managerul?
Greu de spus cine sunt… pot zice că sunt doar un om norocos, pentru că mi-am ales această meserie, pentru că am o familie minunată, colegi deosebiți și cât timp mă pot bucura de toate aceste lucruri și cât timp voi simți cum energia elevilor mei mă încarcă pozitiv, pot spune că omul Cornel Noană e împlinit! În rest, las altora „plăcerea” de a-l caracteriza pe managerul Cornel Noană și sper ca noul an să finalizeze pregătirile (reabilitări, sistematizări, dotări) pentru aniversarea din ianuarie 2016 – „Liceul Unirea – 150 de ani” sau un secol și jumătate de educație. În fond, școala este singura instituție care, hrănindu-se cu seva trecutului, lasă urme înainte.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU